Greșeli fatale +18

Capitolul 14

Mă simt slăbită și îndurerată, nu pot mișca niciun deget din cauza durerii care mi-a acaparat întregul corp, abia pot respira, căci simt ceva cum îmi apasă pe torace.

Patul se lasă sub greutatea lui Dimitri și mă cuprinde în brațe pe la spate. Tresar când îmi atinge rănile de pe șolduri și el are aceeași reacție când îmi simte căldura și moliciunea corpului.

- Anfisa, iubirea mea, mă întoarse ușor cu fața la el, arzi, își așează o mână sub bărbia mea și mă privește cum abia respir în brațele sale.

Mă ridică din pat la pieptul său și fuge spre ieșirea din dormitor, strigând după unul dintre șoferi. Câteva secunde mai târziu eram deja pe bancheta din spate a uneia dintre mașinile sale, el mă ținea strâns în brațe și îmi dezmierda continuu părul. Îl sunase pe medicul său, un prieten apropiat de familie, care deține un spital privat și căruia i-a zis să ne aștepte în față cu o targă.

M-au internat imediat și înainte să adorm, probabil din cauza medicamentelor administrate, l-am putut auzi pe medic vorbind cu Dimitri:

- Cum ai putut să o lași așa? Ai văzut ce vânătăi are pe tot corpul?

*

Sunt internată deja de câteva zile, mă recuperez încet în timp ce Dimitri vine constant și mă vizitează. Se simte vinovat pentru starea mea, pentru că nu m-a adus la spital de îndată ce a descoperit loviturile.

Privesc un videoclip pe telefon în lipsă de altă activitate când totul se întrerupe și pe ecran apare numele Fedor.

Răspund și înghit în sec atunci când îi aud vocea:

- Ce faci, Anfisa? mă întreabă.

-Eu sunt bine, rostesc cu greu, tu cum te simți?

- De ce mă minți? reacționează aproape imediat. Se simte după glasul tău că nu ești bine, adaugă. Ți-a făcut ceva bărbatul acela?

Un fior rece îmi străbate întregul trup atunci când îi aud cuvintele finale. Știe despre Dimtri, știe că se comportă urât cu mine și, totuși, de unde?

- N-nu, zic câteva clipe mai târziu, am căzut și sunt internată în spital, atât, încerc să fac situația să pară cât mai simplă, nu s-a întâmplat nimic grav, continui.

- Hai să fugim, Anfisa, îl aud zicând brusc, haide să fugim împreună, departe de toți și de toate, să nu ne mai pese de nimeni!

Gândul acesta nu mi-a dat pace multă vreme, am vrut să fug de mai multe ori, dar, totuși, am rămas, știind că nu aveam să ajung prea departe. Iar acum, ce îmi propune Fedor e mai mult decât ireal.

- Amândoi suntem căsătoriți, suspin, lucrurile sunt mult mai complicate decât ai crede, continui și aproape scap telefonul din mână când ușa se deschide brusc și Dimitri intră în cameră.

Închid rapid telefonul si îl îndes sub pernă, deși a văzut că discutam cu cineva și, plus de asta, lacrimile care nu știu când au început să curgă pe obrajii mei mă trădează.

- Cu cine vorbeai? mă întreabă apropiindu-se de pat și lăsându-se de la marginea acestuia deasupra mea.

- Cu o fată de la birou, îi zic și mă așez pe telefon cu umărul ca să nu-l poată lua.

Pare că nu mă crede, asta e clar, însă lasă lucrurile așa, cel puțin pe moment, și mă sărută apăsat pe buze.

- Mergem acasă, îmi spune după ce se desprinde din sărut și aprob din cap fără a adăuga ceva.

Seara, târziu, mă pieptăn în fața oglinzii după ce am stat o perioadă îndelungată sub duș, doar pentru a scăpa de la a mai da ochii cu el din nou și soarta a făcut ca nici măcar să nu-l găsesc în dormitor.

Îmi încalț papucii de casă și iau pe deasupra pijamalei un halat din satin alb și merg spre biroul lui. Trebuie să aflu mai multe despre așa-numita noastră căsătorie și sper să-l găsesc acolo.

Ciocăn la ușă și când îi aud vocea răsunând de pe partea cealaltă nu știu dacă să fiu fericită că este acasă sau nu. Trag aer adânc în piept și trec pragul camerei, găsindu-l în spatele mesei sale de lucru, cu un pahar de tărie în față și o țigară în mâna dreaptă.

- Apropie-te, îmi zice atunci când văzuse că am rămas în același loc, lângă ușă, nemișcată.

Fac ce îmi spune și merg cu pași mici spre el și când ajung la o distanță nesemnificativă ce stătea între trupurile noastre mă opresc.

- Cu ce te pot ajuta? mă întreabă și îmi cuprinde delicat bărbia în palma sa.

- Vreau să discutăm despre... căsătoria noastră, rostesc cu greu ultima parte și îl văd cum surâde ușor amuzat de cuvintele mele.

Își apropie buzele de ale mele, trage un fum din țigara sa și mă sărută apăsat, lăsând tot fumul toxic să îmi invadeze gura. Țusesc puternic și mă depărtez de el, ținându-mă cu palmele de marginile biroului pentru nu-mi pierde echilibrul.

- Te ascult, îl aud zicând atunci când aproape mă sufocasem din cauza tusei care mă acaparase.

A făcut-o intenționat tocmai pentru că nu vrea să discute despre acest subiect.

- Cum adică sunt soția ta? îl întreb după ce mi-am revenit și rămân în fața sa, cu brațele încrucișate la piept, în timp ce el stă pe scaunul său din piele și, totuși, chiar și așa, este cu câțiva centimetri mai jos decât înălțimea mea.

Se ridică, parcă citindu-mi gândurile, și mă acaparează total cu înălțimea sa.

- Simplu, îmi răspunde, nu e deloc greu să-ți falsific semnătura, iubire, coboară cu degetul mare până la buzele mele, și asta ar trebui să-ți dea de gândit de o sută de ori înainte să mai faci vreo mișcare prostească, a continuat și m-a strâns cu brațele de talie, trăgându-mă spre el.

Am chițăit dureros când a mărit strângerea, căci chiar în zona aceea am vânătăi, și a slăbit-o ușor doar cât să-mi poată desface halatul cu una dintre mâini.

- Ești femeia mea, a șoptit, sărutându-mi gâtul apăsat și coborând spre marginea rochie mele de noapte.