Glasul răzbunării

Prolog

   California, 2010

   Oare de unde începe o poveste? Începuturile în viață sunt rareori clare, momente în care ne întrebăm ce am lăsat sau vom lăsa în urmă? Totuși, sunt clipe când viața ne scoate în cale oameni și destine ce se împletesc deseori cu poveștile noastre. Soarta, destinul, sau cum vreți voi să numiți, ne pun în mișcare o serie de întâmplări ce niciodată nu ar fi putut fi prevăzute. Oare de ce? Aceasta e o întrebare fără răspuns.

      Este ora cinci dimineața și încă sunt treaz, cu hârtiile pe care am notat fiecare suspect, fiecare durere si fiecare bănuială de-a mea. Stau acasă pentru a studia toate pistele ce mi-au fost date. Le am păstrate pe un panou, în colțul biroului meu. O mare de postit-uri stau acolo, așteptându-mă parcă să le studiez din nou. Nu aș fi venit să stau aici, dar somnul parcă nu îmi prea mai este prieten. M-am zvârcolit în pat timp de câteva ore bune. M-am gândit cu ce am greșit atunci când viața mi-a furat tot ceea ce aveam mai bun? Viața oare, sau nemernicul de Sebastian împreună cu banda lui mexicană Los Guerreros?       Mi-a furat-o pe Kate, mi l-a răpit pe micuțul Ralph. De ce? Am atâtea întrebări fără răspunsuri. Îmi doresc să îi smulg inima din piept nemernicului ce mi-a răpit tot ce aveam mai frumos pe lumea aceasta. Când închid ochii îi văd cu ochii minții zâmbetul cald și blândețea lui Kate, iar în liniștea apăsătoare încă îi mai aud vocea micuțuli Ralph. Clipsesc, moment în care îmi dau seama că este o simplă himeră. Ralph nu mai este lângă mine, iubirea lui Kate mi-a fost răpită de Sebastian atunci când mi-a măcelarit familia, când tot ceea ce aveam mai frumos pe lume mi-a fost furat în câteva ore.

     Mă învinovățesc din tot sufletul. De ce nu am venit mai devreme acasă? De ce i-am lăsat singuri? De ce am permis ca ei să fie omorâți? Sufletul îmi este greu, oboseala punându-și stăpânire pe întregul corpu. În biroul meu încă mai păstrez puloverul soției mele. Este lucrul ce mă face să o simt lângă mine pe Kate. Mirosul pielii ei este încă impregnat în el. Îl iau, strângându-l la piept cu toată puterea mea în pumnii mei puternici, inspirând parfumul ce a rămas de la Kate. Închid ochii vrând parcă măcar în vis să îi văd, dar durerea ce îmi zguduie întreg trupul parcă mă aduce la realitate. Ei nu mai sunt aici. Nu îi voi mai auzi glasul naiv, inocent și pur al lui Ralph. Nu îi mai pot simțit mâinile lui micuțe ce îmi mângâiau chipul, moment în care eu îmi puneam cămașa în jurul gâtului, făcând-o o pelerină. Eram eroul lui dar l-am dezamăgit în momentul în care nu am fost lângă ei să îi protejez și să îi apăr.
        Poza în care noi suntem fericiți încă este pe birou, toți zâmbind larg. Eram la munte, vrând să escaladăm unul din cei mai înalți munți. Chiar dacă este o simplă poză, o simt pe Kate zâmbindu-mi de aici, clipă în care întind mână, înșfăcând poza fericirii. Așa am numit-o deoarece asta exprimă poza: fericire, puritate, blândețe, iubire. Cu ochii lăcrimând, conturându-mi chipul, mângâi cu grijă poza, vrând să aduc la viață personajele de acolo. Glasul vesel a lui Ralph parcă răsună în dormitor. Mă ridic, îmi torn rapid un pahar de whiskey. Parchetul parcă scârțâie sub greutatea pantofilor mei. Urc cu inima strânsă scările, străbătând holul ce duce spre dormit. Inima îmi bubuie într-un ritm alert. Deschid ușor ușa, lipind-o de perete. Clipesc în momentul în care îi văd pe Kate si Ralph în pat stând îmbrățișați. Chiar dacă nu este copilașul meu biologic, îl ador și mă bucur enorm de mult că John nu știe de el. Știu că poate sunt egoist, dar nu a meritat-o pe Kate.

        Trupul parcă începe să mi se îndoaie. Sunt aici, exact cum îi știu. Kate este îmbrăcată într-o rochie de noapte de un roz pal ce îi pune în valoare silueta, iar Ralph poartă pijamale preferate cu Patrula cățelușilor. Părul Katherinei pică lejer pe umerii mici și înguști. Îi citește lui Ralph ca în fiecare seara câte o poveste. Mișcările îi sunt atât de fine și pline de naturalețe. În momentul în care ea își întoarce chipul spre mine, un chip senin ce îmi zâmbește, iar Ralph țâșneste din pat, apucându-mă de picior.
      - Ce faci, campionule? spun eu cu un glas plin de fericire, colțurile gurii mele arcuidu-se într-un surâs. Kate, iubirea mea! Ești cu adevărat aici, sau e doar o închipuire de-a mea? Încerc să pășesc spre pat. Nu îmi vorbesc, dar amândoi îmi zâmbesc senin. Ochișorii lui Ralph, negri ca două mărgele, se uită la mine atât de senin, făcându-mi cu mâna și trimițându-mi un pupic.