Stiti cum e acel sentiment de neputinta? De incapacitate de a-ti controla propriul spirit? De tortura psihica? Ei bine, din toate starile pe care le-am trait pana acum, acesta mi s-a parut mereu cel mai rascolitor.
Pentru ca iti constientizezi situatia, greselile, insa nu esti capabil sa faci nimic in privinta acelui lucru. Pentru ca fie ai inima facuta bucatele, psihicul la pamant, ori orgoliul ranit. Si in multe cazuri nici nu prea mai ai ce face. Sau cel putin, asa pare.
Daca e sa fi invatat ceva zilele astea, este faptul ca nu ai cum sa pierzi. Poti doar sa castigi, sau sa inveti. Iar daca nu ai facut niciuna dintre cele doua lucruri, atunci ai trecut degeaba prin experienta respectiva.
E amuzant cum sta treaba cu sentimentele. Serios, chiar e. Nu am fost niciodata genul de persoana disperata dupa afectiune, sau dependenta de sexul opus. Si in niciun caz genul care sa se ataseze cu usurinta, sau sa se indragosteasca. Dar la urma urmei, cu totii trecem la un moment dat prin acest lucru, asa ca inevitabilul m-a lovit si pe mine.
Nu o sa mint, a fost oribil. Si s-a terminat si mai oribil. Dar cu toate astea, ma bucur sa o spun, si credeti-ma ca o spun cu toata inima, ca nu regret ca s-a intamplat. Trecand peste orgoliul ranit care e singurul ce imi mai cauzeaza durere in momentul de fata, am invatat multe lucruri. Ma simt mult mai puternica dupa aceasta experienta si in sfarsit pot spune ca nu ma mai tem de sentimente. Pentru ca voi sti sa le abordez pe viitor. Pentru ca, sper eu, voi lasa la o partea acea naivitate de-a dreptul hilara de care am dat dovada. Pentru ca, intr-o mica masura, m-am schimbat. Nu stiu daca in bine sau rau, insa stiu sigur ca e mult mai benefic pentru mine.
In concluzie, orice impas trebuie sa constituie o lectie pe viitor. Pentru ca o durere care nu cauzeaza nimic altceva in afara de lacrimi, este o durere irosita. Iar o greseala repetata nu face decat sa ne arate faptul ca ne meritam suferinta.
