Glasul răzbunării

Capitolul 1

      "Viitorul mă interesează foarte mult. Este locul unde am de gând să-mi petrec următorii ani de viaţă." Woody Allen

   „Pacea este frumusețea vieții. Este strălucirea soarelui. Este zâmbetul unui copil, dragostea unei mame, bucuria unui tată, reuniunea familiei. Este evoluția omului, victoria unei cauze juste, triumful adevărului." – Menachem

California, 2010

        Mă trezesc într-o gălăgie de nedescris. Chicoteli, râsete, explozie de veselie. Totul se aude din bucătărie, clipă în care zâmbesc. Vocea suavă și dulce a micuței Candice și trilul micutlui Ralph se aud până la mine ca niște unde magnetice, iar glasul lui Kate parcă îmi mângâie auzul. Încerc să îmi deschid ochii dar nu reușesc. Simt cum am plumb în picioare. Le simt atât de grele, greutatea fiind asemănătoare unui bolovan. Razele soarelui ce pătrund prin geam printr-o mică crăpătură îmi mângâie chipul făcându-mă să mă strâmb, făcându-mi o față schimonosită ce ar speria orice om.

        Aud un amestec de voci, după care treptat, cuvintele rostite devin din ce în ce mai clare sculandu-mă din somnul meu fără de vise, înapoi în prezent. Clipesc, ceea ce mă face să zâmbesc, privind-o cu ochii mințîi pe femeia pe care o iubesc, pe femeia care îmi va dărui un copil, un rod al iubirii noastre. Mă ridic încet din pat deși simt camera cese învârte cu mine. Cantitatea de alcool băută aseară m-a făcut să am amețeli crunte. A fost o noapte plină de pasiune și iubire nebună. Am acaparat-o cu totul pe soția mea, mângâind-o, explorându-i trupul cu mâinile, acoperind-o cu sărutări fierbinți, clipe în care ea nu a mai avut puterea de a mai spune sau de a mai face ceva. Mișcările ei de felină mă fac să rămân fără aer.

          Mă duc la baie, mă spăl pe ochi după care îmi ridic privirea în oglindă. Văd un bărbat fericit, împlinit. Nu îmi doresc nimic altceva decât o viață plină de fericire alături de familia mea frumoasă. M-a binecuvântat Dumnezeu cu o soție iubitoare, un fiu pe care îl iubesc din toată inima și pentru care mi-aș da viață. Chiar dacă nu este sânge din sângele meu îl ador și sunt convins că nu voi face niciodată între Ralph, Candice și minunea care este pe drum și pe care o așteptăm cu drag și cu iubire. I-am pregătit camera, am cumpărat pătuțul albastru pentru miracolul nostrum. Este rodul iubirii noastre, iar Candice este copilul special care ne luminează zilele alături de Ralph. Chiar dacă e un copil special, cu autism, este un pui de om care înțelege ceea ce se întâmplă în jurul ei, calitate pe care a furat-o de la sora mea, Mandy. Gândul îmi zboară imediat la ea moment în care un ghem în stomac mi se rotește. S-a dus. Biata mea soră! Atât de devreme a plecat, iar lașul ei soț a abandonat-o când a aflat că minunea mică e o minune specială. Clipesc, încercând să mă debarasez de gândurile mele negative. Mă schimb în hainele mele lejere, un pantalon de trening gri și un tricou negru, mulat ce îmi pune trupul lucrat în evidență.

        Ies din camera încet. Nu vreau să fac gălăgie. Vreau să îi surprind că în fiecare dimineață, să mă întâmpine toți cu zâmbete largi. Asta înseamnă pentru mine familia, această este definiția perfectă a ceea ce înseamnă acasă. Cobor ușor scările, încerc să pășesc cât mai lin. Odată ajuns în față ușii văd câtă veselie am în casă și cât de norocos sunt că îi am lângă mine. Îmi netezesc tricoul, pășesc în bucătărie, clipă în care copiii își întorc privirea la mine, dar le fac semn de tăcere, ducându-mi degetul la gură, să nu reacționeze pentru că vreau să o surprind pe mama. Bucătăria este plină de zâmbete și bucurie. Răspândesc stare de bine și de veselie ca în fiecare zi. Veselia este la ea acasă. Îmi frec buzele după care pășesc cu grijă spre Kate ce pune la cuptor o pizza. O îmbrățișez, încolăcindu-mi mâinile în jurul taliei ei coborând spre pântecul ei ce este din ce în ce mai evident. Aici este rodul iubirii noastre, dovada vie că atunci când iubești poți muta munții din loc.