ʙ ᴜ ɴ ɴ ʏ ʙ ᴏ ʏ » ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ ✓

~ ♡1♡ ~

-Te vei duce? *mă întreabă mama*

-Mă duc.. Oricum va fi la fel ca anul trecut.

-Multumim.

I-am zâmbit fals și am urcat la mine în cameră. Iar trebuie să mă duc în seara asta la petrecerea unde vor fi toți rasfatatii prietenilor părinților mei. Câte o petrecere de asta se face în fiecare an, iar eu trebuie să-i reprezint pe părinții mei, normal.

M-am îmbrăcat cu hainele lăsate de mama, niște haine făcute de cei mai buni designeri din lume. Îi mulțumesc mamei ca a plătit atât pentru o simplă petrecere. Având păr creț,l-am lăsat pe spate. M-am machiat la fel de extravagant și m-am uitat puțin pe geam.

Era o zi a lunii noiembrie, o zi rece și întunecată. S-a făcut seara mai devreme decât mă asteptam, fiind ora 18:00.

(aveți cale liberă să porniți melodia de la media☆)

Nu puteai să vezi mare lucru, dar eu din tot peisajul, am remarcat un sigur lucru. Era o umbră, o umbră ce stătea cuminte în curtea casei de vizavi, curtea vecinilor nostri. Ei nu aveau copii și nici nu erau acasă,de asta mi s-a părut puțin ciudat.

Un fior mi-a străbătut corpul atunci când am observat că silueta respectivă purta niște urechi de iepure și avea ceva ascuțit în mână, ceva ce strălucea în lumina slabă a felinarelor din fața casei.

Am tras repede draperia și am coborât jos, unde mă așteptau părinții mei.

-Esti gata scumpo? *mă întreabă mama*

- D-Da. Mama, vecinii sunt plecați, nu?

-Da. De ce?

- N-Nimic.

Mi-am alungat gândurile și voiam să le spun că nu e bine să ieșim din casa. Dacă este un criminal, sau hoț, sau pedofil?

Am ieșit din casa în spatele părinților mei iar când m-am uitat înspre curtea lor, nu mai era nimeni. Am făcut un ocol al locului cu privirea și m-am oprit pe geamul camerei mele.

Mi-a picat fața când am văzut că în camera mea, la geam, era aceiași siluetă. Avea o mască de iepure și zâmbea drăcește spre mine.

- T-t-t-tata? *spun încet, tremurând*

Nu a apucat să răspundă, că s-a auzit un trăsnet atât de tare încât mi-am închis ochii, iar când i-am deschis și m-am uitat din nou înspre geam, nu mai era, iar draperiile erau trase.

-Ai spus ceva Annie? *mă întreabă tata*

-E cineva la noi în casă!

-Ce tot spui?

-E un iepure.. De fapt nu, e un om iepure!

-Annie scumpo, ce ai băut? *spune mama urcând în mașină*

-Nu glumesc! Spun doar ce am văzut! E o creatură cu un cuțit!

-Annie, nu mai esti copil! Ți s-a părut. Hai urcă, că o să întârziem și va începe ploaia.

Am oftat îngrijorată și am urcat mai repede ca un fulger in mașină.

Tot drumul imaginile cu omul ăla imi apăreau în minte ca un film.. El e acum în casa noastra, în camera mea. Nu pot sta cu gândul ăsta, părinții mei se vor întoarce acasă, dacă le face ceva?

Acum mi-am adus aminte că, când eram mică omul ăsta îmi apărea adesea în vise, chiar și coșmaruri. Mereu am avut ceva cu iepurii. Îi urăsc. Niște animale care topaie și mănâncă morcovi. Nu le înțeleg rostul.