Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 5

         

          Monica se plicitisise deja. Hank o abandonase în favoarea unui grup de workaholici, aşa cum era şi el în ciuda faptului că o certa pe ea – cu dragoste, desigur – pentru faptul că uita deseori că se aflau în vacanţă.

         Era o petrecere reuşită dacă era să se ia după mulţimea de pahare goale cărate de hoardele de chelneri. Şi bufetul era un spectacol. Pe tăvi sau în boluri de argint se aflau în combinaţii savuroase: scoici, creveți, midii și vongole proaspete, gătite chiar în fața ochilor celor pofticioşi de bucătari talentați. În altă zonă se găseau fripturile fragede în stil Wellington, dar şi tapas spaniole, „lattaio corner" în stil italian, supe franțuzești sau marocane.

         De aproape jumătate de oră, nu-l mai văzuse pe Hank. Nu era obişnuită ca el să o neglijeze atâta vreme. Instinctiv, faptul că dispăruse şi Michelle o îngrijora şi mai tare. O vibraţie în micuţa geantă-plic îi aduse aminte de existenţa telefonului. Citi mesajul şi păli.

         „Dumnezeule, nu!"

         Începu să alerge printre grupurile de petrecăreţi, ocoli un chelner care aducea un cărucior încarcat de prăjituri de toate felurile şi se opri în faţa liftului. Apăsă de mai multe ori butonul ca şi cum ar fi grăbit deschiderea uşilor. Când, în sfârşit, acesta ajunse, apăsă butonul de închidere şi închise ochii. Încerca să nu se gândească la ce va vedea în curând. Lacrimile începură să i se prelingă din colţurile ochilor şi-şi presă unghiile în palme.

         „Te rog, Doamne! Ştiu că am deviat cu gândurile spre acel bărbat... Am greşit, recunosc, dar jur că nu voi mai face asta. Nu e un târg, dar nu-mi lua ce abia mi-ai dăruit!"

        Ascensorul se opri, iar Monica străbătu în fugă lungul hol. Cartela deschise imediat uşa şi femeia nu se opri decât în faţa dormitorului. Hank o văzu primul şi icni când îi văzu chipul descompus.

         — Draga mea...

        — Nici nu vreau să te aud! izbucni ea, uitând pe loc de angajamentul abia luat în faţa Creatorului.

         — Nu am vrut să...

         — Ştii cât de important este pentru mine să ştiu în fiecare moment ce face. Este bine? se întoarse spre medicul care-şi strângea stetoscopul.

         — O febră care va trece destul de repede, nu trebuie să ă îngrijoraţi. Probabil a făcut insolaţie. Daţi-i multe lichide şi n-o mai scoateţi fără şapcă şi pălărie la orele prânzului.

         Monica răsuflă pentru prima dată în ultimele zece minute. Se speriase îngrozitor când văzuse mesajul bonei pe telefon.

          — Sunt bine, mami.

         Gaby îi trimise o bezea şi adormi rapid cu ursuleţul ei de pluş în braţe. Medicamentele erau uşor sedative.

        După ce închiseră uşa în urma lor, Monica îl privi fix pe Hank.

        — Cum de ai ajuns primul?

        — Mi s-a părut că era schimbată la faţă când am plecat şi n-am putut sta liniştit până ce nu am trecut să văd ce face. Am găsit-o fierbinte şi am chemat imediat medicul. Bona ieşise puţin când o văzuse că adormise.

        — Ar trebui s-o concediem, nu avea de ce să plece de lângă Gaby!

         Hank o privi cu tristeţe, Monica exagera de multe ori cu cei pe care îi iubea. Faţă de el nu fusese niciodată atât de posesivă, în schimb cu Gaby era...

         — O s-o sufoci, Monica. Ştiu că o iubeşti, dar nu-i vei lăsa aripile să crească. Copiii se mai şi îmbolnăvesc uneori. Nu face o tragedie dintr-o febră sau o julitură în genunchi. Vei face din ea o plângăcioasă, o persoană firavă care nu va fi capabilă să-şi rezolve singură problemele. Vrei să o legi de tine, dar o distrugi aşa...

       — Ce ştii tu? îl înfruntă Monica. Nu-ţi pasă pentru că nu e copilul tău. Niciodată n-ai considerat-o a ta. Doar te prefaci că ții la ea. De fapt, tot ce-ai vrut a fost să ajungi în patul meu.

         Hank se cutremură sub violenţa acuzaţiilor. O iubea pe Monica şi iubea tot ce iubea şi ea. Pe Gaby o adorase de când o văzuse şi era mândru că fetiţa îl acceptase atât de repede. Era şi el protector, ar fi înnebunit dacă i s-ar fi întâmplat ceva, dar Monica o voia doar pentru ea, parcă. Îl dădea la o parte ori de câte ori era vorba să ia o decizie în privinţa ei, iar acum... Acum scosese la suprafață tot ce ținuse ferecat în ea.

          Ca să nu o facă să spună mai multe decât ar fi dorit să audă, bărbatul plecă imediat fără să ştie exact unde aveau să-l poarte paşii.

        Monica aranjă cu deosebită grijă pătura subţire peste trupul firav al fetiţei. Încă nu i se potolise clocotul şi furia oarbă pe care Hank i le declanşase. El nu înţelegea nimic. Nu ştia cum e să fii mamă, câtă grijă are ea de puiul ei până când creşte. Şi nici atunci nu-i va da cu totul drumul. Aşa fac mamele. Aşa... La fel ca...

         — Mama?! Gaby deschisese ochii şi o privea lung. Părea că e bine, aşa că Monica se aşeză lângă ea şi o îmbrăţişă fericită. Fetiţa îşi roti capul şi negăsind ce căuta, se ridică sprijinindu-se în coate. Unde e tata?

           Părea îngrijorată şi Monica se molipsi imediat. Chiar! Unde se dusese? Părea atât de supărat.

         „Lasă, o să-i treacă!" hotărî imediat. Hank era de treabă, o iubea mult, aşa că vor depăşi acest incident. Poate că fusese prea dură, dar el era de vină că subapreciase grija ei pentru copil. Ar fi trebuit să se obişnuiască până acum cu firea ei vulcanică.