Bolta cerească arde-n neguri străine, iar stelele mă privesc vajnic având ochi de lut,
Cu glasu-ți stihuitor, rupt din miezuri de speranță, eu vreau etern să mă-nfrupt.
Vin'de sărută-mi degetele, năpustite cu flori de iubire sfântă.
Și dorul atât de viu și patima cruntă, te rog, mi-alungă.
Cu buzele-mi precum cireșe însângerate, lasă-mă să-ți sparg genunea din piept
Să mă vărs în pasiune, să mor în sufletu-i serafimic, e tot ceea ce mai aștept.
Sub clar de lună albastră, să-ți ating pielea însiropată cu aromă dulce de muritor
Să-ți beau lacrimile din ochi, să-ți scurg toată durerea din ei, să gonesc al ei fior.
Ale noastre trupuri cerate, aievea, precum două cupe pline de sânge, îndulcite cu vise de marțipan
Să plutească-n dantela valurilor naturii, era tot ceea ce voiam.
Ne-am fi strâns frenetic în brațe, până ce ne-am fi rupt fiecare coastă rece,
Căci în versete antice, timpul avea boala cruntă de repede a mai trece.
În spoiala unui amurg, suflarea ta, înmiresmată cu balsam de veșnicie,
Să-mi frângă până și genele, să-mi poarte ființa chiar și-n pragul de nebunie.
Fantasme îmi bântuie mintea, se roagă să nu-mi fi doar al primăverii vis,
De a neîmplinirii necruțătoare furtună , să-mi fi cumplit atins.
