Yin & Yang

Haven

 Această carte este o colaborare cu @DianaKoszte. Nu uitați să-i vizionați profilul și să aruncați o privire peste  cărțile ei. 

   Încă o zi din viața asta de coșmar. Școală, antrenament, acasă. Nu aveam chef de niciuna dintre astea. Cu cât mă gândeam mai mult la ore și la Tess deveneam tot mai extenuată psihic. 
   M-am ridicat din pat și am făcut un duș rapid. M-am îmbrăcat în primele haine pe care le-am găsit și am coborât la micul dejun. Nici măcar nu m-am atins de mâncare, ce să zic de paharul de lapte ce poposea în fața farfuriei.
   Prima oră nu am fost atentă deloc și nu am înțeles nimic din ce a zis profesoara. În ultima vreme am cam ignorat școala și antrenamentele, doar din cauza tristeții și amărăciunii. 
   La ora de matematică profesoara a venit cu testele corectate. Nu prea am fost în apele mele la test dar ceva tot am scris. Nu-mi prea bat capul, pentru că pot să recuperez. Profesoara a împărțit testele, iar când mi l-a dat pe al meu s-a uitat dezamăgită la mine. Nu am luat notă mică, ci l-am picat. Nu am răspuns corect la nici o întrebare. 
   Îmi tot repetam în minte că nu era adevărat, că doar visez, dar dovada era chiar în fața mea. Mi-am promis că tot timpul voi lua școala în serios, indiferent de ce căcaturi se întâmplă în viața mea, dar am încălcat promisiunea. Și niciodată nu am fost mai dezamăgită de mine însămi. 
   Profesoara a început să țină o lecție despre cum notele pe care le luăm o să ne afecteze viitorul și cariera.Sinceră să fiu nu dau doi bani pe ce zice ea, deși ar trebui. Nu vreau să mă las condusă de niște note stupide. 
   M-am ridicat și am ieșit din clasă, deși profesoara continua să urle după mine. Ce poate să-mi facă? Nici măcar nu s-a îndurat să-mi dea cea mai mică notă, m-a picat și gata. 
   Am ieșit în curtea liceului să iau o gură de aer. Pe o bancă stătea Tess fumând o țigară. M-am așezat lângă ea, fără să o privesc. Mi-a întins țigara ei și deși știam că voi regreta, am acceptat-o. 
   -De ce te-ai apucat de fumat? am întrebat-o.
   Mi-a luat țigara și a tras un fum. Continua să se uite la un stejar bătrân, scuturându-și piciorul. 
   -Îmi trebuia ceva care să mă țină în viață, a răspuns fără să clipească. 
   Și la naiba, dacă nu am simțit cuvintele ei! Știam că nu e bine, dar puțin îmi păsa. 
   Am tot pasat țigara de la una la alta, deși Tess probabil avea mai multe la ea. Nu vorbeam, nu ne priveam, doar fumam înecându-ne în propia durere. 
   -Când tatăl tău se îneacă, iar mama ta e o bețivă incurabilă nu prea ai pentru ce trăi, a zis Tess rupănd liniștea.
   M-am uitat la ea și de data asta parcă o înțelegeam mai bine. Dincolo de piercinguri, tatuaje, și îmbrăcămintea rebelă vedeam o fată rănită. Și pracă mă asemănam cu ea. Pentru că dincolo de armura de tipă dură se ascunde o fetiță care a crescut prea repede. 
   Am prins-o de mână și am strâns-o tare. Nu avea nevoie de mila mea, ci de o prietenă care să-i fie alături. În pofida tuturor diferențelor dintre noi, eram amândouă două fete pe care lumea le-a tratat prea dur. 
   Tess a scos un pachet de țigări și mi l-a înmânat. Din el lipsea o simplă țigară. I-am zâmbind și am băgat pachetul în geantă. Poate și eu aveam nevoie de o prietenă. 
 
   Când m-au văzut pășind pe teren  toți băieții au început să fugă în direcția mea. M-au îmbrățișat toți, lăsându-mă fără aer. Am crezut că ne vom răsturna, dar printr-un miracol am reușit să rămânem în picioare. Băieții s-au îndepărtat, zâmbindu-mi și bătându-mă pe umăr sau pe spate. 
   -Toți ne bucurăm că Haven a revenit, dar meciul e săptămâna viitoare, așa că mișcați-vă curul pe teren, a zis Grey. 
   I-am zâmbit și am alergat înspre teren. Terenul era casa mea, iar echipa familia mea. Știam că băieții mă vor ajuta dacă le voi cere vreodată ajutorul și asta mă făcea puțin mai optimistă. Grey s-a dus la antrenor să vorbească ceva cu el, între timp ce noi ne făceam încălzirea. 
   Grey s-a îndreptat spre mine cu o privire îngrijorată. Tocmai voiam să-l întreb ce s-a întâmplat, dar el mi-a luat-o înainte. 
    -June e la spital!
    Mi s-a pus un nod în gât, iar gura îmi secase. Nu știam ce să spun, dar știam că trebuia să ajung la spital. Am început să fug înspre ieșirea din școală, fără să mă uit în spate. Continuam să fug și să fug. Nu știam ce a pățit sau cât de grav era, tot ce știam era că trebuia să ajung la spital. 
    Grey m-a ajuns din urmă și m-a oprit. Arăta foarte îngrijorat. June era prietena lui cea mai bună iar acum ea se afla în spital. Și știu mai bine ca oricine cum e să te sune cineva și să te anunțe că una dintre cele mai importante persoane din viața ta e în spital. Partea rea e când aparatul de care sunt conectați începe să bipăie și doctorii să fugă în cameră. 
   -Te duc eu, a zis Grey. 
   Am încuviințat și am început să fugim la motocicletă. Am ajuns iar eu m--am așezat direct pe locul din spate. Grey stătea în fața ei, fără să urce. 
   -La dracu'! Nu mi-am luat azi casca, a zis el. 
   S-a prins de păr și a bombănit ceva, iar după a lovit asfaltul cu piciorul. 
   -Putem merge fără, am zis încercând să-l calmez. 
   Grey s-a uitat la mine de parcă am zis cea mai mare prostie. A început să dea din cap, îndreptându-și degetul arătător înspre mine.
   -În niciun caz nu te las să mergi fără cască, a zis el. Nu vreau să mai ajungă și altcineva la spital. 
   Mi-am dat ochii peste cap, reținându-mi zâmbetul. M-am ridicat de pe motocicletă și l-am urmat. Habar n-aveam unde se ducea, dar știam că orice avea să facă era pentru binele lui June. Ne-am luat ghiozdanele din vestiar și am luat-o din loc. 
   Grey a chemat un Uber  în fața liceului, iar acum îl așteptam. Eu stăteam jos pe o bancă, dând anxioasă din picior. În minte îmi treceau doar gânduri întunecate, deși încercam să le țin sub control. Grey stătea sprijinit de perete, gândindu-se la ceva. Nu ziceam nimic, dar tăcerea era una comfortabilă. Ne-am obișnuit unul cu altul în puținul timp pe care l-am petrecut împreună. Ne-am obișnuit, iar acum va fi greu să ne dezobișnuim.
   După câteva minute de așteptare, taxiul a ajuns. Ne-am urcat amândoi în spate și i-am dat adresa șoferului. De la radio se auzea muzică instrumentală, iar în sincron cu ea erau respirațiile noastre. 
   Nu l-am văzut niciodată pe Grey atât de îngrijorat și speriat. I-am prins mâna și i-am strâns-o, zâmbindu-i cald. 
   -Totul o să fie bine, i-am șoptit. 
   Dar nimic nu avea să fie. June avea să fie în regulă, dar eu nu. Căci durerea emoțională e mai dureroasă ca orice rană fizică. 
   -A avut loc un incendiu la localul unde cânta June, a zis Grey făcând o pauză. Ea era înăuntru. 
   Încerca să-și rețină lacrimile, clipind des. I-am strâns iarăși mâna, făcându-l să se uite la mine. Trebuia să rămân puternică pentru el, așa că mi-am adunat toate forțele și i-am zâmbit, deși sufletul meu urla de durere. Nu cred că aș suporta să mai pierd și pe altcineva. Grey a dat din cap și a închis ochii, lăsându-se pe spate. 
   Mâna lui se odihnea acum leneșa peste a mea. Era o atingere de-abia simțită, dar care însemna atât de multe în clipele astea întunecate. Prietenia lui însemna atât de multe în clipele astea întunecate. 
   Grey a plătit uberul, deși am insistat să plătesc eu. La un moment dat am cedat, dându-mi ochii peste cap. Am intrat în spital și am mers la etajul unde era June internată. Toată lumea era în camera lui June, care era destul de mică. 
   -Mai bine îi lăsăm să termine de vorbit, am spus eu. Nu vreau să mor sufocată. 
   Grey a surâs și s-a așezat pe scaun. Puteam vedea ușurarea de pe fața lui când a aflat că June e bine. Și atunci mi-am dat seama: indiferent cât de mult ține la mine, la ea ține de o mie de ori mai mult. Și ceva din mine s-a frânt la gândul ăsta. Ei se cunosc de o viață, iar eu sunt doar o fază trecătoare din viața lui, dar în adâncul meu speram că eu sunt cea la care ține mai mult. 
   Ceilalți au ieșit din salon, iar Grey mi-a făcut semn să intru prima. I-am mulțumit și am intrat, cu o oarecare reținere. Urăsc spitalele. 
   -Hei! m-a salutat June. 
   Sincer, arăta destul de bine pentru o persoană care tocmai a fost într-un incendiu. 
   -Hei! am salutat-o, plimbându-mă prin cameră. 
   June părea destul de confuză ți surprinsă că sunt acolo. 
   -Ce faci aici? m-a întrebat ea. 
   M-am gândit rapid la un răspuns sarcastic pe care să i-l dau, căci nu știam cu să răspund normal la întrebări. 
   -Am venit să fur cearșafurile. Tu?
   June părea amuzată de răspunsul meu, deși nu prea lăsa să se vadă asta. 
   -M-am plictisict și am sărit în foc, a răspuns ea. 
   -Credeam că eu trăiesc periculos, i-am zis zâmbind. 
   Am mai vorbit puțin, dar la un moment dat a intrat Lucas și ne-a întrerupt. I-am lăsat singuri și am ieșit din salon. Am mers în spatele spitalului și m-am așezat pe jos, sprijinindu-mă de perete. Mi-am scos o țigară din pachetul de mai devreme și am aprins-o cu niște chibrituri pe care le-am furat de la Vincent. Mi-am închis ochii și mi-am ridicat capul în sus. Mirosul fumului mă înțepa în nări iar tutunul îmi ardea plămânii. Eram înconjurată de moarte și durere, de trădare și coșmaruri. Nu așa mi-am imaginat viața mea. Înainte fugeam înspre viitor cu un zâmbet larg pe față, dar mi-am schimbat direcția, fugind acum înspre brațele meschine ale trecutului cu lacrimi în ochi și cu inima frântă.  
   Am stins chiștocul și l-am aruncat în iarbă, aprinzând imediat după asta altă țigară. Mi-am sprijit capul de perete și mi-am închis din nou ochii. Cineva mi-a smuls țigara din mână, făcându-mă să-mi deschid ochii. 
   -Nu poți fuma, Hav, a zis Grey autoritar. În primul rând nu îți face bine, iar în al doilea rând ești sportivă. 
   L-am săgetat cu privirea, așteptând ca el să-mi dea tțigara înapoi. Nu am fost prea surprinsă când el a stins-o și a aruncat-o. Mi-am dat ochii peste cap și mi-am pus pachetul de țigări în buzunar. 
   -Dă-mi-l și pe ăla! a zis Grey, întinzând mâna. 
   I-am dat pachetul oftând și mi-am întins picioarele. Grey a zâmbit, trecându-și mâna prin păr. M-am uitat la el, văzând din nou acea sclipire în ochii lui. Măcar el era fericit. Am încercat să-i zâmbesc, deși nu aveam energia necesară și s-a dovedit a fi doar o încercare de zâmbet. 
   -Ce s-a întâmplat, Hav? m-a întrebat Grey, fără să-și ia privirea de la mine. 
   Mi-am luat privirea de la el și mi-am strâns mai bine coada. Nu vroiam să par slabă în fața lui așa că am mimat cel mai bun zâmbet și l-am privit în ochi. 
   -Ce să se întâmple? l-am întrebat. 
   El s-a uitat la mine și a dat din cap, trecându-și limba peste buze. După un timp s-a uitat din nou la mine. 
   -Hav, nu ești tu, a zis el. Zâmbete false, lipsitul de la antrenamente, note mici, fumat. Nu ești aceași fată de care m-am îndrăgostit. 
   Mă enerva faptul că tocmai el a ajuns să mă judece. Credeam că el va fi alături de mine, indiferent cât de mult s-ar schimba viața mea. Dar se pare că e la fel ca ceilalți. Mi-am luat privirea de la el și am respirat adânc.
   -Îmi pare rău că sunt un dezastru! am zis, ridicând tonul. Îmi pare rău că durerea m-a schimbat!Nu poți să te aștepți să fiu bine după toate rahaturile prin care am trecut. Și eu nu pot controla nimic din ce mi se întâmplă. 
   Vocea mea s-a frânt la final, devenind slabă. Am cedat în fața lui și i-am permis să vadă partea mea vulnerabilă. Sper doar să nu fie o greșală. O lacrimă mi-a curs din ochiul stâng, dar el a prins-o înainte să-mi cadă pe obraz. S-a uitat la mine cu zâmbetul lui șarmant și cu ochii lui calzi și mi-a dat un fir de păr lângă ureche. 
   -Sunt îndrăgostit de fiecare stare și latură a ta, Hav. Tristă, fericită, nervoasă, o să te iubesc oricum te-ai simți.
   M-a tras la pieptul său și m-a îmbățișat strâns, mângâindu-mi spatele. Nu știam ce să zic, căci mintea mi s-a oprit atunci când a zis "te iubesc". Am deschis gura încercând să zic ceva, dar nu am reușit să scot nici măcar un cuvânt.
   -Dacă plângi, îți voi șterge lacrimile. Dacă țipi, voi țipa cu tine. Dacă vorbești, te voi asculta. Dacă taci, voi fredona un cântec. Fac orice pentru tine, Hav. Vreau doar să te văd fericită din nou, mi-a șoptit Grey. 
   În inima mea era un conflict între ai spune tot ce mă apăsa sau a tăcea, fără să risc să izbucnesc iarăși în plâns. Era atât de înțelegător și bun. Nu îl meritam deloc. Nu meritam să primesc bine la cât rău am făcut și câte lacrimi am cauzat. Nu meritam să primesc bine la câte inimi am frânt și la câte persoane am distrus. 
   Lacrimi sărate au început să-mi cadă din ochi, prelungindu-mi-se pe obaji. Mâinile îmi tremurau și în piept simțeam o durere apăsătoare. I-am prins lui Grey tricoul în mâini, ca să le opresc din tremurat, și mi-am îngropat fața în pieptul său. 
   Mirosea a transpirație și a parfum și un iz vag de lămâie. M-am apropiat cât de tare am putut de el și l-am lăsat să se joace cu părul meu și să-mi mângâie spatele. A început să fredoneze un cântec, iar nu după mult timp am început să-mi ghidez respirația după ritmul melodiei. 
   Stăteam îmbrățișați în căldura copleșitoare a acelei zi de toamnă, ascultând tăcerea liniștitoare dintre noi. Respiram în sincron, unindu-ne și devenind o singură persoană. Am stat acolo minute întregi, poate chiar ore. Timpul trecea atât de repede când eram cu el, încât părea că nu trăiam deloc.
   -Grey, am zis eu, fără să termin. 
   Nu știam ce să-i zic, nu știam ce să fac. Eram pierdută și confuză. 
   -Nu trebuie să zici nimic, a zis el sărutându-mi fruntea. 
   M-am îndepărtat puțin de el și l-am privit în ochi. Scânteia i-a revenit, și jur că atunci am simțit o fărâmă de fericire. Îmi cerceta fața de parcă ar fi văzut-o prima oară, iar eu m-am făcut mică sub privirea lui. 
   -Meriți niște explicați, am zis eu, după ce mi-am revenit din transă. 
   Grey a  zâmbit cu colțul gurii. 
   -Nu am nevoie de explicații, Hav. Am nevoie de tine. 
   Am simțit alte lacrimi inundându-mi ochii, iar dorința de-al avea aproape era mai mare ca oricând. La naiba cu mama și cu testele, la naiba cu coșmarul în care trăiam. Și eu aveam nevoie de el, căci el era singura lumină din întuneric, singura stea care strălucea pe cerul meu.
   Mi-am așezat picioarele de-o parte și de alta a lui și mi-am unit fruntea cu sa. Mi-am închis ochii și mi-am lăsat mâinile să se joace cu tricoul său. El mi-a prins talia cu mâinile sale puternice și m-a tras mai aproape de el. Îmi era dor de atingerea lui.
   Mi-am apropiat buzele de ale sale, iar când ele s-au atins toată lumea din jurul nostru a pălit, iar toată durerea pe care am simțit-o a dispărut ca prin magie.
   Mi-era frică că deși acum ținea la mine, la final tot avea să mă părăsească. Pentru că nicio persoană nu poate sta prea mult în preajma mea. Dacă mă pricepeam la un lucru, acela era să pierd persoane.
   Am simțit lacrimi pe obraji și m-am tras din sărut. M-am uitat la el, dar privirea îmi era încețoșată. Grey se uita la mine confuz, neștiind ce a făcut greșit.
   -Promite-mi că atunci când o să pleci o să-mi spui motivul, am zis. Promite-mi că indiferent de cât de tare ar durea o să-mi spui adevărul.
   -Hav, nu am să plec, a zis el încercând să-mi șteargă lacrimile.
   I-am prins mâna și i-am dat-o jos de pe fața mea. Nu voiam să mă obișnuiesc cu el ștergându-mi lacrimile, căci atunci când va pleca el nu va fi acolo să o facă.
   -Vei pleca. Toți pleacă la un moment dat, am zis eu.
   Grey mi-a strâns mâna și m-a privit cu milă. Urăm când făcea asta. Nu vreau să-i fie milă de mine, vreau doar să fie alături de mine.
   -Doar promite-mi, am zis eu.
   -Promit, mi-a șoptit. Dar și tu trebuie să-mi promiți că nu mă vei îndepărta niciodată.
   L-am îndepărtat o dată și am regretat, căci el îmi era ancoră. Nu voi mai face aceași greșală și a doua oară.
   -Promit, am șoptit la rândul meu, de parcă ne putea auzi cineva.
   Buzele noastre s-au unit în alt sărut, dulce și lent. M-am ridicat în picioare, iar el m-a urmat. L-am prins de mâini și am stat câteva secunde holbându-ne unul la altul. La un moment dat m-a tras într-o îmbrățișare mare, îngropându-și capul în părul meu. 
   -Mi-ai lipsit atât de mult, mi-a șoptit, îmbrățișându-mă și mai strâns. 
   -Și tu mi-ai lipsit, i-am șoptit la rândul meu. 
   Și-a luat mâinile de pe spatele meu și mi-a zâmbit. Mi-a trecut o șuviță de păr după ureche și mi-a sărutat fruntea. Și jur că iubesc când face asta. 
   -I-am promis lui June budincă, a zis el.
   -Și ce cauți aici? l-am întrebat.
   S-a uitat la mine fără să zică nimic și un zâmbet i-a înflorit pe față. Ochii îi străluceau și jur că ei dețineau puterea asupra mea. 
   -Ne vedem mai încolo, a zis el. 
   Am încuviințat și m-am uitat cum se îndepărtează și în minte mi-a sărit imaginea cu primul nostru sărut, în noaptea nunții mamei. A fost magic, și nici acum nu lipsea magia. Poate lipsea peisjaul, dar magia era încă acolo. 
   Știam că într-o zi el avea să plece și să nu se întoarcă. Într-o zi va înceta să mai lupte pentru mine, pentru noi. Și ziua aceea era inevitabilă. Inevitabilă și extrem de dureroasă. Sper doar că în acea zi își va păstra promisiunea și nu mă va lăsa să mă întreb de ce a ales să mă părăsească. Adevărul doare, dar e mai bine să îl știi decât să trăiești sub un mare semn de întrebare.