「Game of Survival」ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

douăzeci si unu

— Ce vrei, Kito?

— Pe tine!

— Cum? Termină te rog cu prostiile astea. Da-mi pumnalul.

— Nu vreau!

Kito iesi afara din casa mergand spre apă. Taehyung era in spatele lui încercând sa il oprească.

— Voi arunca pumnalul! spune indreptandu-l spre apa.

— Nu! Ce vrei? Zi-mi ce vrei.

— M-am saturat sa te crezi asa superior. Eu te-am salvat, eu am fost cel care ti-a oferit tot ce ai vrut! Dar m-ai lasat asa repede balta încât ma intrebam daca ai tinut macar putin la mine.

— Imi pare rău, ok? O întâlnisem pe Sara si m-am indragostit de ea.

— Si dupa? Dupa ce a murit? Ce te-a reţinut sa nu te intorci la mine?

— Ma simteam atat de vinovat incat nu voiam sa te ranesc si pe tine.

— Vorbe goale, crezi ca te cred? Te urasc mult pentru tot ce ai facut!

— Doar eu am fost de vină? Zi-mi! Doar eu? Tu nu ai facut nimic?

— Ea tocmai te luase de la mine! Ce voiai sa fac?

— Sa treci peste asa cum am facut si eu...poate daca o faceai acum nu se intamplau toate astea.

— Ai un plan, nu?

Kito pleca cu viteza si se întoarse cu Jungkook tinandu-l de gat.

— Doar am respirat, de unde stiai ca sunt acolo? intreba Jungkook şocat.

— Vad ca ti-ai adus a doua curva!

Jungkook isi lasa capul in jos si ii dadu un picior in abdomen lui Kito.

— Curva-i ma-ta nu eu! spune el foarte nervos.

— Uu, cuvinte dure. Ce mai faci draga Jungkook?

— Hai nu fi prost rau, da-mi pumnalul sau o păţeşti.

— Oho, esti periculos? Ma muşti?

— M-am plictisit.

Faţa lui Kito se infurie. Ridică pumnalul si intr-o facţiune de secunda il baga lui Jungkook in piept si pe urma disparu.
Faţa lui Taehyung deveni şocată si puţin speriată.

— Nu! Ce s-...

— Stai calm, Taehyung! Nu voi păţi nimic.

— Ai un cutit in piept si zici ca nu ai nimic? Ce sa fac?!

— Nu iti pierde cumpatul.

Acesta se apropie de el dar se dadu la oparte si încerca sa se ridice.

— Nu ma atinge, chestia asta poate fi periculoasă.

— Normal ca e, idiotule!

— Orice ar fi, nu ma atinge! Serios vorbesc!

— De ce?

— De ce crezi că eu am zis că pumnalul are legatura cu mine?

— Adica?

— Daca m-ai atinge, probabil vei muri!

— Ce prostii zici?

— Crede-ma. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa te omor.

Pumnalul din pieptul lui Jungkook dispăru. Acesta cazu inconştient.
Taehyung se apropie de el si se aşeză in genunchi langa el. Se tăie la mână si lasa cateva picaturi de sange sa curga pe buzele lui Jungkook.

Corpul acestuia incepu sa tremure. Ochii, de o culoare gri, se deschise.
Baiatul se ridică in sezut si privi spre mare.

— Marea, locul pe care il ador. Asa albastră, caldă si pură. Mai ţii minte? Aici am venit cu gandul de a ne închiria o barcă, sa plecam in larg.

— Jungkook? Despre ce vorbesti?

— Nu-mi spune ca ai uitat! Tahyo, sunt eu!

Taehyung se ridică de pe nisip si se îndepărtă uşor de baiat. Isi duse mâna la gura cazu in genunchi.

— Nu-i adevarat! spune el cu ochii in lacrimi.

— Ţii minte acele flori minunate ce mi le-ai oferit? Ţii minte patul acela?

— Nu e adevarat.

— Desigur ca este! E prea ciudat, stiu. Dar am asteptat mult timp sa gasesc acest corp. Ii multumesc pentru asta.

— Unde e Jungkook?

— El acum...ţipă. E speriat. Iti striga numele si plange. Scuze, asta ma face sa rad.

— Intreb iar. Unde e Jungkook? Adu-l inapoi.

— Cum? Credeam ca ma iubesti, ca ai da orice sa ma ai din nou aproape. Langa cei vii.

— Nu, Sara! Tu ai murit, acum mult timp. Nu vreau sa schimb asta!

— De ce? E mai bine asa! L-am facut pe el sa inteleaga situaţia si sa nu se mai întoarcă.

— Nu accept asta! Era bine cum era înainte.

— Ba nu era! Am vazut eu, am fost acolo. Nu era!

— Prin ochii lui te regăseam pe tine. Chiar dacă ma doare, nu pot schimba asta.

— Nu ai trecut peste, de ce spui toate astea?

— Sa nu crezi ca nu ma bucur sa vorbesc din nou cu tine! Dar nu pot schimba faptul ca tu ai murit deja. Nu merge asa.

— Merge, nu merge. Ce contează? Contează ca eu sunt aici.

— Daca m-ai iubi asa cum stiam eu...ai renunţa la mine. Trebuie sa fi libera, nu sta dupa mine.

— Nu inteleg. Nu asa trebuiau sa decurga lucrurile.

— Poate nu ma fac eu înţeles, scuze. Zilele astea au fost grele, pumnalul a fost luat de Kito, adica tu ai fost. Pastrez acel pumnal pentru ca simt ca esti acolo, esti una cu el.

— Am fost.

— Imi pare rău...

— Inteleg...nu ma vrei vie. Voi ramane mereu in amintirea ta.

— Cu siguranţă!

— Nu il pierde!

Jungkook cazu din nou. Lacrimile isi facu apariţia pe obrajii săi catifelaţi. Taehyung il ridica si il îmbrăţişa.

— Cat de urat a fost, nu pot sa cred! spune el printre lacrimi.

— Imi pare rău, ti-am simtit frica.

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic...

O lacrimă curse pe obrazul lui Taehyung ce inca il privea pe Jungkook. Acesta il îmbrăţişa strans.

— Dumnezeule, plangi, ceva s-a întâmplat?

— E exact cum am zis. Ochii tăi...sunt...

— Negrii, nu?

— Ah.

Jungkook se ridica repede si fugi spre locul unde erau cei doi. Lucas statea jos si Julian pe piciorul lui.

— Dorm? intreba Taehyung.

— Eu nu. Dar Julian...s-a dus!