Când inima vorbește

7

Și când am crezut că nimic mai rău de atât nu se poate întâmpla, universul îmi dovedește contrariul.
  Într-o noapte, într-o singură secundă, am reușit să-mi pierd familia, singurele persoane care chiar țineau la mine. Am reușit să-mi pierd, odată cu ei, libertatea de a merge. Și toate astea din cauza unei clipe de neatenție. 
  Și cât aș da să dau timpul înapoi și să-mi dau viața pentru a lor. Să schimb trecutul, ca să pot trăi în oribilul prezent.
  Lacrimile nu curg, iar gura nu vorbește. In schimb mintea vuiește iar sufletul se rupe.
  Am continuat să fac greșeli până când una dintre ele a adus la moartea persoanelor mele dragi, și la moartea mea interioară.
  Și nu știi ce e mai rău. Faptul că va trebui să trăiesc în vinovăție sau faptul că ei nu au să mai trăiască deloc.
Și vreau durerea să se oprească și să nu mă mai simt vinovată pentru fiecare gură de aer pe care o respir.
  Și vreau ca ei să stea lângă mine acum,și să mă ajute sa trec peste toate. Dar nu se întorc, la fel cum nici frunzele nu se întorc înapoi pe crengiile de pe care au picat.