Twisted

Capitolul 32

“Nu am mai fost niciodata cu un avion privat inainte.”

“E chiar dragut.”

“Da… avem un televizor si un pat in spate. Ma simt ca o persoana faimoasa.”

“Ma intreb daca avem niste chipsuri pe-aici – n-am mai mancat de azi dimineata.”

Le simteam miscandu-se pe langa mine. Erau grijulii, de parca puteam sa ma sparg. Si poate ca as putea. Imi simteam intreg corpul izolat in timp ce stateam pe scaun in avion, uitandu-ma pe fereastra, vazand norii mohorati si gri si aeroportul mic de dedesubt.

S-a terminat.

“Claire? Vrei o punga de alune?” Am simtit-o pe Fran in fata mea, ochii ei albastri uitandu-se la mine.

“Ce e cu ea? De cand am plecat de la sectie e asa…tacuta.”

Fran a oftat greoi in fata mea, dandu-se intr-o parte ca sa ia ceva. “Chiar nu stiu.”

“Poate e marcata? Marcata pe viata? Dupa toate, chiar a trebuit sa petreaca mult timp cu Harry Styles. Eu a trebuit sa stau doar o saptamana cu Vladimir si am crezut ca o sa imi pierd mintile. Tipul ala era cu adevarat un magar. Iti vine sa crezi ca avea un program stabilit pentru ce trebuia sa fac eu? Practic a pus pe lista cand trebuia sa fac sport sau sa mananc. Era ridicol. Si nici sa nu imi aduci aminte de lista de reguli pe care a printat-o pentru mine. Tipul ala era un maniac al controlului.”

Fran era tacuta cateva momente. “Doar nu inteleg. Ar trebui sa fie fericita. S-a terminat in sfarsit. Asa ca de ce arata asa trista?”

“Poate ca ii trebuie ceva timp sa realizeze – poate ca e socata.” A sugerat Perrie.

“Sunt doar bucuroasta ca putem in sfarsit sa o luam de la capat in alt oras, stii?” Vocea lui Fran era din nou cea normala si vesela; probabil era falsa si fortata. “Normal, ca sa tinem pasul cu chiria trebuie sa ne gasim niste slujbe – toate. Seriful ne-a dat niste bani, dar nu o sa ne ajunga la nesfarsit.”

“Nu pot sa cred ca ne-a dat atatia bani.”

“A spus ca in mare parte sunt pentru Claire.” Vocea lui Fran a coborat putin, dar o puteam auzi tare si clar. “Ne-a dat mai mult bani pentru ca Claire i-a ajutat sa il gaseasca pe Harry. Fara ea, ar fi fost nevoie de mult mai mult timp sa il gaseasca pe bastardul ala.”

“Rahat – avionul se misca.”

O voce automata a vorbit prin avion, informandu-ne ca zborul era pe cale sa inceapa. Asa ca Perrie si Fran si-au ocupat locurile langa mine, baricadandu-se cu centurile si facand liniste ca sa asculte vocea monotona. Dar ochii mei continuau sa se holbeze pe fereastra.

Imi aminteam momentul in care am arterizat in Londra.

Eram asa emotionata.

Eram asa incantata de ce avea sa urmeze. Habar nu aveam la ce sa ma astept de la Londra, dar planuiam sa ma duc in Paris dupa asta. Dar nu m-am mai dus niciodata, pentru ca imediat ce am fost pe acele stradute, ceva se simtea incredibil de bine. De parca apartineam acelui loc pentru un motiv.

“Nu.” Am spus pe sub nas, ochii incetosandu-mi-se cu lacrimi in timp ce vedeam ca avionul incepea sa se deplaseze pe pista. “Nu…asta nu – nu se poate intampla…Eu…”

“Claire, e in regula.” Fran m-a reasigurat bland, mana ei atingandu-mi cotul. “Harry nu mai poate sa te raneasca acum. Esti libera.”

“Si nu-ti fa griji.” S-a alaturat Perrie. “Bastardul ala o sa primeasca ce merita. Am auzit ca are o saptamana pana o sa ia decizia finala despre condanarea lui la moarte, desi sunt sigura ca nu poate sa scape de asta.”