Colegi, dușmani dar iubiți [FINALIZATĂ]

34.O relație la distanță

Peste două zile în care cei doi nu se mai văzuseră sau vorbiseră deoarece uitară să își ceară numerele de telefon unul celuilalt, Ji-Sung îl aștepta pe Dong-Soo nerăbdător în camera sa. Se făcu seară iar acesta nu apăru încă. Ji-Sung începu să își spună că nu mai avea de gând să vină și se învinovățea pentru faptul că îl crezuse. Dar, toată această desconsiderare și neîncredere se risipi când la ușa sa sună soneria. Aleargă grăbit exact ca un copil care își aștepta părinții să vină de la muncă. Se opri în fața ușii și deschise încet pentru a-i arăta lui Dong-Soo că e serios în legătură cu faptul că acesta întârziase atât.

"Yaaa... Dong-S... Ce faci tu aici?" (spuse Ji-Sung observând că cel din prag nu era Dong-Soo ci Yonh-Hwa)
"Am vrut să merg la Woo-Joo dar e cu iubita lui. Nu mai are timp de mine! Așa că am venit la tine. Părinții mei nu sunt acasă așa că mă plictisesc. Vrei să jucăm jocuri video?" (spuse Yonh-Hwa intrând fără ca Ji-Sung să mai apuce să spună ceva)
"Ști tu... Faza e că... Și eu aștept pe..."
"Știu că așteptai să vin la tine demult dar eram ocupat. Hai și stai jos. Jocul ăsta nu se joacă singur!"
"Voiam să spun că..." (dar e întrerupt de soneria ușii)

Când deschise ușa îl văzu pe Dong-Soo cu un buchet de flori în mână îmbrăcat frumos și gata să îl scoată la o întâlnire romantică.... Da de unde... Era îmbrăcat într-o salopetă acoperită cu ulei deoarece acum lucra la o vulcanizare (atelier de mașini), transpirat și fără chef de a ieși undeva.

"Ce faci?" (îl întrebă Dong-Soo obosit)
"Nimic... Așteptam să apari. Ți-a cam luat ceva totuși!"
"Da.. Am fost foarte ocupat... El ce face aici?" (întrebă Dong-Soo văzându-l pe Yonh-Hwa pe canapea jucând jocuri video)
"Nu știu... S-a plictisit și a venit să ne jucăm ceva. Vrei să ni-te alături?"
"Nu..." (spuse Dong-Soo total neinteresat)
"Atunci ce vrei să facem?"
"Nu știu... Ce propui?"
"Hai să mergem undeva! Spre exemplu... Râul Han. E o priveliște foarte frumoasă seara!"
"Până acolo?"
"Nu e atât de departe!"
"E un km și ceva"
"Chiar atât de lene îți e?"
"OK... Hai să mergem!"

O mică plimbare pe jos e mereu romantică, dar atunci când mergi cu Dong-Soo această regulă nu se mai aplică. Ji-Sung încercă să îl ia de mână dar acesta și-o trase pentru a se scărpina. Când ajunseră la râu, Ji-Sung căuta pretexte pentru a se apropia de Dong-Soo.

"Ție nu ți-e frig? Nu credeam că va fi atât de rece"
"E cald afară, despre ce vorbești? Ai febră cumva?... (spuse Dong-Soo și îi atinse fruntea cu mâna)... Nu ai!"
"Sigur că nu am" (spuse acesta retrăgând mâna lui Soo de pe fruntea sa)
"Și atunci?"
"Nimic... Vezi-ți de priveliștea ta"
"Asta fac!"
"Ce?... Vezi prin mine cumva?"
"Tu ești priveliștea mea... La asta mă refeream!"
"Suferi cumva de personalitate dublă?"
"Și spui că eu stric toate momentele" (spuse Dong-Soo întorcându-se și privind râul)

După vreo trei minute de liniște, Dong-Soo începu să se simtă prost pentru faptul că nu știa să se poarte într-o relație... Seara și-o petrecea studiind fraze și gesturi romantice pe internet și vizionând filme, dar nimic nu se lipea de el. La un moment dat, se gândi că poate... Ji-Sung nu mințise când spusese că îi e frig. Neavând nimic pe el în afară de acea salopetă murdară pentru a i-o da așa cum văzuse în drame, fu nevoit să improvizeze. Se apropiă încet de el și îl înveli pe la spate cu propriul corp.

"Ce faci?" (spuse Ji-Sung tresărind)
"Ai spus că îți e frig... Eu doar te încălzesc!"
"Dar eu glumeam... Doream doar atenția ta..."
"Nu știu cum ar trebui să răspund la asta..." (spuse Dong-Soo retrăgându-se)
"Nu trebuie să o faci!"
"Îmi pare rău!"
"De ce?..."
"Știu că într-o relație trebuie să acorzi multă atenție, dar eu nu sunt obișnuit... Poate că te plac acum dar, am rămas aceleași persoane... Nu e ca și cum sentimentele pot schimba obiceiurile și personalitatea cuiva"
"Ai dreptate! Dar nu trebuie să îți pară rău... Eu te plac așa cum ești!"
"E prea siropos! Hai să ne oprim aici..."
"Cred că ai dreptate. Nu mă simt bine când îți spun asta"
"Se numește a roșii!" (spuse Dong-Soo zâmbind cu un colț al gurii)
"Eu? Să roșesc?..."
"Și atunci cum poți numi asta?"
"Și tu roșești!"
"Așa facem?"
"Tu ai început"
"Eu? Stai așa numai..." (spuse Dong-Soo apropiindu-se de Ji-Sung)
"Ce vrei să faci?" (spuse Ji-Sung ridicând o sprânceană)

Dong-Soo își ridică mâinile și începu să îl gâdile pe Ji-Sung.

"Încetează!" (spuse Ji-Sung printre râsete)

Doar că un lucru neașteptat se întâmplă. În timp ce Dong-Soo îl gâdila, Ji-Sung se împiedică și se sprijini de balustrada podului. Dong-Soo, pentru a nu cădea făcu la fel. Acum se uitau unul în ochii celuilalt cu o seriozitate maximă. Ji-Sung se decise să își ia revanșa, așa că îl gâdilă pe Dong-Soo. Acesta își pierdu stabilitatea mâinii cu care era sprijinit de balustradă așa că ateriză direct în brațele lui Ji-Sung, care pentru un moment, nu se mai putu mișca din cauza micului său șoc.
Dong-Soo se ridică de pe Ji-Sung și stătu drept, în picioare, uitându-se îndelung la acesta care îl privea de asemenea, cu aceeași atenție.

"Când te privesc de aproape ești chiar drăguț!" (spuse Dong-Soo analizându-i fața)

În acel moment, Ji-Sung nu mai rezistă tentației așa că se apropiă încet de acesta.

"Închide ochii!"
"De ce?" (spuse Dong-Soo confuz)
"Doar închide-i!"
"OK" (spuse acesta închizându-și ochii).

Ji-Sung îl sărută rapid și scurt pe buze după care se trase imediat. Dong-Soo își deschise ochii nu prea mirat.

"Ce-a fost asta?"
"Un sărut!" (spuse Ji-Sung puțin rușinat)
"Ăsta numești tu sărut?... (spuse Dong-Soo apropiindu-se încet de el)... Ăsta e un sărut adevărat!"

Dong-Soo se apropiă de buzele sale încet, dar, Ji-Sung îl opri imediat.

"Suntem într-un loc cu mulți oameni. Poate să ne vadă cineva!"
"Și ce îmi pasă mie?... Sunt multe cupluri aici! Cu ce suntem noi diferiți?"
"Dar totuși..."
"Iubirea nu are vârstă, procentaj, aspect sau gen!"
"Ai dreptate dar..."
"Niciun dar..." (spuse Dong-Soo acoperindu-i gura cu un sărut apăsat)

Era primul lor sărut de acest gen. Nu era nimic pasional în el, dar era diferit. Se putea simți acea iubire care începea să crească pe zi ce trecea cu ajutorul unor nimicuri care însemnau defapt totul.

"Când ne mai vedem?" (îl întrebă Ji-Sung privindu-l în ochi)
"Nu știu!"
"Peste două zile?"
"Nu"
"Trei?"
"Nu"
"Patru?"
"Nu"
"Atunci când?"
"În două săptămâni!"
"Două săptămâni?"
"Da... Până și azi mi-a fost greu să îmi iau liber!"
"Înseamnă că relația noastră devine una la distanță?"
"Se pare că da!... Dar ce contează distanța?"
"Ai dreptate dar totuși sunt două săptămâni întregi!"
"îmi pare rău..." (spuse Dong-Soo cu adevărat trist)
"Nu e nimic... Atunci... Ne vedem peste două săptămâni!"
"Da..."
"Eu trebuie să plec acum... Sunt sigur că mă caută Yong-Hwa!"
"OK... La revedere atunci..."
"Da... La revedere!" (spuse Ji-Sung întorcându-se cu pași mici spre casă când, la mijlocul drumului își aminti că nici acum nu îi ceruse numărul)

[Cine ar fi crezut că prima mea relație va fi una la distanță?] ~ Ji-Sung

P.S: De acum încolo voi fi ocupat cu școala, așa că voi posta mult mai rar. De aceea am și întârziat cu acest capitol! Vă mulțumesc pentru atenție și sper să mă înțelegeți! 😁❤️