Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 16

          

         În faţa uşii, Andrei strângea emoţionat o cutie sub braţ, iar în cealaltă mână ţine nişte flori.

         Monica se uită la el într-un mod care îl făcu pe acesta să-si studieze hainele cât putu de discret. Erau în regulă, aşa că expiră uşurat.

         — La mulţi ani, Monica! Andrei îi întinse florile, zâmbind cu seninătate.

         — Cum de...? De ce...? De unde ai ştiut adresa? reuşi ea, în cele din urmă, să nu se facă de râs cu bâlbâiala. Luase florile şi stătea cu ele la piept, neştiind ce să facă. Era de-a dreptul şocată de vizita neaşteptată a bărbatului acela. Dar mai era şi furioasă, revederea lui o mai emoţiona încă, într-un mod inexplicabil.

         — E o poveste lungă, dar dacă doreşti să o cunoşti, ne putem întâlni când vrei tu la un ceai. Deocamdată, te rog să-mi dai voie să las un dar pentru Gaby. Andrei întinse pachetul şi Monica îl luă automat şi pe-acesta, punându-l peste flori. Nu ştia ce să spună, iar acum mai picase şi invitaţia cu ceaiul.

          — Totuşi... Cine ţi-a spus unde stau? reluă întrebarea. Era extrem de curioasă, nu credea că va rezista până la ceaiul acela.

         — Michelle, redeveni Andrei sobru. Monica se holba la el fără jenă, iar bărbatul îşi dădu seama că nu mai putea s-o facă pe discretul. Până la urmă, era Crăciunul şi Monica merita să afle adevărul. Poate că şi Michelle merita, în fond, acest lucru. Foarte pe scurt – se grăbi el - azi era termenul limită să-i aduc banii pentru casa părinţilor mei. Michelle, însă, nu a acceptat decât suma pe care a plătit-o la acea licitaţie. Pentru că acum câteva seri, când ne-am întâlnit, mi-am dat seama că sunteţi prietene, am rugat-o să-mi dea adresa ta ca să-i dăruiesc o păpuşă lui Gaby. Asta este în pachet - o păpuşă în costum naţional românesc.

         Monica surâse cu nostalgie, amintindu-şi de păpuşa din Viena, din urmă cu doi ani, pentru care se luptase cu Andrei.

         — Te-aş invita înăuntru, dar...

         Se simţea jenată de faptul că-l ţinea la uşă, dar nu voia să-l mai supere cu nimic pe soţul ei. Chiar dacă era amabil, probabil că Hank nu ar fi fost prea încântat să-l revadă pe „fostul" Monicăi. Bine, nu era un „fost" în adevăratul sens al cuvântului, dar tocmai de aceea, lucrurile puteau să pară ciudate.

          — Nu, nu! Andrei dădu din mâini ca să-şi întărească negaţia. Mă aşteaptă Andreea, ne întâlnim cu fraţii ei, petrecem Crăciunul în familie. Zâmbi din nou - dacă vrei să ne vedem altădată, mi-ar plăcea să o aduci şi pe Gaby. Andreea vrea să o invite la unul din spectacolele ei. Atât cât mai poate...

         Părea diferit de când îl văzuse ultima oară, la Viena. Atunci era dezorientat, confuz, bulversat de întâlnirea neprevăzută cu ea. O sărutase câteva ore mai târziu sub privirile îndurerate ale Andreei. Se pare că fata îl iertase pentru acea trădare. Şi mai însemna că-l iubea atât de mult încât a putut să depăşească rătăcirea iubitului ei şi a avut astfel curajul de a merge mai departe şi de a accepta să-şi întemeieze o familie cu el. I-ar fi plăcut să ştie mai multe despre cei doi, ba chiar s-o cunoască mai bine pe fata aceea, să afle cum gândeşte, de unde avea puterea pe care o văzuse în ochii ei.

          — Sigur, Gaby ar fi extrem de încântată.

          De fapt, ea se bucura deja. Poate că avea să-şi mai facă şi alţi prieteni în afară de Michelle. Copilul lor şi al ei ar putea creşte împreună şi să se împrietenească. E bine să ai prieteni de mic. Nu ca ea – o singură prietenă avusese şi pe aceea o îndepărtase din viaţa ei.

         Îl fixă pe Andrei cu o intensitate dureroasă:

         — Ce mai face... Michelle? Părea bine? continuă cu întrebările după ce văzu că Andrei se balansa de pe un picior pe altul. Îi trecu prin cap că, probabil, avea nevoie la toaletă şi îşi imagină imediat scena: Andrei năvălind în baia de la parter, iar ea explicându-i lui Hank, între timp, că acela era bărbatul pe care el îl cunoscuse la Viena şi care plecase a doua zi fără să-şi ia rămas bun.

         — Michelle?! Andrei se opri din balans şi se concentră. Monica expiră bucuroasă. Nu prea mi s-a părut că e bine, sincer - îşi reluă imediat mişcarea. Eu o ştiu de câţiva ani, Michelle nu s-ar fi lăsat văzută de cineva nemachiată şi necoafată. Acum arăta cam ciufulită şi cu cearcăne. M-a întors puţin pe dos. Cred că este bolnavă. Acum trebuie să plec, Monica. Vorbim la telefon ca să stabilim întâlnirea, da?

          O luă la fugă şi abia atunci Monica văzu taxiul care aştepta în stradă. De pe bancheta din spate, Andreea îi făcu un semn prietenos cu mâna, aşa că se văzu obligată să-i întoarcă gestul.

         Încă se uita în urma lor când din văzduh începură să cadă fulgi imenşi. Monica ridică faţa spre cer şi se bucură de răceala care o gâdila pe obraji şi pe buze. Strănută cu putere când unul îi pătrunse în nas şi se retrase imediat în căldura casei.

          Hank sforăia uşor în fotoliul confortabil, iar de sus nu se auzea nicio mişcare din partea doamnei Vlădescu. Mâncarea pentru cina de Crăciun fusese pregătită din ajun de femeia care o ajuta. Ar fi putut ieşi undeva cu Hank, dar era prea târziu să mai găsească o masă într-un local decent. În plus, mamei sale îi plăcea ca masa de Crăciun să fie luată în familie.

          Stătu câteva momente pe gânduri înainte de a lua telefonul.

          — Michelle, te rog să vii la noi în seara asta...

         Era Crăciunul, la urma urmei, şi orice om merita o şansă, iar prietena ei dovedise că avea suflet bun.