Mă întorc la tine.

Flori cu miros de moarte

 
  — Intră, îl chemă Rosalie și bărbatul nu așteptă să i se spună a doua oară.

   Voia să se așeze pe scaun, dar ea îi făcu semn să stea lângă ea pe pat, ceea ce nu doar că îl mirase, dar îl și bucură nespus. Cu cât era mai aproape de ea, cu atât mai bine.

— Rose...începuse el, ca de obicei, dar fata ridică mâna în semn de tăcere și el se opri.

— De data asta eu vorbesc... rosti ea încet și se ridică în șezut să se poată privi în ochi.

   El o vedea și tristă, dar îi citea în ochi și furie, neînțelegând din ce motiv. Spera doar că nu pe el e supărată.

— Întâi vreau să-ți spun că îmi pare rău pentru tot ce am cauzat și fiindcă nu te-am ascultat când mi-ai spus să am încredere în tine...Îmi pare rău că nu ți-am putut spune că sunt gravidă cu Nick și vreau să mă înțelegi că nu am intenționat să fac totul astfel...dar chiar mi-am iubit copilul și e atât de greu să accept ideea că am mers singură la el și am pățit-o...

  Câteva lacrimi îi jucau în colțul ochilor, dar nu le lăsă libere. Lex o atinse pe obraz cu tandrețe și ea strânse pleoapele.

— Rose...nu e nevoie să-mi spui, eu știu...

— Ba da, îl contrazise ea și îi luă mâna într-ale ei. Trebuie să știi că am fost atât de încăpățânată și nu am vrut să înțeleg că doar iubirea ta m-a ținut în viață până acum și sprijinul prietenilor. Îmi pare sincer rău pentru tot și sper să mă poți ierta pentru toate astea, fiindcă te iubesc enorm și dacă mă poți accepta așa cum sunt...murdară și...

— Nu! răspunse ferm și îi apucă fața în palmele sale. Să nu mai spui asta niciodată Rosalie. Tu nu ești murdară, clar? Ești cea mai pură ființă întâlnită vreodată și te iubesc nespus. Te-aș fi acceptat și cu o armată de copii, ai înțeles? Nu există nimic rău la tine, bine?

  Fata se aplecă mai mult și se cuibări la pieptul lui, căutând căldura și liniștea de care avea atâta nevoie, iar el o accepta din toată inima.

— Te simți mai bine? o întrebă cu glasul lui domol și ea dădu din cap afirmativ.

— De acum înainte, va fi totul așa cum îți dorești, îi zise Rosalie sigură pe ea, dar vreau să-mi promiți că îl vei lăsa pe Nick în seama autorităților.

— După tot ce ți-a făcut, încă îl aperi?

— Promite-mi! insistă ea. Nu vreau ca tu, iubirea mea, să devii un criminal fiindcă nu te-ai deosebi cu nimic de el și nu vreau să te pierd și pe tine. Promite-mi, Lex! Insistă Rose și el clătină din cap confirmându-i, dar nu și verbal.

— Vreau să o spui!

— Bine, Rosalie, promit! Fericită?

  Fata zâmbi și îl sărută scurt pe buze, ceea ce îl surprinse în mod plăcut.

— Dar...

  Rosalie își învârti privirea oftând și apoi o opri asupra lui.

— De ce trebuie să existe mereu un „dar” ? Mi-ai promis!

— Da, iubito, dar nu în toate cazurile. Uite, de exemplu acum, da? E dispărut, polițiștii îl caută, iar eu sunt cu tine și nu ridic un deget, dar și revin la același cuvânt, dacă se apropie de tine, ori să îți trimită mesaje, bilețele amenințătoare sau mai știu eu ce, s-a zis cu el. Orice, până la tine. În clipa în care a luat legătura cu tine, și-a semnat condamnarea la moarte!

— Doar nu vorbești serios, nu? M-ai lăsa singură ca să faci pușcărie? M-ai face să te urăsc?

— Dacă nu va încerca să ia legătura cu tine în vreun fel, voi sta la locul meu. Ți-a făcut atâtea și nu îi voi mai permite să-ți adreseze o vorbă, dapăi să te vadă sau să te atingă. Nu-și va mai permite vreodată luxul ăsta!

— Mă sperii...îi zise Rose și el surâse amar, apoi o trase din nou în brațe.

— Dacă ai ști de câte ori m-ai speriat tu pe mine... N-am degete să număr!

  Au mai stat așa, câteva clipe unul în brațele celuilalt până când își aminti Lex că l-a rugat Lia să termine repede, ca să poată intra și ea să-și vadă prietena.

  Se ridică de pe pat, spunându-i că va veni și Lia să o vadă, făcând-o pe Rose aproape să plângă de fericire.

— Bine...aș vrea tare mult să o văd, să o văd teafără și să-mi cer iertare...

Lex zâmbi și îi trimise un sărut în zbor, apoi vru să se întoarcă spre ușă să plece.

— Iubitule...îl strigă Rose senină, mulțumesc pentru flori, sunt minunate!

  Lex aproape că nu înțelegea despre ce vorbește.

— Flori? Ce flori?

— Nu mi-ai trimis tu florile de pe masa din spatele tău?

El privi într-acolo simțind cum sângele începea să-i fiarbă în vene. Se mai uită o dată la Rosalie apoi îl luă în mână și căută bilețelul.

— Lex, nu, nu face asta, mai bine aruncă-l îi sugeră fata cu îngrijorare.

  În vârful buchetului de trandafiri roșii sângerii, era un bilet îndesat subtil în mijloc, pentru a nu fi văzut de oricine. Lex îl desfăcu rapid când văzu pe față, scris cu litere mari, „ Pentru soția mea”. Rosalie aștepta cu sufletul la gură să afle ce e scris și de cine, dându-și seama după figura lui Lex că nu e a bună.

  „ Nu știu cum ai crezut că-mi poți băga pe gât un copil făcut cu javra aia de Thompson, dar asta nu e important. Mai grav e că încerci să mă faci criminalul propriului copil, soțioara mea. Prin asta, tocmai mi-ai declarat război și să nu crezi că dacă mă caută gaborii mă vor și prinde. Să vă văd morți în fața ochilor mei, atunci voi intra bucuros la răcoare...Pe curând!”

— Lex, ce scrie? Lex, unde te duci? Lex! strigă Rosalie dorind să se ridice și să pornească pe urmele lui, dar junghiuri mari în zona abdomenului o împiedicau să se miște. Din țipătul de durere o dăduse în plâns de neputință, atunci când Lex ieși furios pe ușă fără să spună un cuvânt, dar luă și biletul cu el, strângându-l în pumn cu putere.

     Trecuseră în viteză pe lângă toți cei adunați pe hol, spunându-i Liei să meargă la Rosalie și să stea cu ea. Nu răspunsese la niciuna din întrebările lor, refuzând chiar și compania lui Jonas în ciuda insistențelor acestuia.

— Știam eu! bombăni după ce se depărtă de aceștia.