Criminal // FINALIZATĂ //

Prolog.

Îl urmărea din umbră. Știa că avea să ocolească și să meargă pe strada pe unde nimeni nu circula. Știa că în mai puțin de cincisprezece minute, pumnalul ucigașului v-a fi infipt în pieptul victimei și sângele v-a țâșni ușor, scurgându-se peste mâinile lui.

Începuse să îi numere pași. Îl studia de la spate. Fără îndoială, un bărbat bogat. Pardesiul lui lung era enervat, drept calcat, fără urmă de șifon sau murdărie. Cizmele lui ploscăiau în băltoacele de pe străzile pustii ale orașului. Își ținea servieta în mâna dreaptă, legănând-o ușor cu fiecare pas. Ceasul îi era perfect așezat pe mână, văzându-se doar geamul lui strălucitor. Fără îndoială își dădu seama. Bărbatul pe care avea să îl ucidă era tipul perfecționist. Plictisitor. Parker. Tobias Parker.

Când bărbatul ocoli o băltoacă și o luă pe strada deja plănuită, Gabriel își așeză mai bine masca albă pe fată și pași spre el. Avea să îl urmărească de la distanță. O să facă maxim douăzeci de pași, să ocolească în lateral și o să se oprească. Drumul o să fie blocat de două camioane.

Era atât de aproape de el încât îi auzea sângele curgându-i prin vene. Bărbatul nu mai avea cum să îi scape. Tot ce trebuia să facă era să se apropie, să pună batista la gura lui și să îi înfigă pumnalul în piept. De câte ori nu făcuse asta? Rânji în sinea lui.  Desi preferă pistolul, de data asta alesese pumnalul. Șeful lui îi ceruse asta.

Hop. Parker ajunsese deja la cele două camioane. Gabriel era deja în spatele lui, lipit cu spatele de perete. Îi auzea respirația precipitată și îl văzu trăgând de nodul cravatei sofisticate pe care o purta. Se abținu să nu râdă.

Scoase pumnalul și batista din buzunar, trăgând aer în piept. Avea să numere până la trei și Parker să se întoarcă cu fața spre el.

Își trase mai bine gluga pe cap și făcu un pas spre victima lui. Încă trei secunde și Parker avea să dea nas în nas cu ucigașul lui.

Trei.

Și Parker făcu un pas în lateral.

Doi.

Se întoarse pe jumătate cu fața spre el.

Unu.

Gabriel îi rânji cu gura până la urechi și bărbatul făcu o grimasă.

Vru să țipe, dar mâna lui îi astupă gura.

—Asta e din partea lui Aspen Gregory! îi spuse înainte ca drogul din batistă să fie inhalat și bărbatul să își piardă conștiința.

Îl privi cu ochii mijiți și plini de teamă pe Gabriel. Îi ceru îndurare din priviri, dar lui nu îi păsa. Privea cum teama se instala asupra victimei.

Scoase pumnalul și dădu cu degetul acoperit de mănușă peste lama lui. Putea să o facă. Trebuia să o facă. Avea nevoie de bani. Avea nevoie să o facă. Mai omorâse atâția oameni pentru Aspen. Era simplu.

—Aspen ți-a transmis salutări! zâmbi el și vru să îi înfigă cuțitul în piept, dar un strigăt ascuțit de fată îi distrase atenția. Căcat! rosti cu maxilarul încordat.

—Ajutor! se auzea strigătul, curmat de suspine. I-ați mâinile de pe mine, perversule! strigă fata cât de tare putu.

În mintea lui Gabriel veni chipul surorii lui de doar nouă ani care striga cât de tare putea să fie scoasă din mâinile tatălui lor vitreg. Își aminti cum fusese legat de scaun și obligat să vadă cum nemernicul ăla o abuza pe sora lui.

Trânti cuțitul și își scoase masca, aruncând-o undeva pe jos. Se întoarse în toate direcțiile și își trecu o mână prin părul tuns scurt, aproape inexistent.

O văzu. La un colț al străzii, o fată brunetă, de maxim șaisprezece ani, se chinuia să scape de un bărbat care tocmai se descheia la prohabul pantalonilor.

Fără să îi mai pese de victima lui, își scoase mănușile și le îndesă în buzunarele mari ale hanoracului.

—Lasă-mă, te implor! Tata are destui bani. O să ți-i dea pe toți, dar lasă-mă! încerca ea să își tragă fusta neagră, cu două voaluri, în jos. Și Gabriel se încruntă. Ce adolescentă normală la cap se mai îmbracă așa?

—I-ați labele jegoase de pe ea! scrâșni el și dinți și îl smuci pe bărbatul care o agresa pe fată. Îl întoarse cu fața spre el și îl lovi cu capul în gură, în timp ce genunchiul lui îl lovi în zona genitală.

După câteva lovituri, acesta căzu la pământ, ținându-și mâinile în zona intimă și tușind.

Bruneta îl privi șocată și își ridică mai bine ochelarii peste nas. Mâinile îi tremurau și cămașa îi era descheiată, lansând bustul mic la iveală prin sutienul din dantelă albă.

Încercă să își calmeze impulsul de o atinge și o privi cu genele lăsate. Nu era ca orice adolescentă. Era ușor plinuță și buzele ei erau uscate. Nu avea forme proeminente și gâtul ei era plin de pistrui. Își mută privirea spre chipul ei. Doi ochi ascunși în spatele unor ochelari cu rame albastru închis. Nasul îi era și el pistruiat și ochii ei păreau atât de diferiți față de oricare alții. Mult prea deschiși la culoare. Gri. Părul ei era prins pe jumătate și câteva șuvițe rebele stăteau ca dracu. Nu reprezenta deloc de tipul de femeie cu care Gabriel era obișnuit.

—Îți mulțumesc! o voce subțire, dar nu pițigăiată, puțin răgușită, îl readuse cu picioarele pe pământ.

—Fetele care au câtuși de puțin creier, nu umblă singure în miez de noapte! îi vorbi pe un ton neutru. Tocmai își pierduse victima printre degete, deci probabil Aspen nu avea să îl plătească.

—Păi... știi...eu am... adică

—Ce te tot bâlbâi? Ți-am salvat cojocul, acum mișcă dracului acasă și nu mai ieși singură pe stradă. Nu vrem să faci pipi pe tine de frică! gesticulă el.

—Ce tot ai cu mine? Am incercat să îți mulțumesc că m-ai salvat, dar te porți atât de misogin! își puse ea mâinile în sân. Încă nu realiza că sutienul îi era la vedere.

—Voi, puștoaice nesăbuite, umblați mai mult despuiate și vă căutați totul cu lumânarea, apoi tot noi picăm vinovați. Zi mersi că ți-am salvat...floarea să nu fie udată de un bețiv! el nu ar fi abuzat de vreo fată, dar gândul că pierduse victima din vina ei, îl înfuria. Ce avea să facă acum?

—Ți se pare ție că eu sunt despuiată? privi ea și jos și roși în obraji când își văzu cămașa descheiată.

—Mai bine mergi acasă. Îți recomand să ai un spray cu apă și piper la tine. Lumea e plină de nenorociți! îi vorbi pe un ton domol. Și eu sunt unul dintre ei! continuă în mintea lui.

—Îți mulțumesc! tuși ea și îl privi fix în ochi.

—Ai grijă! se întoarce cu spatele la ea și o luă din loc.

Așa cum își închipuise, Parker fugise mâncând pământul. Își trecu iar mâna prin părul tuns scurt și lovi cu piciorul în bordură. Pierduse atâția bani pentru o îngâmfată de doi bani.