Prolog

75 16 8
                                    

Prolog

" Ultima oară când am fost eu. "


Fruntea transpirată începe să mă mănânce, de parcă un mușuroi de furnici se târăște pe deasupra pielii mele. Mă frec cu încheietura, apoi scutur din cap, înlăturând un fir de păr blond ce-mi distrăgea atenția.

     Asta urma să fie cea mai bună pictură a mea, calculând cât mă dureau picioarele sau ce crampe îmi chinuiau brațul drept.

Ei? Gânguresc, împrăștiind cu degetul un subton vișiniu, satisfăcută de nota dramatică pe care o oferea. Nu-i așa că-i un corb frumos? Mă încoronez, întorcându-mi gâtul către fiica cea mai mică a familiei. Sau că deja te-am plictisit?

Oftez, dând din cap negativ în fața capacității reduse a Aurorei de a sta trează. Îmi trec grăbită mâinile peste șorț, estompând urmele de culori de pe degete și netezindu-mi pliurile fustei de dedesubt. Traversez încăperea micuță, aranjând cu șoldul noptiera scundă de lângă scheletul pe care țineam pânza. Lumina difuză mă face să mă împiedic de cutia cu bigudiuri a Verei, așa că iritată, i-o împing cu piciorul sub dulap.

Cu toate că era doar cu doi ani mai mare decât mine, fiind a treia din linia de frați Scar, avea un fel impresionant de a-și impune autoritatea: își lăsa împrăștiate toate bunurile.

Opincile din pânză nu-mi protejară piciorul stâng de o durere ușoară ce-mi bântuia în jurul degetului.

     Ajunsă lângă patul pe care sora mea mai mică îl împărțea cu mine, îi trag pătura din lână peste pieptul firav. Un impuls mă face să-mi trec degetele prin buclele ei aurii, dar renunț când observ că pe unghiile lăcuite aveam numai urme de acuarele.

Mă îndrept de spate, iar odată cu mișcarea mea, oasele încep să-mi vorbească, rugându-mă practic să le ofer un pic de odihnă.

     " Atât de feminin ", m-ar fi dojenit bunica, dacă ar fi auzit. Azvârl un alt lemn în șemineu, focul întețindu-se, aducând cu sine căldură și o culoare plăcută de galben. Îmi scutur bluza gri de cenușă și închid micile portițe de fier.

Mă întorc înapoi la pânză, analizând îmbunătățirile ce-i puteau fi aduse.

     Acum că făcusem optisprezece, mama s-a gândit că este cea mai bună ocazie de a-mi oferi ceea ce cerusem cu atâta ardoare: pensulele. Un pic straniu, probabil s-a gândit, având în vedere că multe domnișoare ajunse în pragul unei vârste a maturității își doreau rochii prin care să atragă un soț cât mai înstărit.

Îmi ridic privirea către corbul ce ținea în cioc o fărâmă dintr-un smarald. Spațiul în care așteptau să fie colorați ochii, îmi oferi o idee.

—Poate ar trebui să-ți dau un detaliu aparte... Vorbesc pentru mine, îmbibând iar pensula într-un amestec de culori. Cu un ochi negru, în cinstea mamei și unul verde, în numele... tatălui meu.

Ceva din mine se răzvrătește, încercând să iasă la suprafață de sub piatra funerară sub care o îngropasem. O urmă de neliniște mă cuprinde, așa că mă întorc, privind țintă cutia sub care se ascundea pumnalul cioplit de el. Încerc să mă destind, dar nu pot să-mi scutur angoasa ce-mi cuprinsese mintea.

     Războiul ne furase atâtea suflete.

Îmi privesc camera pe care o împărțeam cu surorile mele, absorbind toate detaliile care-mi făcuseră copilăria frumoasă: cele câteva poze ce ne aminteau de tatăl nostru natural se înșirau peste mobila minimalistă, un portret frumos cu toți frații și cu mama în mijloc trona deasupra șemineului, covorul ars în anumite locuri, ce avea nevoie să fie curățat, mobila neagră pe care pictasem flori și broderii.
    
     Aveam impresia că le vedeam pentru prima și ultima oară.

Kamu telah mencapai bab terakhir yang dipublikasikan.

⏰ Terakhir diperbarui: Apr 20, 2020 ⏰

Tambahkan cerita ini ke Perpustakaan untuk mendapatkan notifikasi saat ada bab baru!

CorbulTempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang