NOCIVI

♡32♡

Mara: "Destinul şi-a jucat din nou cărțile şi noi am pierdut..."

     Au trecut trei luni din ziua în care eu şi Erick ne-am făcut speranţe, crezând că eram însărcinată, speranţe care ne-au fost alimentate şi de faptul că un test de sarcină a ieşit pozitiv, iar un altul negativ.

     Am fost să fac un control la cabinetul unei doamne doctor foarte renumită în LA, care, după ce i-am povestit toată situaţia şi m-a examinat, ne-a spus că nu eram însărcinată, dar că nu este tocmai imposibil. Speranţele noastre de a deveni părinţi erau mai puternice decât niciodată.

     Mi-a prescris un tratament pe care am inceput să îl iau odată ce am terminat proiectul în LA şi ne-am întors acasă, în New York. Mi-am dat demisia de la companie, deoarece trebuia să fiu liniştită pentru a rămâne însărcinată. Ne-am petrecut aproape fiecare noapte, cu trupurile înfierbântate, iubindu-ne senzual şi sperând că vom avea un bebe cât de curând.

     În urmă cu o lună, am mers la spital pentru a afla dacă s-a întâmplat ceva sau nu. În clipa în care doctorul meu, care s-a ocupat şi de naşterea micuței Emerie, ne-a felicitat şi ne-a dat vestea cea mult aşteptată, Erick m-a strâns în brațe şi m-a sărutat apăsat. Zilele urmatoare am fost tratată precum o regină, am primit masa la pat, am fost iubită şi alintată de soțul meu, dar şi de bunica şi mama, care au fost foarte încântate că urmau să devină din nou bunică şi, respectiv, străbunică.

     Eu şi Erick am fost în al nouălea cer şi am refuzat să ne gândim că ceva rău s-ar mai putea întâmpla, dar destinul şi-a jucat din nou cărțile şi noi am pierdut...

     Am pierdut sarcina noaptea, prin somn. Motivul? Inexplicabil.

     Când toate lucrurile păreau să se îndrepte, visurile ne-au fost spulberate din nou. Au rămas doar durerea, suferința, lacrimile...

   — Mami, eşti bine? mă întreabă micuţa mea, care tocmai a adus-o Joel acasă după ce şi-au petrecut întreaga zi împreună.

     Sunt fericită că Emerie şi-a acceptat atât de repede tatăl. Mă bucur că Joel îşi petrece fiecare weekend în NYC pentru a putea sta cu fiica sa şi îmi place că ne putem înțelege de dragul celei mici, că putem fi prieteni şi nu doi părinți care s urăsc, dar care trebuie să se suporte unul pe celălalt de dragul copilului.

   — Mami e bine, şoptesc şi o trag în braţele mele.

   — Nu este. Mami plânge, îmi şterge, cu degețelele ei mici, lacrimile pe care nici nu le observasem.

   — Nu plâng, pui. Mi-a intrat ceva în ochi. Haide să te schimb în pijămăluţele cu unicorni, spun şi o ridic în brațe.

   — Ne uităm la Elsa? mă întreabă când o aşez în pat şi, deşi am început să urăsc filmul acesta, nu o pot refuza.

   — Da, iubirea mea mică. Vin imediat, îl sun pe tati să văd când vine acasă.

    Iau telecomanda de pe masă şi pun Regatul de gheață, după care ies pe balconul dormitorului şi formez numărul lui Erick pentru a zecea oară astăzi. Nu îmi răspunde nici de data aceasta...

     M-am obişnuit cu faptul că pleacă la birou de fiecare dată când Joel vine să o vadă pe Em. Vrea să îl evite cu orice preţ şi urăsc că eu sunt motivul pentru care prietenia lor s-a destrămat. Am încercat să vorbesc şi cu unul şi cu celălalt, să îi conving cumva că o prietenie ca aceea pe care o aveau ei este foarte greu de găsit, dar am primit acelaşi răspuns din partea amândurora şi anume că nu mai este nimic de făcut pentru a salva prietenia lor, dar nu am de gând să renunț atât de uşor.