Capitolul 6

144 40 10
                                    

Cred că deși ma dărâmat un om o să am nevoie de zece ca să mă ridic.
Iubirea noastră era tot ce aveam.
Am fost ca un buchet de flori care s-a ofilit treptat.
Îi iubeam cu adevărat,cu ochii deschiși sau închiși știam exact ceea ce simt când îi auzeam numele.
Ma rănit mai mult de când îmi puteam imagina.
Îmi amintesc trist și vag cât de oribile au fost următoarele nopți după ce ne-am despărțit.Nu știu dacă este normal sau nu dar plângeam cu urlete.
Nu mă mai durea inima,ci puternic sufletul.Am trecut cu greu,defapt,nu cred că am trecut peste nimic.
A fost prima mea iubire,o iubire pe care cel mai probabil nu o voi mai întâlni niciodată.
Deși ne mergea bine o zi și restul șase ne certam, imi era bine așa, căci eram, noi doi.
Îmi sting telefonul tristă,având lacrimi în ochii și sperând că după ce ne vom vedea o să pot să aflu de ce a fost să fie așa.

Este opt dimineața și îmi sună alarma telefonului.
Mă trezesc totuși obosită știind că azi va fi cea mai dureroasă zi din viața mea.
Azi se împlinesc fix doi ani de când mama a plecat.
Mă uit tăcută la tavan și observ cum respirația mi se accelerează și un urel puternic dorește să își facă apariția.
Înghit cu greu în gol strângând din pumni și încerc să mă ridic din pat ca să merg împreună cu tata la mormântul mamei.
Mă îmbrac în fugă cu ce apuc și mă duc să îl trezesc.Traversez coridorul și spre surprinderea mea el se află în bucătărie.
–Bună, zic uimită, ce miroase așa divin?
–Bună draga mea, ia un loc de rog.Știu că azi este o zi grea pentru noi doi așa că ți-am făcut clătitele cu miere pe care obișnuia să le facă Maria cândva.
Așează farfuria pe masă în fața mea,încercând să schițeze un zâmbet stângaci.
Mănânc puțin și încet.
Strâng apoi cu tata și pornim spre cimitir.
Pe mașină nici unul din noi nu vorbește nimic până când tata oprește la o florărie ca să cumpere un buchet pentru mama.
  –Intri cu mine sau mă aștepți aici?
  –E ok, o să stau aici, răspund sec așteptând în grabă să merg să îmi descarc sufletul de supărări și griji la căpătâiul mamei...
Tata placă grăbit și eu încerc să mă concentrez la orice altceva făcând în așa fel încăt să nu mă gândesc la el din nou și să devin tensionată.
Știu, azi îl voi reîntâlni iar acesta așteptare este foarte stresantă.
Mă uit pe rând la magazinele de lângă florărie:un bar, o librărie, o cofetărie, și nu apuc bine a citi cuvântul,,frezărie"ca doi tipi ies de pe ușă, primul fiind chiar el.
Precum îl știam de mai demult: cu acceași geacă de blugi neagră asortată cu pantaloni în acceași nuanță și cu o pereche de addidas-uri albe.
Zâmbet strălucit și câteva inele împrăștiate pe una din mâini.
Însă,fața lui nu îmi mai e asemănătoare, nici familiară.
Uitându-mă la zâmbetul lui cred că nu mă iubit niciodată, însă se uită la mine ca și cum o făcea.

Prin ochii luiWhere stories live. Discover now