~ ♡52♡ ~

2K 145 61
                                        

-Tu meriți totul, Annie. Pentru tine sunt în stare de orice. Toate astea sunt ceva micuț, pentru o prințesă ca tine. De acum încolo nu te voi mai lăsa singură, nu te voi mai lăsa să fii tristă, nu vei mai plânge decât de fericire. Sunt așa norocos că te am, și că trăiesc alături de tine.

Mi-am pus și eu mâinile pe chipul lui, apropiindu-ne unul de altul până când buzele ni s-au lipit într-un sărut.

Mi-a mușcat ușor buza astfel limba lui intrând în cavitatea mea bucală, invitându-mi limba la dans.

Buzele noastre se gustau una pe alta atât de disperate, nevrând ca sărutul ăsta să se termine vreodată.

Jungkook a rupt ușor sărutul, lipindu-și fruntea de a mea. Respirațiile noastre rapide se loveau una de alta, ochii mei fiind blocați în ai lui, văzându-i pupilele dilatate.

-Te așteaptă un cadou.

Ne-am îndreptat amândoi înspre pat, eu așezându-mă pe margine și trăgând cadoul frumos împachetat înspre mine.

L-am desfăcut ușor și am văzut o altă cutie dreptunghiulară în interior, însă pare o cutie de bijuterii.

L-am privit pe Jungkook care mi-a făcut semn să continui, eu luând-o ușor în mâinile mele micuțe și deschizând-o ca pe o paletă de machiaj, văzând în interior în colier din argint împreună cu niște cercei din același material, ce străluceau la lumina soarelui ce încă era prezent pe cer.

Lănțișorul avea cristale colorate pe el, iar cerceii aveau fiecare câte o piatră cu mai multe cristale în interior, ce împreună formau un curcubeu.

Mi-am șters lacrimile ce mi-au pătat chipul, privind blocată la cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată.

-Le ador.. Eu, nu am cuvinte.. Nu pot să-mi găsesc cuvintele..

Vreau să spun însă Jungkook îmi pune degetul peste buze, trăgându-mă la pieptul lui și oferindu-mi încă o îmbrățișare.

-Mă bucur că îți plac.

-De unde ai făcut rost de atâția bani..? Nu cred că totul a costat atât de puțin.

-Înafară de cafenea, mai lucram și altundeva. La un restaurant de fițe, unde am fost plătit bine. Și am vândut și apartamentul. Am luat și de acolo ceva bani. De mult căutam o casă pentru noi. Cu greu am găsit una de care eram sigur că îți va plăcea.

-Indiferent ce e, orice e de la tine îmi place. Până și cel mai mic lucru, îl voi păstra până la moarte.

Mi-a lăsat încă un sărut scurt pe buze, rămânând cu privirile intersectate.

Și-a plasat mâinile reci pe obrajii mei, ștergându-mi lacrimile fierbinți.

-Putem vorbi acum?

-Știu ce vrei să-mi zici.

-Cum adică? *întreb nedumerită*

-Eu știu că nu am făcut dragoste cu Ryujin. Însă tu ai fost cea care nu a crezut.

Mi-am lăsat privirea în jos vrând să mă îndepărtez de el, însă el nu m-a lăsat să o fac, prinzându-mi strâns talia.

-Cum de ți-ai dat seama că Ryujin a mințit până acum?

-M-a chemat și mi-a spus totul.. Nu înțeleg de ce a făcut-o tocmai acum.. Dacă avea de gând să-mi spună adevărul, de ce nu a făcut-o mai devreme? Sau de ce a mințit în continuare? Nu o înțeleg deloc.. Însă ce știu cel mai bine este că m-a ținut departe de tine mult timp. Am pierdut mult timp, timp de care puteam profita.

-Nu-ți face griji. De acum vom fi mereu împreună. Nimic nu ne va mai despărți.

I-am simțit buzele calde pe fruntea mea, zâmbind și lăsându-i un pupic pe gât.

Mi-a prins mâna în a lui și m-a purtat în fața ușii ce presupuneam că e ușa băii, făcându-mi semn să o deschid.

Am deschis-o curioasă, afirmând că aici era baia.

Însă am rămas surprinsă pentru a mia oară pe ziua de azi când am văzut că (,) cada era plină de apă iar deasupra era un strat pufos de spumă peste care erau presărate din nou petale de trandafiri roșii și albi.

Pe marginea căzii erau așezate fel de fel de lumânărele parfumate de toate culorile, un miros îmbietor umplându-mi iar plămânii.

Am privit uimită imaginea din fața mea, întrebându-mă cât timp i-a luat să pregătească toate astea.

Am tresărit când i-am simțit respirația fierbinte lovindu-se de ceafa și gâtul meu, apoi mâna lui a început să-mi mângâie lent brațul de sus în jos.

-Vrei să facem baie împreună? *șoptește el suav în urechea mea, eu închizându-mi ochii*

-Nu înțeleg rostul întrebării.

M-am întors înspre el, vârfurile nasurilor noastre atingându-se.

Și-a plasat mâna pe obrazul meu, degetele lui coborând și mângâindu-mi linia maxilarului, apoi bărbia.

Mâna lui a trecut peste pieptul meu, ajungând să-mi mângâie talia de sus în jos, dându-mi senzații plăcute.

Mâinile mele au ajuns după gâtul lui în timp ce el îmi săruta fiecare părticică de piele din zona gâtului, începând să muște lent și dur, eu gemând în urechea lui.

-Nimeni nu te va mai lua de lângă mine.

Șoptește el în urechea mea, mâinile lui reci ajungând sub hanoracul meu, începând să-mi mângâie pielea fierbinte.

Mi-a îndepărtat hanoracul, un mic zâmbet apărând pe chipul lui de înger.

Am făcut același lucru cu bluza lui, mâinile mele așezându-se pe abdomenul lui în timp ce mâinile lui se jucau cu elasticul blugilor mei, coborând apoi și strângându-mi fesele dur.

Mi-a sărutat capul pieptului și a continuat să scape de hainele de pe corpurile amândurora, intrând împreună în cada cu apă caldă, zâmbind la senzația plăcută.

| perspectiva lui ryujin |

Stăteam acasă și așteptam ca Hoseok să se întoarcă din oraș, privindu-mi chipul în oglindă și aducându-mi aminte de ce s-a întâmplat azi..

-Îmi pare rău bebe, însă ai fost o surpriză neplăcută.. Mâine am programare la cabinetul ginecologic..

Am oftat și mi-am îmbrăcat hainele deoarece ieșisem din duș, însă când am vrut să ies din baie am auzit ușa trântindu-se.

M-am speriat dar am auzit vocea fratelui meu care mă striga nervos.

-Hoseok? *întreb ieșind din baie, dând de privirea lui ce mă putea distruge într-o secundă*

-Ce naiba ai făcut? Cum ai putut să faci așa ceva? *mă întreabă el nervos, însă cu un ton dezamăgit*

- C-Ce am făcut?

-Nu te credeam capabilă de așa ceva. Nu te credeam o astfel de persoană. De cât timp te culci cu bărbați însurați?!

- D-De unde ș-știi?

-Deci e adevărat.

Spune el începând să se plimbe prin cameră, având mâinile pe șolduri. Mi-am mușcat buza până la sânge de nervi, știind că singurul care putea face asta este Jungkook.

-Nu pot să cred că am o soră ca tine. M-ai dezamăgit complet, Ryujin.

Spune el și pleacă în camera lui trântind ușa, eu căzând pe canapea și acoperindu-mi gura cu mâinile în timp ce lacrimi îmi invadau obrajii..

Am luat o pernă și am aruncat-o în perete, începând să-mi frec tâmpla cu mâna.

-Este numai vina mea.. *șoptesc plângând*

ʙ ᴜ ɴ ɴ ʏ ʙ ᴏ ʏ » ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ ✓Where stories live. Discover now