Răpită

31. Îmi place când faci asta

    Am inspirat adânc și am ieșit din cameră. Christian a închis ușa în urma noastră și cu o mișcare din cap mi-a indicat să-l urmez pe holul cel lung și alb. Am trecut pe lângă multe uși până ce am ajuns la destinație.

Secretara: - Cum merge Christian?

Christian: - Bine Edna, mulțumesc. Pot să-ți cer ceva?

Secretara: - Da.

Christian: - Să nu ne deranjeze nimeni, doar dacă e o urgență.

Secretara: - Bine Christian.

Christian: - Intră Crystal.

    Am intrat. Cabinetul lui era uimitor de frumos.

Christian: - Bănuiesc că știi ce vreau să știu. *automat am paralizat*

Perspectiva lui Christian

    Am văzut cum Crystal îmi examina cabinetul curioasă. Era încântătoare, dar trebuia să fiu puternic și să nu-mi demonstrez sentimentele până când aș fi știut de ce nu mi-a spus de copii. Încă îmi amintesc câtă tensiune am suferit când mi-am văzut băiatul în sala de operații deși abia l-am cunoscut imediat am simțit o conexiune între noi. Inima mea practic s-a oprit când l-am văzut așa, intins pe pat cu multe lovituri pe corpul lui micuț. Stresul pe care nu l-am simțit, îmi era frică să nu fac ceva rău care ar fi costat viața fiului meu. Nu puteam să fac asta. Trebuia să mă gândesc că e orice alt copil așa că mi-am blocat mintea.

    La final rănile lui nu erau atât de grave pe cât am crezut. Cel mai dificil a venit la final când a trebuit să-l trezim după anestezie și să-l verificăm. La început am crezut că aveam auzenii când mi-a spus "tati". El nu mă cunoștea așa că mă gândeam că e ceva din imaginația mea apoi mi-a spus că știa că sunt tatăl lui ca cel din poza la care mama lui mereu plângea și m-a făcut să-i promit că nu o s-o mai rănesc. Era așa de mic și totuși atât de inteligent. Și-a luat rolul de bărbat al casei foarte în serios și bineînțeles că i-am promis asta, e tot ce aș vrea. E ca un final de poveste. Îl iubeam mult. La fel și pe sora lui geamănă. Gemeni. Un zâmbet stupid mi-a apărut când mi-am dat seama că nu mai eram singur. Aveam doi copii perfecți.

    Mi-am revenit și mi-am pus din nou fața de "supărare" . Voiam să știu de ce Crystal mi-a ascuns adevărul.

Christian: - Bănuiesc că știi ce vreau să știu. *automat ea a încremenit fără să mă privească în ochi*

Crystal: - Eu ... eu ... eu ... îmi pare rău. *a șoptit, aproape că nu am auzit*

Christian: - De ce mi-ai ascuns existența îngerașilor?

Crystal: - Ție? Ție? Îmi pare rău domnule Longan, dar nu aveam nici cea mai mică idee că trăiești!

    Avea dreptate, eu am fost prostul aici. Familia și apropiații știau adevărul, dar ea nu a știut niciodată, ea chiar a crezut că sunt mort.

Christian: - Iartă-mă, nu mi-am dat seama de prostia aia, dar de ce nu ai spus nimic familiei mele? Și ei aveau dreptul să știe.

Crystal: - Știu și îmi pare rău, dar nu puteam. Credeam că erai mort. În ziua în care am aflat de asta am leșinat în mall și a fost momentul când am aflat de existența lor și eu trebuia să fiu puternică pentru ei și știam că dacă vorbeam cu părinții tăi sau cu Ailyn și îmi spuneau de moartea ta, nu aș fi putut suporta. Trebuia să mă gândesc la altceva chiar dacă îmi era imposibil. Pentru ei am făcut totul. Trebuia să am grijă de ei.

    Se tot bâlbâia ca și cum eu aș fi trebuit să țip la ea, dar ea avea dreptate prostia a venit din partea mea pentru că nu i-am spus că trăiesc.

Christian: - Și după?

Crystal: - După am fost o proastă. Chiar dacă copii s-au născut și semănau atât cu tine. *a zambit* Știam că ei vor fi încântați să-și cunoască bunici, mai ales Clara. *Clara, ce nume frumos* Dar eu ... eu nu, nu puteam să suport idea că tu nu vei fi acolo.

    M-am ridicat și am îmbrățișat-o. Mi-a fost dor de ea.

Christian: - De asta plângeai la poza mea?

Crystal: - Da.

Christian: - Știi, Jorge m-a făcut să îi promit că nu o să te rănesc niciodată și i-am promis. Îmi pare rău că nu te-am anunțat că sunt bine, în viață, dar nu puteam să mă întorc acolo dacă nu aș fi vrut să fiu mort pe bune.

Crystal: - Înțeleg Christian, dar nu ești supărat pe mine?

Christian: - De ce ar trebui să fiu?

Crystal: - Nu știu, pentru că am ascuns adevărul de familia ta, că am fugit ca o lașă.

    I-am pus degetul pe buze ca să se oprească. Mă privea curioasă.

Christian: - Chestia cu părinții mei o înțeleg. Cred că a fost greu pentru tine. Dacă eu aș fi aflat de moartea ta nu cred ca aș mai fi stat pe lumea asta nici 3 ore. Și îți mulțumesc că ai fost puternică pentru copii noștri și faptul ca ai fugit, ei bine tot vina mea e. Mă rog a fost un sărut, dar nu a însemnat nimic pentru mine, Lara e o copilă capricioasă sau era, vroia să-i dau un ultim sărut. Știa că între mine și ea nu mai exista nimic doar amiciție, dar chiar și așa mi-a cerut un ultim sărut și eu ca un prost ce sunt, gândindu-mă prin ce a trecut din vina mea i l-am dat. Atunci ai intrat tu apoi mi-ai spus că nu mă iubești și eu te-am crezut, pentru că tu erau mult prea bună pentru mine așa că m-am gândit: Cum se poate uita un înger la unul ca mine? Dar Lara m-a scos din prostie și mi-a spus că m-ai mințit și că tu chiar mă iubeai apoi am mers să te caut, după care ...

    Acum ea m-a oprit.

Crystal: - Cealaltă parte o știu. Ailyn mi-a povestit tot în timp ce așteptam vești despre Jorge.

    Am zâmbit, mă bucur că măcar nu trebuie să-i mai dau explicații despre cele întâmplate.

Christian: - Acum Crystal, vreau să-mi spui ceva. *ea a dat din cap* Încă mă mai iubești?

    Acum inima mea bătea din ce în ce mai tare de răspunsul ei depindea tot viitorul nostru.

Crystal: - Te iubesc mai mult decât în prima zi.

    Fără să-mi dau seama de semnificația cuvintelor ei a venit și m-a sărutat. Nu știu cât timp am stat așa, dar puteam să stau așa toată ziua dacă era necesar.

Christian: - Îmi place când faci asta.

Crystal: - Mie îmi placi tu.

Christian: - Te iubesc.

Crystal: - Și eu.