Momentele vin si pleaca. Oamenii apar si dispar din viata noastra ca si cum nici n-ar fi fost vreodata acolo. Sentimente diverse ne incearca regulat, si parca de fiecare data e diferit. Experientele vietii noastre ne construiesc, ne modeleaza cu o pricepere aproape emfatica. Nimic nu ramane la fel, totul se schimba in ritm alarmant.
Am incercat de multe ori sa tin viata in loc. Si ori de cate ori aveam impresia ca reuseam, ma trezeam din nou stand in fata oglinzii, cu ochii incarcati de somn, cu parul rasfirat in toate directiile si cu chipul scufundat in confuzia care imi inraurea fiecare cotlon al mintii: Pana la urma cine eram astazi? Aveam mereu impresia ca izbuteam sa ma regasesc, insa ceea ce gaseam de fiecare data era doar vechea eu. Ceea ce eram in prezent era in fapt consecinta acelei cautari. Produsul introspectiei la care imi supusesem mintea.
Desigur, au fost si multe momente in care imi doream eu insami sa ma schimb. Nu neaparat pe mine in sine, cat actiunile mele, stilul de viata. Cateodata reuseam, cateodata nu. Dar mereu am incercat. Mereu am fost chinuita obsedant de aceasta nevoie nebuna de control asupra propriei persoane. Pentru ca simplul gand de a ma lasa in voia destinului ma innebunea, imi dadea universul launtric peste cap.
Nu exista vreun lucru, vreun sentiment, vreo traire pentru care sa nu fauresc o formula matematica bine structurata in minte. Imi placea sa las viata sa ma surprinda, dar paradoxal voiam cu disperare sa fiu pregatita pentru orice situatie. Imi placea sa ma cunosc, sa ma descopar, sa stiu de ce trebuie sa ma feresc, sau chiar cum as reactiona la anumiti stimuli. Nu concepeam sa ma surprind vreodata pe mine insami. Asteptam ca alti oameni sa ma surprinda. Era o teorie ce mi se parea perfect rationala.
Si atunci de ce a dat gres?
Poate pentru ca sentimentele te schimba. Iti schimba asa-zisele tipare, iti schimba atitudinea, felul in care percepi lucrurile. Desigur, nu iti pot schimba esenta si nici nu iti intuneca definitiv ratiunea, decat daca permiti asta in mod inconstient. Dar in orice caz, te schimba. Inevitabil si incontrolabil. Si asa ajungi sa te surprinzi pe tine insuti.
Nicodata nu as fi crezut ca voi ajunge sa posed sentimente atat de puternice pentru o persoana. Si mai ales, nu pentru o anume persoana. Mereu am crezut ca primul baiat de care voi ajunge sa ma indragostesc ma va ademeni initial cu aspectul sau fizic. Ca ma va face sa ma simt atrasa de el din prima, cel putin pe plan sexual. Dar niciodata nu mi s-a intamplat sa trec de acea simpla atractie cu un asemenea baiat. Toata fantezia se disipa inopinat si categoric in momentul in care incepeam sa-l cunosc.
Ei bine, de data asta a fost exact opusul. Nu m-a cucerit cu muschii sai impresionanti, sau vreo pereche ireala de ochi albastri. Ci cu vorbe, cu actiuni. Mi-a sedus mintea, iar chestia asta m-a facut sa fiu mult mai vulnerabila decat as fi crezut vreodata ca as putea fi. Mi-a distrus o buna parte din scutul de aparare la care muncisem de cand ma stiu. Si automat, am picat pe toate planurile.
Cel putin, acum stiu care imi e adevarata slabiciune: psihicul. Cea mai buna arma a mea a devenit punctul meu slab, iar chestia asta ma consuma mai mult decat mi-as fi putut imagina. Nu vreau nimic din toate astea.
Tot ce vreau in acest moment e sa preiau din nou controlul, sa merg mai departe. Acum imi doresc mai mult ca oricand ca lucrurile sa se puna in miscare. Sa se schimbe.
Si dintr-o data, totul a inceput sa stea in loc.
