ego-ul nevertebrat
al oceanului
îmi spintecă coloidal ceața
și mă-nalț
mă-nalț pe urmele jeturilor
de comete
ca să ating aripile tale
descălțate
înainte ca să ne prefacem
în flori de plastic
într-o vază plină cu hidruri și antebațe
și nu vreau să fiu nici plastic
nici porțelan
nici orhidei
nici măcar limitele care te strâng de gât
și te aruncă spre valuri de smoală
vreau să fiu infinitul
care denivelează omenirea
YOU ARE READING
himeric
Poetryautopsia unor gânduri cu termen de valabilitate trecut. un nimic care nu vrea să poarte pantofi, că menta e prea scumpă pe piață.
