Psihoza

Capitolul 6

            Te-ai simțit iubită măcar o dată? Ai simțit vreodată că aparții unei familii? Dacă nu , de ce depinzi până și în gândul tău de familia mea?! Puteam să am o familie fericită, dar mie mi sa făcut milă de ,,sora "mea. Mi-ai distrus viața. Cu greu am reușit să-mi petrec zilele părând normală , erau zile de agonie, când mintea mea se lupta cu inima împotriva impulsului de-a închide ochii. Eram sătulă să mai suport, dar ceva din mine scânteia a viață. Eu mă chinuiam, tu trăiai în neștire. Erai fericită de una singură, te prefăceai că nimic nu se întâmplă în viața ta, te hrăneai din visul unei vieți normale. Dar să știi, pentru noi viața normală nu există. Destinul nostru este scris cu sânge, noi suntem făcute să suferim. Purtate de instinct și nu de rațiune, facem alegeri total lipsite de sens și justificare. Așa ai ajuns la mine. Un nonses, un blestem...

             Deschid ochii. Nu puteam recepta ce e în jurul meu. Ca o lovitură în creștetul capului îmi veni și amintirea omului de pe malul râului. Puteam să mă mișc în voie, se pare că deși am fost răpită nu s-au deranjat să mă lege de ceva. Eram închisă ca într-o ,,colivie" de piatră păzită de jur împrejur de oameni neîngrijiți care miroseau a jeg.

              — Unde sunt? întreb eu buimacă.

              — Taci ! urlă un bărbat la mine.

              — Doar am întrebat unde...

             — Tu nu înțelegi engleza? Am spus să taci.

             Cât timp eu priveam spre bărbatul care îmi închidea gura pe la spate se apropie un altul doar că acesta era mai micuț, nu cu mult.

             — Ce ai spune să-i explici?! Oricum nu e secret. Eu sunt Mett, creierul lor. Poți spune că sunt și căpetenia lor. Mă bucur că ești aici, acum ne poți face un serviciu, spuse acesta direct, mișcându-se agale spre mine.

             — Ce vreți mai exact de la mine?! întreb eu agitându-mă.

             — Să nu crezi că anume de la tine. Dacă era altcineva în locul tău avea să pățească la fel, și nu îți face griji, nu ucidem , doar în cazul în care nu dai ascultare ordinelor noastre, spuse acesta mângâindu-mă pe bărbie.

           — Ca de exemplu!? întreb speriată, bănuindu-i intențiile.

           — Pari înstărită, scoate banii, avem mare nevoie de ei.

           — Am doar 90 de lire. Cu ce v-ar ajuta această sumă mică?!

           — Ooo, ce păcat! Să știi că libertatea costă cel puțin 150 de lire iar dacă vrei să mai scapi așa cum te-am luat mai adaugă vo 30. Deși Anglia pare frumoasă, nu e perfectă în toate punctele de vedere. Mai sunt și sărăcii din astea care fac bani prin metode mai puțin bune.

         — Lasă detaliile, spune cum să fac rost de banii ceruți!? încerc eu să par puternică.

          — Văd că faci pe curajoasa când de fapt tremuri. Arată-ți vitejia prin fapte, nu prin vorbe că din gură știu a da mulți.

          Stresul și frica nu mă ajutau deloc. Dacă mai stau aici mult timp voi trece la anxietate iar asta nu e bine.

          Broboane mari de transpirație rece se scurgea pe frunte apoi pe gât, dându-mi frisoane prin tot corpul. Fiecare chip arăta disperat și înspăimântător. Căpetenia avea dinții negri și câțiva lipsă. Asta făcea zâmbetul mai dezgustător și mai greu de privit. Ochii îi erau înfundați în cap și încoronați cu cearcăne mari. Duhnea a alcool, parcă coneac.