O ᴀʟᴛă ᴘᴀʀᴛᴇ ᴅᴇ-ᴀ ᴛᴀ

478 30 20
                                    

~🇲 🇩 🇦 🇾
~~ 𝚈𝚘𝚘𝚗𝚐𝚒
~~~ ϲαριτοℓυℓ 𝟥9

~🇲 🇩 🇦 🇾 ~~ 𝚈𝚘𝚘𝚗𝚐𝚒~~~ ϲαριτοℓυℓ 𝟥9

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

|| YOONGI P.O.V. ||

(N.A: Moment unic în această poveste. Acum că am ajuns la realitate, în sfârșit am ajuns la punctul de vedere al lui Yoongi. Enjoy!)

Ne aflam deja de câteva ore pe bancă în locul, care pot spune că, a devenit al nostru.
Lea stătea cu capul pe umărul meu, eu având brațul înfășurat în jurul taliei ei.
Priveam spre lacul în care se oglindea bolta cerească, care ușor ușor prindea noanțe vii și calde.
Soarele începea și el să apună, iar atmosfera romantică se accentua.
Astăzi am continuat să povestim, sfârșind acum fără cuvinte și doar privind în gol peisajul, care îți taie răsuflarea din cauza frumuseții acestuia.

Mi-am aplecat capul ușor pentru a o privii pe blonda cu ochi oceanici, care spre surprinderea mea zâmbea fiind toată roșie la față.
Neștiind ce se petrece și crezând că are temperatură, m-am agitat puțin fiind îngrijorat pentru starea ei de sănătate.
De abia ce am găsit-o. Nu vreau să o pierd din nou!
M-am mișcat, acum privind-o serios.

- Ce e Y~

Încearcă să spună, însă se oprește când mâna mea dreaptă o așez pe fruntea ei, iar mâna mea stângă pe fruntea mea.
Verificând temperatura, îmi dau seama că nu are febră, așa că o privesc buimac.

- De ce? Mă întreabă ea nedumerită.

- Erai roșie la față și am crezut că ai temperatură. Îi explic așa că ea chicotește ușor.

- Blegule! Nu roșeam fiindcă am febră, ci fiindcă mă gândeam la tine.

Spune ultima parte în șoaptă, însă o aud, așa că zâmbesc.

- Și la ce anume te gândeai, iubito? Zâmbesc, ultimul cuvânt pronunțându-l mai apăsat și senzual, în timp ce-i prind bărbia între degetul meu mare și cel arătător, forțând-o să mă privească.

Aceasta se înroșește până în vârful urechilor, eu chicotind amuzat. Era toată roșie, din nou. Avea privirea îndreptată în altă parte, chiar dacă fața ei era îndreptată spre mine.
Îmi mișc degetul mare de pe bărbia ei, deasupra buzelor ei rozalii și moi, trecând cu acesta ușor deasupra lor. Blonda era toată o roșie.

"Asta e o față pe care vreau să mi-o amintesc, Lea."

Îmi spun mintal, după care, mă apropii de ea rapid, presându-mi buzele de ale ei.
Aceasta pare puțin surprinsă, din cauza gestului meu spontan, însă răspunde la sărut.
Dupa câteva secunde bune, ne depărtăm unul de celălalt, eu privind-o zâmbind, deoarece era încă roșie la față.

》𝙼𝚢 𝚍𝚛𝚎𝚊𝚖 𝚊𝚋𝚘𝚞𝚝 𝚢𝚘𝚞 | ~ ℳ. 𝒴ℴℴ𝓃ℊ𝒾 ~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum