Psychopath Dad

*9*

"Mă cunoști?"

Nu îmi părea cunoscut deloc.

El zâmbește scurt, și aprobă din cap.

"De unde mă cunoști? Nu îmi pari cunoscut."

"Cred că te-am confundat...scuze."

Asta e ciudat.

----------

"Poți lua un loc." Mă așez pe canapeaua din living după spusele lui.

Avea o casă chiar drăguță.
Nu am îndrăznit să îl întreb ce face cu pistolul.

Nici nu știu de ce mă aflu aici, nu ar fi trebuit să vin la un necunoscut.

"Nu îți voi face rău, vreau doar să te ajut. Va trebui să comunici cu mine pentru asta." Se pune lângă mine.

Sigur, de ce nu. De ce să nu spui unui necunoscut că mama ta te-a vândut unui psihopat nemernic.

"Cred că mă poți duce la sora tatălui meu?"

Nu, am o idee mult mai bună.
Voi sta la ea, după care o să vorbesc cu tatăl meu. Poate mă voi muta la el.
Asa voi fi si departe de Harry, dar si departe de mama.

Voi fi in siguranta.

"Sigur." Zâmbește si se ridică, mergând afară.

---------- peste o săptămână

-Babygirl îmi pare nespus de rău pentru tot, vreau să te întorci la mine, spune-mi unde ești.-

Nu mai era așa drăguță faza cu bilețelele si trandafirii de diferite culori...

Azi tatăl meu va veni după mine și vom merge înapoi unde el este stabilit.

Voi vedea o țară nouă...
O sa am prieteni noi.

Sora lui s-a comportat minunat cu mine. Niall la fel si îi sunt recunoscătoare.

Am refuzat sa vorbesc cu oricine despre ce s-a întâmplat. Nici tatălui meu nu îi voi spune. E prea greu. Cel puțin nu acum.

O aud pe Maddy, mătușa mea, strigându-mă de jos.

Rup biletelul si trandafirul si le arunc la gunoi. Imi iau bagajele si merg repede jos, entuziasmată. In sfarsit simt si altceva decat frică si stare depresivă.

"Tatăl tău ajunge imediat." Mă ține strâns în brațe.

"Mulțumesc...pentru tot." O țin la fel.

Îmi lipsea o îmbrățișare călduroasă.

Evident ca nu am putut pleca de la ea fara pupăceli si discursul cu "ai grija de tine".

Am iesit din casa si m-am uitat din îndepărtare dupa mașina tatăl meu care se apropia din ce in ce mai mult.

A trebuit să astept o săptămână ca sa poata veni după mine, dar acum el e aici. Măcar lui sa ii pese.

I-am spus că am nevoie urgentă de el si sa ma mut la el. Am promis ca ii voi da explicații cum ajungem.

"Fetița mea..." Iese din masina si ma ia pe sus, strângându-mă in brate.

Cred că mi-am auzit oasele trosnind.

"Tata...ma bucur enorm ca esti aici." Îl țin la fel.

Nu mi-am putut stăpâni lacrimile.

"Hei gata, nu plânge, hai sa mergem, am o camera aranjată special pentru tine."

Mi-a povestit cât de mare e casa lui.

Acum merge sa fiu poreclită "prințesa".

Prefer să nu, nu vreau sa imi amintesc de Harry.

Am urcat in mașină amândoi, si am mers spre aeroport.

În sfârșit, viata pe care o merit.