Glasul răzbunării

Capitolul 2

            Se iscă râsete și veselie în jurul nostru datorită celor două minuni din viața noastră. Ralph și Candice încep să chicotească alergând în jurul patului, încercând să se prindă unul pe celălalt.Veselia îmi face inima să vibreze. Am o energie atât de pozitivă ce îmi este dată de către cei mici. Mă uit la Kate și parcă mi se taie respirația.Este îmbrăcată în rochia albă cu flori roșii și galbene ce îi pune în evidență trupul și trăsăturile fine ale chipului. Părul prins într-un coc perfect ce îi scoate în evidență gâtul lung și subțire îi dă un aer atât de feminin, iar chipul ei este atât de schimbat de când o cunoșteam eu. Acum are o privire mult mai matură și de când a apărut Ralph în viața noastră este mult mai grijulie și mai mămoasă iar eu îl iubesc ca pe propriul meu copil deoarece eu am fost acela care l-a ținut în brațe atunci când ea l-a născut pe micuțul ghem de om. Era epuizată. Îmi aduc aminte că am stat la un film atunci când contracțiile au început și erau din ce în ce mai dese:

          —Aaaaah, nu mai pot! Mă doare! Mă doare! Mă doareeeee!!! strigă ea, înconvoindu-și trupul. Nasc nasc nasc! țipă ea în timp ce se ține de pântec cu o mâna cu cealaltă îmi înfige unghiile în brațele mele ce sunt acoperite de mânecile de la tricou ei preferat făcându-mă să icnesc în timp ce corpul ei se îndoaie făcând-o să se schimonosească de durere.

            Pentru o clipă privirea ni se intersectează. Un fior rece îmi străbate șira spinării:

           — Ține-mă de mână! Iau cheile și mergem imediat la spital.

            — Aaaaaaaahhhhhh! Doareee! Doareee!!! Mai repede, spune ea cu un glas tăios moment în care dacă ar avea un cuțit, m-ar tăia în două.

          O iau de braț încet, o conduc spre ușa, clipă în care corpul ei se înconvoaie în timp ce respirația îi este din ce în ce mai sacadată și mai greoaie.

             — Respiră! Inspiră, expiră...uite așa, îi arăt eu respirând în același timp cu ea, sternul nostru mișcându-se la unison, în timp ce îi deschid portiere la mașină.

            —Te rog să nu mai vorbești! Taci naibii din gură, Eliot! îmi spune ea lăsându-și capul pe tetieră cu o voce plină de ură și o privire ce m-ar ucide. Nu știi durerile faceri! continuă ea în timp ce sudoarea îi curge pe chipul plâns, părul fiindu-i lipit de cap . Inspir- expir. Uhhh! Calc-o, fir-ar a naibii de treabă, El. spune ea cu un glas plin de ura, semn că hormonii ei au luat-o razna. Vrei că acest copil să se nască în mășină și să asiști la o atrocitate? termină ea făcându-mă să înghit în sec, ochii parcă ieșindu-mi din orbite.

            — Nu, iubire. Aici sunt! Sunt exact lângă tine, dragostea mea, îi spun eu, luându-mi o mână de pe volan. Îi pun mâna pe genunchi moment în care ea scoate un țipăt mai mult ca un urletul de leoaică sfâșiată de către cei ce vor să o taie.

             — Oh, nu! Fii blestemat, Eliot! Lasă dulcegăriile pe ziua de astăzi! spune ea lăsându-și capul din nou pe tetieră, țipând la mine, încolăcindu-se din noi din cauza durerilor înfigându-și unghiile în piciorul meu clipă în care tresar la impactul lor cu pielea mea.

          — Iubire, mai avem puțin! Acum ajungem la spital. Mai avem două sute de metri, rostesc eu. Drumul pare de un infinit de ori mai lung decât este el deoarece nu mă pot înțelege cu Kate.

           O văd cum respirația este din ce în ce mai greoaie iar țipetele ei îmi dau fiori pe șira spinării. Este un țipat al unei feline despicate.