Yin & Yang

Haven

Această carte este o colaborare cu @DianaKoszte.Nu uitați să îi vizitați profilul și să aruncați o privire peste cărțile ei. 

  Duminică m-am trezit cu greu, fiind încă obosită. Era trecut de-amiază când am decis să mă ridic din pat și să mă spăl pe dinți. Mama îmi scrises că au ajuns cu bine în Thailanda, și mi-a trimis câteva poze de pe drum. Tess mi-a scirs și ea, dar am ignorat mesajul. Nu aveam energia necesară să vorbesc cu ea în momentul de față.. 
  Am făcut un duș rece, care m-a trezit cât de cât. Stomacul a început să-mi chiorăie, așa că am coborât jos să caut ceva să mănânc. În frigider nu erau resturi de la micul dejun, din păcate. Mi-am făcut un bol cu cereale și am urcat înapoi în camera mea pentru a-l mânca. Din părul meu curgeau picuri de apă, și a trebuit să mi-l usc înainte de a mânca. Cerealele cu apă nu sunt tocmai preferatele mele. 
  Mai aveam jumătate din bolul de cereale, când am primit un apel video de la Grey. Am tras laptopul mai aproape de mine și am răspuns. Grey stătea tolănit în pat, cu ochii închiși. Părul îi era răzășit peste frunte, acprindu-i aproape în întregime ochii. Părea foarte obosit, dar nu îl condamn. Mă simt la fel de obosită și dacă nu aș fi uitat să trag draperiile noaptea trecută încă aș mai fi dormit.
  -Neața! a zis Grey la un moment dat. 
  -Neața!l-am salutat, luând o lingură din cereale. 
  Grey și-a ridicat capul și m-a examinat, zâmbind. Și-a lăsat capul să pice înapoi pe pernele pufoase și și-a trecut mâna prin păr. 
  -N-am fost așa de obosit niciodată, s-a plâns el. 
  -Te cred. Nici măcar nu știu când am adormit. Tot ce știu e că m-am trezit extra obosită și cu o foame de lup, am zis arătându-i bolul de cereale. 
  El și-a dus mâna la stomac și l-a frecat. S-a uitat îmbufnat la mine și a oftat lung. 
  -Mi-ai făcut poftă, a zis el. 
  Eu am ridicat din umeri și mi-am terminat în liniște mâncarea. Grey mai ofta sau căsca din când în când, probabil prea obosit pentru a spune ceva. Oricum nu erau prea multe de spus după seara trecută. 
  -De abia aștept să te văd, a zis la un moment dat. 
  Stătea sprijinit într-o mână și zâmbea la ecranul laptopului. Am zâmbit și am pus bolul deoparte. 
  -Nu mai este mult, am zis. Câteva ore doar.
  -Pare o eternitate. Nu cred că o să rezist până atunci. 
  Eram puțin amuzată de comportamentul său copilăresc și m-am abținut cu greu să nu izbucnesc în râs când s-a prefăcut că-și șterge o lacrimă. Mi-am dat ochii peste cap și mi-am prins părul într-un coc dezordonat. 
  -Îmi place părul tău așa, a spus Grey. 
  Voiam să-i răspund dar cineva a intrat în cameră, iar Grey a închis rapid ecranul laptopului său. Am rămas câteva secunde cu privirea ațintită pe ecranul laptopului, după care l-am închis și am coborât jos să-mi duc bolul. L-am pus în mașina de spălat vase și am băut un pahar cu apă înainte să urc înapoi în camera mea. 
  Grey mi-a scris că mama lui are nevoie de el. Am vorbit puțin, după care a zis că trebuie să plece urgent. Răspunsurile sale erau cam vagi, dar am decis să o las baltă. Nu vreau să fiu genul de iubită geloasă și băgăcioasă. El are viața lui, iar eu o am pe a mea. Și în plus suntem împreună doar de o zi. Nu e ca și cum trebuie să știu tot ce face. 
  M-am uitat la niște videoclipuri cu pisici, iar la un moment dat oboseala a pus stăpânire pe mine și am adormit. 

  Aproape de ora șapte m-am trezit. Somnul chiar mi-a prins bine, iar acum eram mult mai odihnită. 
  Am stat puțin pe telefon, și eram pe cale să mă duc să verific ce face Vincent, când am văzut o poză cu Grey și June, la o cafenea. Acum era destul de clar de ce nu a putut vorbi cu mine. Era prea ocupat "ajutându-și mama". Nu faptul că petrece timp cu June mă deranja, ci faptul că nu m-a mințit în legătură cu asta. 
  Nu aveam energia necesară să mă cert cu el, și aveam nevoie să mă calmez, așa că am sunat-o pe Tess să o întreb dacă nu ar vrea să facem ceva împreună. Aparent Tess era deja în oraș, și mi-a dat adresa la care să merg. 
  Mi-am luat repede o pereche de pantaloni de trening și un hanorac negru. Am coborât în grabă scările, iar când am ajuns jos m-am încălțat și mi-am luat o bască, la cerința lui Tess. 
  -Vincent, am plecat! am urlat, sperând ca Vincent să mă audă. 
  Am ieșit pe ușă și m-am îndreptat înspre magazinul la care mi-a zis Tess să ne întâlnim. Afară începea să se întunece, deși era doar opt. Luna era deja pe cer, iar în jurul ei se puteau zării câteva stele. 
  M-am grăbit să ajung la Tess. Nu voiam să o fac să aștepte mai mult decât a așteptat deja. Străzile nu erau prea aglomerate. Doar câteva persoane trceau grăbite pe lângă mine, vrând să scape de pe aleea pustie și sinistră. La colțul străzii erau un grup de adolescenți care fumaau și râdeau. I-am recunoscut pe câțiva de la școală, dar restul fețelor îmi erau complet necunoscute. Am trecut pe lângă ei aruncându-le o ocheadă scurtă.
  După câteva minute de mers am zărit-o pe Tess. Stătea sprijinită de perete, trăgând un fum dintr-o țigară și butona, ca de obicei, telefonul. Când m-a văzut a stins țigara de perete și a aruncat-o pe jos. Și-a pus telefonul în buzunarul din spate al pantalonilor și și-a aranjat basca neagră. 
  -Ești gata? m-a întrebat ea. 
  -Pentru ce? am întrebat-o confuză. 
  -Pentru încălcarea legii, mi-a răspuns rânjind. 
  Și când am crezut că mai ciudată de atât nu poate fi, ea îmi dovedește contrariul. 
  -Care e planul? am întrebat. 
  Tess și-a frecat palmele și s-a uitat în jur să vadă dacă suntem singure. S-a apropiat de mine și mi-a arătat magazinul de lângă noi. 
  -Aici se află ultimele trei bilete la cel mai concert al anului, a zis Tess. Ar fi bestial dacă am merge. Am auzit că nu sunt de vânzare, dar am auzit și că magazinul nu are alarmă. 
  Tess a zâmbit arătându-și toți dinții. A ridicat jucăuș din sprănceană, iar eu mi-am dat ochii peste cap ca răspuns. Tess a aplaudat bucuroasă și s-a îndreptat înspre ușa magazinul. S-a pus puplaș în fața acesteia. Și-a scos din păr o agrafă și a început să se joace cu ea în yala ușii. 
  O să regret asta? 
  Da.
  Îmi pasă?
  Nici măcar puțin.
  Știu că nu era bine ce urma să fac, dar în momentul acela puțin îmi păsa. Atâta timp cât ce spune Tess e advărat, și magazinul nu are alarmă, totul e în regulă. Strada era pustie și așa părea și magazinul. Singur lucru care era în neregulă era faptul că urma să jefuim un magazin. 
  -Am reușit! a exclamat la un moment dat Tess. 
  A deschis ușa, asigurându-se înainte că nu ne vede nimeni, iar după mi-a semn să o urmez. Cu un pic de ezitare am intrat în micuțul magazin de vechituri și am închis ușa în urma mea. Tess s-a îndreptat la rafturi, iar eu am mers la teșghea. Lângă aceasta era un goș de gunoi plin cu hârti și ambalaje. Pe tejghea era așezată casa de marcat și un coșuleț cu mai multe breloghuri. 
  Am deschis sertarul teșeghelei și am căutat biletele. Era singurul loc logic unde se puteau afla, asta dacă nu le-au luat din magazin. Începeam să mă dau bătut, când am văzut pe fundul sertarului sub o tonă de hârtii biletele. Le-am scos pe toate trei, gândindu-mă să i-l dau pe al treilea lui June casă mai petrecem ceva timp împreună. Oricum îi place muzica și nu o să accepte invitația oricât de mult mă urăște în momentul de față, și presupun că mă urăște destul de mult. 
  I-am făcut semn lui Tess că am luat biletele și m-am îndreptat, cu Tess în urma mea, spre ieșire. Am zâmbit victorioasă și am vrut să pun biletele în buzunarul hanoracului, dar un zgomot mi-a distrat atenția. 
  Eu și Tess ne-am uitat speriate una la alta, după care ne-am întors cu ezitare. Am lăsat un țipăt să-mi iasă de gură atunci când am văzut arma îndreptată înspre noi. 
  -Nu vă mișcați! a țipat femeia. 
  Cu mâna stângă ținea pistolul, iar în mâna dreaptă ținea un telefon. Era de mult trecută de treizeci de ani și părea chiar mai speriată decât noi. Tess a făcut un pas în spate, provocând femeia să întoarcă pistolul în direcția ei. 
  -Are o armă! m-am răstit eu la ea. Ce crezi că faci, idioato? 
  Pistolul era îndreptat acum înspre mine. Mai bine tăceam. Mi-am ridicat mâinile în semn de predare și am înghițit în sec.
  -Pune biletle jos! a țipat femeia. 
  Am aruncat biletele pe podeaua lucioasă și le-am împins cu piciorul înspre ea. Aș fi vrut să le păstrez, dar femeia are o armă, iar eu nu am gânduri sinucigașe. 
  Nu după mult timp se puteau sirene de poliție și încăperea a fost acaparată de albastru și roșu și în câteva secunde doi polițiști au intrat pe ușă. Aveau amândoi armele scoase, de parcă ar fi venit după niște criminali în serie, nu după niște puștoaice stupide de liceu. 
  Polițistul scund a mers să vorbească cu femeia, între timp ce polișistul înalt ne păzea. Ne-a pus cătușe mie și lui Tess, de parcă aveam de gând să fugim când ei doi și femeia aveau arme. 
  -Să mergem, a zis polițistul scund după ce a terminat de vorbit cu femeia. 
  M-a prins de braț și m-a împins cu brutalitate pe ușă, ca pe un animal. M-am desprins din strânsoare lui și i-am aruncat o privirea urâtă. 
  -Pot să merg și singură! i-am zis nervoasă. 
  Polițistul și-a dat ochii peste cap și m-a împins de la spate. Am mârâit la el si am intrat în mașină, urmată de Tess, care, pe lângă mine, părea foarte calmă. Unul dintre polițiști a trântit ușa în urma mea, fâcându-mă să tresar. 
  Eram nervoasă. Pe Tess, pentru că nu s-a asigurat că magazinul e liber, și pe mine pentru că m-am lăsat tărâtă în prostia asta.
  Nimeni nu a scos niciun cuvânt tot drumul, fiind preocupați cu alte lucrurt. Polițistul scund cu șofatul, iar prietenul său cu butonatul telefonului. Tess era pierdută în gânduri, probabil gândindu-se dacă să vină sau nu mâine la liceu. Eu, pe de altă parte, mă gândeam ce să-i spun mamei când va afla că am fost arestată. 
  Când am ajuns la secție polițisți ne-au deschis portierele și ne-au dus într-o celulă goală, spre nocorul nostru. Nu voiam să nimeresc într-o celulă cu ceva drogat sau criminal. 
  -Aveți probleme, a zis polițistul scund. 
  -Nu mai spune, am murmurat eu, dându-mi ochii peste cap. 
  Polițistul părea destul de enervat, și mă bucur că a plecat înainte să-i zic încă vreo două. Puteau să ne lase să plecăm fără să ne aducă la secție. Am făcut și noi o greșală, dar suntem copii până la urmă. Nu este treaba noastră să facem greșeli și să învățăm din ele? 
  -Nu mă face să-ți lipesc gura, a zis polițistul când s-a întors. 
  Nu știam la ce se referea, dar după am văzut banda adezivă de la el din mână. Pe lângă că aveam deja destule pe cap mă enervează și el, iar eu nu sunt bună la mânie. 
  -Ar trebui să ți-o lipească ție cineva, am comentat. 
  Știu că nu ar trebui să vorbesc așa cu un om al legii, dar la naiba, ce pot să-mi mai facă? Deja m-au arestat. 
  Polițistul a intrat în celulă și s-a apropiat de mine. A îndreptat o bucată de bandă adezivă de gura mea, dar l-am lovit cu genunchiul între picioare înainte să apuce să mi-o lipească. Bărbatul s-a dat în spate din cauza durerii, și s-a lovit de celălalt polițist care intrase în celule. 
  -Ai tupeu, nu glumă! a zis cel scund, între timp ce prietenul său râdea pe înfundate. 
  Am rânjit, și mi-am suflat o șuviță de păr din față. Nimeni nu îmi lipește bandă adezivă pe gură fără să mă întrebe prima dată. 
  -Aveți dreptul la un telefon, a spus polițistul înalt, după care s-au retras din celulă, înmânându-ne un telefon. 
  Am decis să îl sun pe Vincent, sperând că îl convinge să nu îi spună mamei despre toate astea. Și nu era ca și cum aș fi avut pe altcineva pe care să sun, din moment ce mama și Metias sunt plecați din țară. 
  Liniștea din celulă a devenit mormântală odată cu trecerea minutelor. Vincent a apărut la un moment dat, dar era foarte supărat. A vorbit ceva cu polițiștii și a completat niște acte, după care a venit înspre celulă, împreună cu polițistul scund. 
  După ce mi-a scos cătușele, polițistul s-a uitat urât la mine, iar după la Vincent. 
  -Ar trebui să aveți grijă cu fiica dumneavoastră, a zis el către Vincent.
  -Nu e fiica mea, a zis Vincent ofensat. Dacă ar fi fost fiica mea nu s-ar fi aflat aici. 
  Nu știu exact de ce, dar cuvintele sale m-au rănit. Poate că a fost felul în care a spus-o sau răceala cu care m-a privit. Sau poate a fost doar orgoliul meu călcat în picioare, dar știu că în momentul acela un junghi mi-a săgetat pieptul. 
  -Prietena ta nu vine cu noi! a zis Vincent uitându-se urât la Tess. A făcut și-așa destule pentru o seară. 
  Tess s-a așezat îmbufnată pe banca de lemn din celulă. Mi-am cerut scuze de la ea, înainte ca Vincent să mă scoată din celulă. Până la urmă nu a fost vina lui Tess în totalitate, și merita măcar niște amărâte de scuze.
  Chiar și fără să vorbească, Vincent te putea face să te simți extrem de prost. Și tăcere, sau poate oboseala, a făcut drumul mai lung ca de obicei. Și, sincer, nu voiam să ajungem ca să dau ochii cu June și să se uite la mine cu aceeași privire plină de dezamăgire și dezgust. 
  -Am sunat-o pe mama ta, a zis Vincent când a parcat mașina.
  -De ce? l-am întrebat. 
  -E dreptul ei să știe ce face fiica ei când e plecată, a zis el mustrându-mă cu privirea. A spus că ea și Metias vor lua primul zbor încoace.
  Am oftat supărată și am ieșit din mașină, trântind portiera. I-am stricat seara lui Vincent, femeii de la magazin, polițiștilor și acum i-am stricat-o și mamei. 
  Am intrat în casă și m-am descălțat, aruncându-mi papucii undeva prin hol. June dormea dusă pe canapea, cu chitara lângă ea. Vincent a trezit-o blând și i-a spus să meargă sus să doarmă. 
  Eu m-am dus în bucătărie și am băut un pahar pe apă rece, după care am urcat sus, în camera mea. Am făcut un duș rece, iar după m-am trânit în pat extenuată. A fost o seară lungă și foarte...interesantă, dacă pot zice așa. 
  Mi-am verificat încheietura, ca să mă asigur că nu am pierdut brățara. Din fericire, aceasta îmi era încă pe mână. Am mângâiat-o cu degetele și am zâmbit nostalgic. 
  -Sper că nu ești și tu dezamăgită de mine, am spus uitându-mă pe fereastră la stele, știind că ea mă veghează de sus. 
  Mi-am dat cu grijă brățara jos și am așezat-o pe noptieră. M-am întins în pat și mi-am tras pătura pe mine, deși nu era frig. Dacă ziua de azi a fost lungă, nu vreau să mă gândesc la cea de mâine. 
  Orele treceau, dar nu reușeam să adorm, oricât de obosită aș fi fost. Aveam prea multe lucruri pe cap ca să pot adormi. 
  Regretul îți macină interiorul la fel cum o mică greșală îți poate schimba viața, iar problema e că după o greșală întotdeauna vine regretul.