Criminal // FINALIZATĂ //

Capitolul 3.

Luiza ieși în grabă de la liceu, sărind peste băltoace și ținând umbrela astfel încât să nu zboare datorită vântului. Deși tatăl ei era primarul orașului, ea prefera să circule cu autobuzul sau pe jos pentru că i se părea o stupizenie ca tatăl ei să îi pună un șofer la dispoziție. Așa cum toți oamenii mergeau cu autobuzul, o putea face și ea, dar de data asta, îl pierduse și trebuia să meargă pe jos până la cafenea și să stea acolo până trece următorul.

Mașinile ce treceau în goană făceau apa din lacurile de pe marginea drumului să sară în toate direcțiile și să o ude, iar ea se abținu să nu înjure, bombănind ușor. Ce zi își alesese să poarte teniși și fustă!

Ajunsă în fața cafenelei pe care obișnuia să o frecventeze după ore, își strânse umbrela și trase cu putere de ușă. Salută politicos și ceru, ca de obicei, o ciocolată caldă și un croasant, apoi se îndreptă spre o măsuță retrasă și scoase din rucsac cartea pe care o împrumutase de la bibliotecă. Tatăl ei s-ar fi înfuriat dacă ar fi aflat că fata prefera să ia prânzul într-o cafenea și nu acasă cu ei, dar nu îi păsa. De ce era primarul orașului dacă îl tot enervau toate?

Își dădu o șuviță de păr după ureche și își scoase ochelarii, ștergându-i cu marginea bluzei pe care o purta. Ploaia și frigul erau inamicii principali ai persoanelor care purtau ochelari.

Afară tuna și vântul bătea cu putere, deci trebuia să își petreacă următoarele două ore în cafenea, spre a putea lua următorul autobuz.

De obicei, cafeneaua era destul de goală, dar atunci, lumea se îmbulzea să se încălzească sau să se adăpostească de ploaie.

Își ridică mai bine ochelarii și continuă să citească din cartea și până când, televizorul din colț  anunță o știre destul de interesantă. Lăsă cartea pe masă și privi cu mâinile împreunate sub barbă.

" Miliardarul Tobias Parker a murit într-un accident de mașină la doar două zile după ce a fost tâlhărit pe străzile orașului. Să fie vorba de o crimă, de sinucidere sau de un simplu accident? La locul accidentului nu au fost găsite urme de frână ceea ce îi face pe specialiștii criminaliști să creadă că omul de afaceri a încercat să se sinucidă. Revenim cu detalii! " a vorbit prezentatoarea și oamenii din jurul Luizei au reacționat în diferite moduri. Ea rămăsese impasibilă. Dacă, într-adevăr, omul încercase să se sinucidă, de ce o făcuse? Asta nu înțelegea. Se ce oamenii aleg să alunge viața care le-a fost dată de Dumnezeu? Iar dacă a fost ucis, cine i-ar permite cuiva să ucidă un om? Să atenteze la viața cuiva?

Își reluă lectura deși se gândea încă la știrea precedentă. Tâlhărie cu două seri în urmă. Bărbatul fusese tâlhărit fix în seara în care ea fusese agresată. Să fie vorba de aceeași persoană?

Minutele treceau, iar ea continuă să citească, rozând, și când în când, câte o unghie. Și așa trecură cele două ore.

Achită nota de plată și își strânsese lucrurile, mergând spre ieșire. Încă ploua și asta o făcu să își dea ochii peste cap.

Împinse cu putere ușa, dar părea să nu se clintească. Asta o enerva la culme și lovi ușor cu piciorul în podea. Lumea părea să nu o observe și nimeni nu o ajuta să deschidă ușa mult prea grea pentru ea.

Simți un parfum masculin în spatele și două mâini își făcură loc pe lângă capul și, poposind pe ușa de la intrare. Se răsuci pe călcâie și dădu nas în nas, mă rog, cu nasul în pieptul unei persoane mult mai înaltă decât ea.

Înghiți, ușor panicată, în sec și îndrăzni să își ridice privirea. Făcu ochii mari când îl văzu pe bărbatul care o salvase și care dăduse peste ea în supermarket, stând fix în fața ei. Înghiți în sec și simți cum ritmul inimii crește. Cum de apărea așa, din senin? O speria atât de tare.

El împinse, cu o singură mână ușa și fata se dezechilibră, aproape căzând, deoarece stătea sprijinită de ea, dar o prinse brusc de mână și o ajută să stea în picioare.

—Fetele obișnuite știu să stea pe picioarele lor și pot deschide singure o ușă! își dădu el ochii peste cap și o privi de sus. Fata se încruntă și își încordă ușor maxilarul.

A țipat la el și a ieșit în ploaie, fără să îi pese că, cel mai probabil,  cei din magazin o să o considere nebună. Idiotul apărea din senin și asta o făcea să se panicheze. Cum de apărea tot mai des în calea ei? Era cumva ninja?

—Ți-ai uitat umbrela, grăsuțo! ieși el după ea și o făcu să se oprească în loc.

—Cine îți permite ție să mă faci grăsuță? făcu ea un pas spre el. Ochelarii îi erau umezi de la ploaie și ușor aburiți, așa că nu îl vedea prea bine, iar părul i se lipise de față, la fel ca fusta și cămașa.

—Dar ție cine îți permite să țipi la mine? ridică el din umeri. Hanoracul i se udase și îl irita, iar din  părul șaten i se scurgeau picături de apă pe chip.

—Tu ce faci în cafeneaua pe care eu o frecventez? își puse ea mâinile în sân.

—Să-mi fie cu pardon, domnișoară înfumurată, dar nu scrie nicăieri că aici e cafeneaua ta! făcu un pas spre ea și fata își dădu capul pe spate să îl privească.

—Atunci de ce tot apari în calea mea? Ești cumva ninja? se dădu ea un pas în spate.

—Tu tot apari în calea mea. Ce vină am eu că dai tu de mine peste tot? Mai bine îți vezi de cărțile tale și de jucării, grăsuțo, fetele obișnuite nu flirtează cu bărbați necunoscuți! îi deschise el umbrela și i-o înmână.

—Cine a zis că flirtez cu tine, nemernicule? Cine îți permite să te legi de mine? luă ea umbrela și o închise la loc. Era deja udă leoarcă, deci nu mai avea rost să o folosească.

—Eu n-aș flirta cu tine, deci te chinui fără folos. Nu ești genul meu! strâmbă el de nas.

—Perversule! Cine zice că m-aș uita eu la tine? se înroși la față și Gabriel se abținu să nu izbucnească în râs. În viața lui nu văzuse o fată atât de caraghioasă.

—Fetele la care mă uit eu, nu poartă fusta bunicii, grăsuțo! rânji și făcu un semn de salut, exact ca în armată, apoi se răsuci pe călcâie și plecă.

—Argh! Te urăsc! a strigat ea după el și a plecat, în fugă, spre stația de autobuz.