când îngerii pictat-au
tabloul nemuririi
la începutul lumii
cu-o pensulă de foc,
pe pânzele divine,
au luat în mâini destinul
și-n apele din ceruri
ei au scăldat culori.
cu dâre de lumină,
scurgându-se din aripi,
și sori de puritate
căzându-le din păr,
stropind apoi hârtia
cu pacea lor cea sfântă,
ei au pictat iubirea.
iar fresca cea dintâi
și cea mai de pe urmă
întipărită este
în sufletul cel bun ;
căci fiecare om,
ce are-n el chemarea
va simți mereu urma
angelicelor mâini.
YOU ARE READING
Gânduri şi praf de stele
Poetry"Creierul meu este cea mai de neînțeles mașinărie-mereu bâzâind, mormăind, înălțându-se, huruind, scufundându-se şi apoi îngropându-se în noroi. Şi pentru ce? Pentru ce toată această pasiune?" -Virginia Woolf. "E de parcă mi-ar lua creierul foc, atâ...
