Tokyo Girls

Capitolul 5

O noua zi. O noua aventura. Asta ma aștepta.
Ne-am trezit dimineața. Am mancat, apoi ne-am urcat in masina care ne aștepta, inca somnoroși. Drumul a fost destul de lung, am ocolit mult. Tot drumul Kaito m-a ținut de mana, a fost foarte de dragut. A fost un drum plictisitor, nu imi amintesc foarte multe.
Cand in final ajungem in port, Aimi spune:
–Mai e ceva timp pana trebuie sa mergem pe vaporul spre Busan. Pana atunci, ce ziceți sa mâncam ceva si apoi sa ne plimbam?
Am fost de acord cu planul ei, asa ca am mers la un restaurant cu specific pescăresc din apropiere. Acolo am mancat niște pește, si foarte multe sosuri. Denki s-a oferit sa plătească tot. Dupa ce am terminat de mâncat, am mers sa ne plimbam prin apropierea portului.
–Denki, nu ai vorbit prea mult de cand ne-am întâlnit. De ce te-ai alăturat noua?, am spus.
–Nu vorbesc prea mult. Nu am o poveste prea interesanta. Mama a murit într-un accident cand aveam 10 ani. Tata a devenit dependent de heroină, iar eu am crescut singur de atunci. M-am plictisit de viata mea, iar cand Aimi mi-a spus de planul ei am vrut si eu sa vin. Oricum nu avem prea multe lucruri de făcut in Japonia, poate America e mai interesanta.
–Cred ca trebuie sa ne întoarcem in port., spuse Aimi
Când am ajuns in port, Aimi ne-a pus sa așteptăm pe o banca in timp ce ea s-a dus sa caute pe cineva. Tăcerea dintre noi era stânjenitoare. Mereu când încercam sa încep o conversație, Denki o termina rapid. Nu il înțeleg. E foarte plictisitor. Pana si hainele lui sunt plictistoare. Blugi largi, un tricou alb larg, niște adidași albi murdari, si o geaca de blugi larga. Iar parul lui blond era nespălat. Putea fi chiar frumos daca se îngrijea puțin de el. Poate experienta din America il v-a schimba. Sper.
Aimi s-a întors după aproape 2 ore.
–Urmați-ma, vaporul e gata de plecare. Condițiile in care vom sta nu sunt foarte bune, dar ne descurcam. Doar atat am putut sa aranjez.
Am urmat-o pe Aimi spre vapor. Era un vapor vechi, plin de cutii cu alimente. Un bărbat gras ne-a condus către locul unde aveam sa stam pana in Busan. Printre niște lăzi cu pește. Mirosul era puternic, dar am după ceva timp ne-am obișnuit.
Am stat mult pana ca vaporul sa plece. Am vorbit despre niște chestii plictisitoare. In final, bărbatul cel gras, pe care am aflat ca il cheama Tanjiro, ne-a adus un telefon, ca sa nu ne plictisim. Am cautat imediat pe internet ce fac parintii mei. Am rămas socata cand am vazut ca mi-au făcut o înmormântare. Ma cred moarta. Am văzut poze de la "înmormântarea mea". Mama si tata stăteau in genunchi lângă sicriu si plângeau. Lacrimi false. Stiu ca sunt bucuroși ca am plecat. Mai puține griji. Voiam sa plang. Kaito a vazut asta, asa ca a venit si m-a luat in brate. Eram fericita ca aveam o persoana cum era Kaito in viata mea. Ma făcea fericita. Nu am mai vrut sa citesc nimic pe internet, asa ca i-am dat telefonul lui Denki.
Într-un final am plecat din port. Tot drumul am stat in bratele lui Kaito. Ma simțeam in siguranta acolo, bratele lui puternice ma protejau. Era perfect, nu voiam sa se termine.
Am adormit la un moment dat, in bratele lui. El a stat si m-a supravegheat tot timpul. Nu a dormit. Nu am crezut ca o sa întâlnesc o persoana ca el niciodată. Acum 1 luna, eram fericita cand la scoala cineva ma baga in seama. Acum, eram înconjurată de prieteni. Aimi era intr-un colt si vorbea ceva ce părea amuzant cu Denki. Amândoi râdeau si erau fericiți. Kaito era aici si ma ținea in brate. Era fericit. Eu eram aici si ma simțeam protejata de bratele lui. Eram fericita. Toată lumea era fericita. Fericirea a fost un sentiment destul de străin pentru mine. Acum e ceva atât de obișnuit, atât de uzual. Apoi am adormit la loc. M-a trezit Aimi, când aproape am ajuns in portul din Busan:
–Karaaaa aproape am ajuns!, imi spuse Aimi entuziasmata.
Se vedea cât de fericita era. Se vedea sclipirea din ochii ei. Era atat ce de frumoasa când era fericita! In momentul ala, am uitat te tot. Toți 4 eram fericiți. L-am văzut prima data pe Denki zâmbind. Kaito m-a sărutat apăsat. Aimi a început sa danseze de bucurie. Pana si peștii din cutii se bucurau, chiar si morți cum erau. In acel moment, nu mi-a pasat de părinții mei care mi-au făcut o înmormântare. Nu imi pasa de nimic. Tocmai terminasem prima parte a călătoriei. Am iesit din Japonia, prima data in viata mea. Înainte doar visam sa merg in alta tara, dar acum era ceva real.
Veselia a fost întrerupta de Tanjiro care a venit la noi in graba.
–Am ajuns, trebuie sa plecați foarte repede de aici. Foarte repede. Extrem de repede.
Ne-am luat bagajele si am fugit din vapor. Puntea era plina de polițiști. Am văzut mai multe persoane care fugeau de pe vapor. Foarte multe persoane, undeva la 100. Bătrâni, tineri, adolescenți, copii. Unii au fost prinși de polițiști, dar noi am reușit sa scăpăm suficient de discret si rapid.
Ce urma...nimeni nu putea sa prezică...