peste capela liliachie
de roze
se despart două minți de oțel
una încearcă să își numere oasele sparte
alta își rupe din cer și toarnă pe răni
(cerul e antiseptic
când îl încălzești în aeroscopie)
și încearcă să își amintească
unde a pus plastelina
că realitatea asta are nevoie de mici retușuri
(și o pereche nouă de gânduri
că și le-a luxat demult pe cele vechi)
dar ambele minți
au suflete
care se joacă de-a soarele
când luna e beată pe coastă
ESTÁS LEYENDO
himeric
Poesíaautopsia unor gânduri cu termen de valabilitate trecut. un nimic care nu vrea să poarte pantofi, că menta e prea scumpă pe piață.
