¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
|| LEA P.O.V. ||
Trecu o lună de când eram internată în acest spital, care mă face deja să-mi pierd mințile. Astăzi e luni, iar spre fericirea mea, e ziua în care mă externez. Da, citiți bine, chiar plec acasă. Aleluia! Însă, plec acasă într-un cărucior cu rotile, fiindcă nu pot să merg din cauza piciorului drept.
- Lea, aici ai cartea de vizită a doctorului de care ți-am spus. Spune doctorul Ahn înmânându-mi o foaie frumos laminată, cu un scris caligrafic care nu părea a fi de calculator.
Dau din cap în semn de mulțumire, Sun-Hi continuând să-mi împingă căruciorul spre ieșire. Ajunsă afară, simt cum lumina puternică îmi rănește ochii, forțandu-mă să-i închid. Nu mai ieșisem de o lună afară, așa că trebuie să mă reobișnuiesc cu lumea exterioară.
- O să fie totul bine, Lea! Sunt optimistă în ceea ce ne pregătește viitorul. Spune bruneta din spatele meu pe un ton săltăreț, făcându-mă să realizez că, ea chiar crede, că ceva bun se mai poate întâmpla.
"De fapt, probabil sunt într-un vis din nou, deci orice se poate întâmpla. Totuși, oare ce s-a întâmplat cu Mark? Pe el l-am cunoscut înainte de nebunia asta. Oare, există vreun Felix? Tsk! Câte întrebări fără răspuns."
Îmi spun mintal, asta până când fata se oprește lângă mașina mamei.
- Haide, Lea! Spune mama zâmbindu-mi și ajutându-mă să intru pe bancheta din spate.
Din fericire, scaunul meu se putea împacheta, să spun așa, așa că cele două reuși să-l bage în portbagaj. Mama intră la volan, iar Sun-Hi în față, lucru ce mă irită, deoarece voiam eu în față.
- Draga mea, eu v-a trebuii să mă întorc în Daegu (orașul meu natal de altfel) deoarece mi-am luat liber pentru puțin timp de la lucru.
Spune mama, eu doar oftând și aprobând din cap.
- Sun-Hi o să aivă grijă de tine și de casă, așa că stai liniștită. Nu o să te las singură! Spune femeia serioasă eu dându-mi ochii peste cap.
O liniște apăsătoare se lasă peste noi, până ajungem acasă. Mama parchează, iar Sun-Hi se dă jos repede pentru a desface căruciorul.
"Încep să mă satur să fiu atât de neajutorată. Pentru un vis, e al dracu de real!"
Îmi spun mintal, destul de obosită de tot ceea ce se întâmplă. După ce Sun-Hi mă ajută să mă așez în scaun, mergem în cameră, mama având niște plase cu ea.
- Am făcut niște cumpărături de dimineață. Ar trebuii să vă ajungă vreo 2 săptămâni. De altfel, v-am mai lăsat niște bani, dacă aveți nevoie. Îmi cer scuze scumpo că nu pot să stau mai mult cu tine.
Spune femeia tristă, în timp ce-mi sărută fruntea părintește. Mă privește într-un mod pe care nu-l pot descrie, într-un mod, să zicem, îndurerat, cred că e cel mai bun cuvând de a descrie privirea ei, după care îmi mângâie obrazul.
