Te-am văzut cum te dărâmai. Am fost vreodată prieteni? Mi-ai oferit să mă dărâm și eu, dar am refuzat, deși o parte din mine ar fi spus da. Cum aș fi ajuns acasă, cum aș fi trecut prin gangul întunecat dacă m-aș fi dărâmat și eu? În fine, te-am ajutat să te așezi pe o bancă în parc. Parcă ai ațipit, apoi ai sărit dintr-o dată speriat. Erai slab, tras la față, îmbătrânit, dar mai ales, miroseai ca un mort. Un mort viu. Apoi am plecat și te-am lăsat acolo. Sper să fii bine.
