Glasul răzbunării

Capitolul 4

         Candice este un copil atât de frumos, plin de viață dar totodată și special. Este copilul surorii mele ce a plecat prea devreme de pe acest pământ din cauza unei boli incurabile la puțîn timp după ce a născut-o pe micuța mea nepoata. Țin minte că atunci când am fost pentru prima dată la cea mică, când am intrat in camera aceea ce mirosea a bebeluș...Oh, Doamne! Mă uităm încet spre patul roz ce are sus prin sun carusel cu jucării ce se învârteau, micuța întinzând mâinile și încercând să se joace .Ghemotocul acela mic gângurea și se juca cu mânuțele vrând să se descopere pe ea însăși.

          Micuța minune a fost atât de dorită de Mindy...săraca Mindy..Atunci când a aflat că a rămas însărcinată a fost cea mai fericită. Inima îi bătea într-un ritm alert iar momentul în care i-a spus lui Lance, soțul ei trebuia să fie unic, trebuia să îi spună într-un mod unic așa că s-a gândit să organizeze o cină romantică. Urma ca această veste să le schimbe viața definitiv. Se gândea și încerca să își imagineze cum va fi atunci când avea să apară micuța minune. Parcă și acum îmi amintesc cum mi-a povestit Mindy despre asta:

     "Mă aștept ca Lance să ajungă din clipă în clipă așa că emoțiile sunt atât de mari, bătăile inimii auzindu-le în tâmple. Cu mâinile tremurânde scot cel mai bun vin...roșu. Este preferatul lui. Urc rapid treptele pentru a ajunge în cameră. Drumul este scurt dar pare atât de lung acum, când mă grăbesc Scârțăitul podelei din lemn mă face să îmi schimonosesc chipul, făcându-mă să îmi duc mâinile la tâmple. Orice zgomot îmi este amplificat de emoțiile pe care le am. Oare cum va reacționa Lance? Va fi fericit? Va fi indiferent sau va fi cel mai feicit om de pe acest Pământ? Sper din tot sufletul că el să se bucure și să nu vadă un copil ca pe o povară. Un copil în viața unui cuplu este o binecuvântare, este rodul unei iubiri adevărate și sincere, rodul dragostei noastre pure. Întru în camera încet ca și când nu aș vrea să deranjez pe cineva. Ce prostie! Sunt singură acasă, moment în care mă bufnește râsul. Mă duc spre șifonierul meu plin cu rochițe pentru ocazii deosebite. Este imens. Am toate modelele de rochii, toate culorile pentru toate ocaziile. Deschid șifonierul cu grijă și încep să caut grăbită rochia perfectă. Găsesc o rochie verde cu bulinute albe pe care o scot ușor. Nu este preferată mea dar se potrivește cu balerinii albi pe care îi port. Zâmbesc în colțul gurii. Emoțiile mă cuprind cu totul. Știu că e o zi importantă și că trebuie să fie totul perfect. O scot grăbită de acolo. O alătur corpului meu în timp ce mă uit în oglindă. Nu știu de ce nu o vedeam frumoasă. Colțurile gurii se ridică într-un zâmbet plin de iubire, clipă în care ochii îmi sunt inundați de lacrimile ce se rostogolesc greu pe obrajii mei rumeni. Trag rochia pe mine repede după care mă uit în oglindă. Fac o piruetă și observ că îmi incadrează foarte bine trupul iar verdele acesta praz îmi pune în evidență culoarea ochilor.

          Mă uit la ceas. Clipesc de două ori și simt cum un gol în stomac mă îndoaie. Mai este puțin și Lance se întoarce de la birou. Palme îmi transpire din ce în ce mai tare. Îmi netezesc rochiță, moment în care iau repede de pe noptieră mea prima ecografie și o țîn strâns în mâna dreapta, unghiile intrându-mi aproape in carne. Prima bătaie de inimioară a minunii ce urmează să crească in pantecul meu.

             —Oh, Doamne! Câte emoții am, micuțule! spun eu, coborându-mi palmele mici și fine pe pântecul meu. Mai e foarte puțin până vom face cunoștință, bob de mazăre, rostesc eu cu un ton scăzut și plin de dragoste, vrând parcă să nu îl deranjez, secundă în care încep să râd și să îl mângâi, lacrimile curgându-mi șiroaie.
             — Oh, Doamne! Câte emoții am, micuțule! spun eu, coborându-mi palmele mici și fine pe pantecul meu. Mai e foarte puțîn până vom face cunoștință, bob de mazăre, rostesc eu cu un ton scăzut și plin de dragoste, vrând parcă să nu îl deranjez, secundă în care încep să râd și să îl mângâi, lacrimile năpădindu-mi obrajii.