Mai intai, prinde-ma!

Prolog

Talpa bocancilor mei uzati nu scot nici cel mai mic zgomot pe treptele largi din marmura si multumesc divinitatii in gand, pentru asta. Doar cativa metrii ma mai despart de libertatate si mainile transpirate imi tremura puternic in buzunarele gecii de piele.

Zgomotul usii trantite si chicotitul unei femei, imi strange stomacul intr-un nod dureros, atat de familiar in ultimul timp incat il consider prieten. Ma avertizeaza cu exactitate despre urmatorul lucru rau ce urmeaza sa mi se intample ca am ajuns sa-mi ignor toate celelalte simturi.

Imaginea din fata mea e socanta desi era previzibila. Barbatul care a reusit sa-mi dea complet viata peste cap in ultimele luni saruta salbatic si infometat femeia care mi-a luat totul. Durerea ce ma sfasie e agonizanta, mania si ura invadand resturile sangerande a ceva ce se chema odata, inima!

Infasurata ca o liana in jurul barbatului inalt, a carui umeri masivi aproape acopera cadrul usii, pare mica, fragila, o frumusete blonda cu aspect serafic. Cu toate astea, in spatele unei infatisari de inger zace o catea tradatoare, a carei muscatura veninoasa lasa in urma rani adanci, mortale.

Cu un efort urias imi calmez tremuratul ce-mi zguduie corpul slabit si ma opresc pe ultimele doua trepte, trepte ce adaugate la inaltimea mea imi ofera privilegiul de a privii direct in ochii barbatului, fara a-mi rupe gatul. Imi dreg usor glasul, in timp ce pe fata imi pun o masca de indiferenta si raceala, o masca pe care am fost nevoita sa o port ani de-a randul, momentele in care am renuntat la ea fiind scurte si pretioase.

Aproape imi scapa un zambet vazand cum tresar speriati si fara sa vreau, privirea imi este captata de focul ce arde in ochii barbatului, ochi ce ma privesc pentru o milisecunda usurati. Momentul este atat de scurt, incat cred ca am visat, gheata acoperind din nou superbii lui ochi verzi ce ma tintuiesc ironici si cu raceala.

- Nu-mi vine sa cred! Ti-ai parasit pana la urma barlogul!

Vocea adanca si plina de sarcasm ma spinteca de vie, ranile interioare sangerand mai mult, mai tare, dureros si mortale.

-N-as fi zis ca iti asemeni casa cu un barlog! In fine, e casa ta! Vocea mea suna atat de rece si indiferenta in comparatie cu flacarile din sufletul meu.

-Casa noastra, scumpo! Ma contrazice el.

-A noastra si a tuturor tarfelor tale! Ranjesc eu, ignorand exclamatia indignata a blondei ce-i atarna in brate.

Pasi usori se aud se aud pe holul imens si Rosa, femeia care conduce intreaga gospodarie, isi face aparitia. Privirea nedumerita pe care i-o arunca stapanului casei e nimic pe langa mila si compatimirea ce-o citesc in ochii ei si pe care mi-o ofera dupa ce intelege intreaga scena.

Rosa a fost unul dintre primii si cei mai inversunati dusmani ai mei, inca de cand am pus prima data piciorul in casa asta si sa vad mila din ochii ei, e deja prea mult.

-V-am pregatit o tava cu mancare, doamna! Nu ati mancat nimic, de ieri! Spune femeia bland dar mustrator.

-Multumesc frumos, Rosa! Dar am chef de ceva complet nesanatos si cu multi carbohidrati in seara asta .

Dupa ce-i arunc o privire recunoscatoare singurei femei care desi m-a urat, m-a tinut in viata in ultimele saptamani si incerc sa-mi fac loc pe langa cuplul ce a ramas incremenit langa scara. Mana barbatului tasneste si ma apuca brutal de brat, oprindu-ma.

-Unde pleci la ora asta?

Intrebarea ma irita data fiind situatia ridicola in care ne aflam si privind cu scarba mana ce inca sta inclestata pe mine, suier:

-Nu cred ca te intereseaza cu adevarat si nici nu mai este treaba ta! Ocupa-te mai bine de partenera ta, a devenit putin nerabdatoare! Imi cer scuze de intrerupere, ranjesc eu in continuare.

-Las-o sa plece, iubitule! Cui ii mai pasa ce face ea? Se alinta ea pe un ton plangacios.

Cuvintele ei alunga orice urma de bun simt si bunatate care au mai ramas in mine si impinsa de un demon rautacios, scuip plina de malitie, cuvintele ce mi-au stat pe buze inca de cand am vazut-o:

-Imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita, domnisoara Duarte! Se pare ca extrasul bancar al verisoarei mele a atarnat mai greu decat farmecele tale, in relatia cu Alan Roberts. Dar vad ca te-ai descurcat destul de bine, nu ti-au trebuit decat doua zile sa-ti revii. Daca il convingi pe sotul meu sa semneze actele, poti avea mult mai mult decat ti-ar fi oferit Alan.

-Alan Roberts?

-Catea!

Exclamatiile celor doi imi provoaca un hohot de ras si profitand de un moment de neatentie al barbatului imi smulg mana din stransoare si tasnesc pe usa, ignorand strigatele lui poruncitoare sa ma intorc si glasul ei care a ajuns la stadiul de chitait dramatic.

Aerul noptii ma intampina cu aroma de iarba proaspat cosita, cu parfumul libertatii si sper eu, cu o viata mai buna departe de cei ce m-au ranit si distrus.

Incep prin a va spune La multi ani! Sa aveti un an bun, fericit, plin de realizari si nu in ultimul rand, sa fiti sanatoase si sanatosi!

Imi pare rau ca nu am postat asa cum mi-as fi dorit si cum ati asteptat dar nu am avut nici timp, nici inspiratie. Cred ca atunci cand vor incepe copiii scoala, voi fi mai linistita si intru in ritmul meu normal.

Cartea noua pe care o incep acum, vine dupa ce m-a framantat mai mult de o luna si pe care chiar am avut chef sa o scriu. Nu am sa postez des la ea, o spun de pe acum, prioritar va ramane celelalte doua carti.

Sper sa va placa la fel de mult ca celelalte si nu spun decat: lectura placuta!

Nu va speriati ca e asa scurt, e doar un prolog!