Psihoza

Capitolul 10

        — De ce mă privești așa? întrebă el puțin răstit.

        — Așa cum? veni răspunsul meu.

         — De parcă ți-s dator...

         Acum realizasem că îl priveam pe Ryu de ceva vreme, ba chiar mă holbam.

        — Unde-ți sunt lacrimile care-ți apar mereu în ochi când afli ceva ce nu-ți place? mă întrebă cu o față amuzată, de parcă-i convenea starea mea de spirit.

        — Atât de dor îți este de lacrimile mele? îl ironizez eu.

        — Deci chiar nu te-a afectat ceea ce ai aflat? Nu ești uimită deloc?! întrebă el, insistând.

        — Știam... tu doar mi-ai confirmat.

        — Știai? întrebă Ryu nedumerit.

        — Mama... bunica... mă rog, mereu își descria fiecare zi în acest jurnal. Mi-a povestit despre el, cum l-a găsit și cum l-a abandonat în pod când avea 31 de ani...

         — Plictisitor...

         Am deschis gura să-i spun să tacă însă prea târziu. El deja se ridicase de pe cutie și ieșise afară. Am tras cu picioarele jurnalul mai lângă mine și tot cu ajutorul lor am început să-l răsfoiesc. Nu aveam nimic mai bun de făcut. Doar așa puteam să-mi înlătur unele gânduri.

                    23 mai 2000.

            A venit ziua venirii tale pe lume. În sfârșit te-ai născut. Acei ochi...strălucesc. Par veseli. E minunat că mi-ai zâmbit din primele tale clipe pe lume. Arăți superb... dar cum te voi putea iubi?

         Mika, te iubesc, te vreau, dar mi te vor lua. În ochii bunicilor tăi tu ești un blestem, o pacoste. Ei spun că ceva care a apărut dintr-un monstru nu poate fi om. Un viol, e viol.

         Mi-aș fi dorit ca tu să fii încă o ființă care-mi poartă dragostea. Voi fi nevoită să fac cele mai grele alegeri. Ceea ce voi decide acum ne va schimba viața pentru totdeauna. Vei fi nevoită să crești cu o altă familie, vei crește în minciună.

          Măcar vom fi aproape una de alta. A doua ta mama va fi chiar sora ta, eu te voi privi crescând ca bunică a ta. Doar așa te voi putea privi de aproape. Aceasta va fi ultima pagină din jurnal pe care o mai scriu, totul va fi aruncat și sper că acest adevăr să nu fie descoperit niciodată, sper să fie îngropat odată cu mine...
       Te vreau aproape, de asta te dau surorii. Dacă nu ea, mi te vor lua... departe, unde nu te voi vedea niciodată. Nu a  altă explicație...

           ADIO, fiica mea !

         Câteva lacrimi s-au scurs pe pagina jurnalului, udându-l un pic. Acum am mai aflat că, deși apărusem dintr-o greșeală mama totuși mă iubea. Timp de 16 ani a jucat foarte bine rolul de bunică. Mereu m-am bucurat că e alături de mine, vedea cum cresc, cum mă dezvolt, știa ce simt. Dacă acea zi nenorocită nu exista... cum aveau să fie toate celelalte? Avea să mă crească sora mea pretinzând că e mama?!

       Trecuse deja jumate de oră de când citesc din jurnal. Începuse să ploaie de câteva minute și ploua din ce în ce mai tare. Prin câteva găuri din acoperiș cădeau stropi mari de apă direct pe mine. Eram udă aproape în întregime și deja simțeam o răceală.

         Mi-a venit în minte Ryu. Oare unde e acum? A reușit să se adăpostească? Deși era anormal, îi purtam o grijă ascunsă, născută din milă.