Iubind o stea

El...

        Sunetul ascuțit al ceasului deșteptător îmi dă trezirea, reamintindu-mi de faptul că continui sa fiu un actor prost în toată această dramă. Deschid ambii ochi odată, conștientă că dacă îi deschid treptat, așa cum făceam când am fost adusă aici, nu mă voi trezi ca dintr-un vis urât din nou acasa cu tata încercând să ma trezească și cu mama preparând micul dejun. Dar nu mai e de mult așa. Niciodată nu va fi la fel. Decât printr-un miracol. Iar eu nu cred în miracole.
          Opresc nervoasa ceasul și ma ridic de pe pat, disturbată din somnul care e probabil prieten tuturor, chiar și mie. În acest caz, ar trebui sa ma simt populară. Nu obișnuiesc sa fiu prea sociabila. Decat cu foarte putine persoane. Si chiar daca as fi, nu prea cred ca as ajunge in topul preferințelor colegilor in materie de prieteni. Pur si simplu nu îmi sta in caracter sa fiu in centrul atenției. Nu sunt făcută pentru așa ceva.
           Ma dau jos din pat, iar tălpile mele ating podeaua rece, creând un scârțâit. Îmi întind corpul amorțit si ma îndrept spre dulapul din cameră pe a carei ușă tronează impunător o oglindă supradimensionată. Îmi privesc expresia in ea si nu vad nimic mai mult decât ceea ce vad in fiecare zi: un chip palid, cu doi ochi căprui deschis cu gene lungi, încercănați în marea parte a timpului, înconjurat de bucle șatene ce stau vâlvoi pe umerii mei mici. Nimic special. Poate că e mai bine așa. Poate că ăsta e destinul meu. Să stau in umbră, să observ și să tac. Și să sufăr în tăcere, fără ca nimeni să nu ducă povara protejării mele.
         Îmi iau pe mine la repezeală o pereche de blugi albaștrii și un pulover gri. După ce îmi prind parul într-o  coada la spate si termin rutina de dimineața, îmi iau lucrurile necesare pentru școală si cobor scările in graba, încercând sa le evit pe cele care scârțâie pentru a nu-mi  deranja tutorii. Ajunsă jos, observ că nu e nimeni acasă. Probabil ca "părinții mei" au plecat cu ceva treabă. Cel mai sigur un transport ce a fost oprit la vamă. Ultimul lucru ce mă interesează acum e subiectul legat de acești doi traficanți sau ce or fi ei. Nu m-am interesat niciodată de "locul lor de munca" si nici nu am de gând sa o fac. În orice caz, sper ca (,) capul meu sa nu fie trimis in cutie la adresa asta din cauza unui conflict dintre ei si cine știe ce mafie.
       Ma așez la masa si încep să mănânc din bine meritatul meu bol cu cereale când o bătaie în ușă mă face să scap lingura. Împing scaunul în spate indignată si mă îndrept spre ușă, sperând sa nu am vreo surpriză neplăcută.

— Buna ziua... Spune băiatul din fața mea, așteptându-se probabil sa vadă un adult, sau, în cel mai rău caz, fiind speriat de mine. La o privire mai atenta, pot recunoaște ca e foarte atragator, cu acel par de un blond  închis si ochii verzui, deci nu ar fi mare brânză dacă s-ar mira de cum arăt.

— Buna dimineața, i-o trântesc eu, inca supărata de faptul ca m-a speriat. Cu ce va pot ajuta?

— Aș dori să semnați aceasta petiție împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. Desigur, daca sunteți de acord, îmi spune el zâmbitor

— Sigur.

      Toate ca toate, dar pentru a salva câinii îmi calc si pe orgoliu. Îmi întinde pixul, iar când îl iau mâinile noastre fac contact, acest fapt făcând ca o bomba de scântei să explodeze în mine. Cum poate avea un om pe care abia l-am cunoscut un astfel de impact asupra mea? Iscălesc pe randul bine delimitat, îi dau pixul iar el îl ia si, împreună cu mapa, il baga in ghiozdan. Se pare ca si el merge la liceul din oraș. Cum o sa conviețuiesc alaturi de tipul ăsta?

— Mulțumesc, domnișoară. Sper ca ne vom mai întâlni, spune el în timp ce pleca, eu infiorandu-ma la auzul unui compliment din partea lui.

— Cu placere! Dacă așa vrea soarta, eu nu am nimic împotrivă, spun, regretând imediat cele zise anterior.

         Băiatul misterios părăsește curtea mea cu zâmbetul pe buze, lăsându-mă rezemata de ușă, cu gândul la el.

  Și atunci primul cocon de fluture a înflorit în stomacul meu, urmând să dea naștere unei întregi dinastii ce îmi va conduce mintea si trupul
Atunci când l-am întâlnit pe EL...