Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Următoarea zi, reușisem să ajung la timp la recuperare, deoarece luasem un taxi pâna la adresa de care îmi zise doctorul Min. Bineînțeles că, Sun-Hi, m-a ajutat. A ținut-o una și bună că trebuie să-mi fie alături și, deși ea îmi spunea că trebuie să învăț să folosesc cârjele, nu a fost de acord să mă folosesc astăzi de ele.
Odată ajunse la adresa respectivă, am făcut ochii mari când, în fața mea s-a arătat o clădire impresionantă cu geamuri de sticlă. Ajutată de brunetă, am urcat pe rampa specială până în holul principal al clădirii, care era și el fantastic. Încă de la intrarea în clădire îți puteai da seama că, doctorul e serios în ceea ce face, deoarece locul era special amenajat pentru persoanele cu probleme ca și mine. Cum spuse și el, de altfel.
- Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?
Ne întreabă femeia care stă în spatele unui fel de birou, eu gândindu-mă că o fi asistenta doctorului Min. Ne apropiem de ea, observând cum femeia ne zâmbește sincer, nu ca toate prefăcutele pe care le vezi în spatele ghișeurilor de la magazine sau la recepția hotelurilor.
- Uhm, avem o programare, spune bruneta sunând mai mult ca o întrebare, eu încă privind-o pe femeie, care imediat își întoarce capul spre mine.
- Numele, vă rog! Spune într-un mod blând spre mine, eu întorcându-mi capul și privind în altă direcție.
- Han Lea, spune bruneta în locul meu, femeia aprobând după ce se luminează puțin la față.
- Oh! Te așteptam, de fapt, domnișoară Lea! Spune femeia zâmbind, eu privind-o cu o sprânceană ridicată. Doctorul Min mi-a vorbit de tine azi. Spune femeia, eu doar ridicând din umeri și întorcându-mi capul spre intrarea pe unde am venit, deoarece auzisem un țâțâit iritat, un 'Tsk!', mai exact.
Reușesc să observ pe cineva cu un hanorac negru ieșind din clădire, imediat amintindu-mi de momentul în care, fiul cel mic al doctorului Min, a fost luat de la geam tot de o persoană cu hanorac negru.
"Hm!"
Gândesc, însă gândurile mele sunt întrerupte de o voce cunoscută.
- Lea, ai venit!
Spune doctorul Ahn ieșind pe o ușă făcută din geam, la fel ca clădirea de altfel. Fac ochii mari la vederea lui la, să-i zicem clinică, în spatele lui venind și doctorul Min.
- Ya! Ahn, nu-mi speria pacienții. Spune doctorul Min părând frustrat, acesta având mâinile în buzunarele halatului.
Îl priveam pe Ahn uimită, care era îmbrăcat în haine normale, nu în halatul alb de doctor.
"Pare mult mai tânăr acum."
Îmi spun mintal, dar dându-mi seama că mă holbez, îmi întorc privirea. Aud râsetul cristalin al doctorului Ahn, urmat de un râset foarte cunoscut. Îmi întorc privirea, dar îmi dau seama că e doar doctorul Min.
