Adevărul

10

Chiar înainte de a ajunge la autoboti. Pământul se desparte. Megatron e în dreapta mea. Tot calm. Așa mă liniștesc și eu văzându-l astfel. Al meu iubit. Regășiți.

Chit că pământul se sfarmă sub noi și cădem în gol îl îmbrățișez. Își duce brațul în spatele meu și mă ridic în brațe în timp ce aerul ne mută așa cum voiește. Ba el deasupra, ba eu.

Acum. Doar ne privim. Regăsiti.

E cel mai important. Nu-mi pasă unde vom ajunge. Unde vom cădea. Nu mi-e teamă de cădere cât timp sunt cu el.

Căci, teamă mi-a fost de multe până acum. De moarte. Și am văzut-o în alții de atâtea ori. De viață. Căci tot la moarte ajunge și ea. Și când ai viață lângă ține, ființe vii, te atașezi de ele, că mai apoi să le vezi plecând. Și planul, scurgerea cum spunea Megatron Prime, nu ajută. Te încurcă. Din a vedea singurătatea din jur.

Dar nu mai sunt așa. Sunt din nou cu el. Și sunt gata să retrăiesc durerile din trecut de zeci de ori. De ce? Pentru că iubirea lui mi le provoacă și vindecă. Și e o binecuvântare orice primesc de la el. Și orice trăiesc cu el. Da viață tuturor trăirilor mele acest decepticon.

Și, cu siguranță, e la fel. Căci noi suntem un întreg regăsit. Care mereu e va regăși. Orice ar vrea alții. Nici destinul o dată ce ne-a făcut să ne întâlnim între zidurile cetății lui, când credea el că se află la apogeu, nu ne va mai desparți. Nimic. Niciodată.

Între zidurile cetății lui. În palatul lui. Primul lui copil. Anii în mina de energon. Decădere pentru renaștere din cenușă. Alte pierderi. Moartea Unicronului. Venirea pe Pământ. Schimbarea ochilor lui. Plecarea mea. Moartea și revenirea lui la care se adaugă revenirea mea în aceste brațe.

Este doar destinul pentru care noi doi am luptat.

- Să fie război! se aude o voce dinspre Univers. Unicron va renaște!

Din nori o planetă moartă se apropie cu viteză. Și e chiar fosta noastră casă.