In your shadow

El muri uitând să închidă ochii.

Totul s-a sfărșit, totul negru și nu mai văd nimic in fața ochilor. O mulțime de culori fără fund, sunete explodate și un trup făra suflet ce zace acolo jos.
Încercam să-mi dau seama ce se întâmplă, ce se petrece dar nimic. Creierul nu-mi funcționează, stă ațintit pe el, acel trup părăsit, lăsat pentru libertate.

Analizam scena întâmplată acum câteva minute, cum totul a luat sfărșit și totul s-a stins. Era el, un om înalt, bine făcut, fața acoperită cu un fular care-i ajungea la nas, părul acoperit cu o căciulă ponosită ce-i acoperea chiar și sprăncenele. Avea ochii de un albastru ca de gheața, reci și sticlați. Iar vocea, mi-l amintesc cel mai bine. Era rece și răgușit ca și cum dacă ar fi tușit vocea îi revenea la loc.

Eram atât de afundată în gănduri încât nu am putut observa prezența domnului care îmi atinsese măna, încât să mă aducă cu picioarele pe pămănt. Avea măinile calde.
- Sunt James, James Roy.
I-am străns ușor mâna din reflex deși privirea-mi era fixă într-un colț al străzii.
- Sunt dedectif, sunt cel care o să se ocupe de cazul...soțului tău.

Mi-am ridicat capul confuză, inghițind în gol, privindu-i expresia hotărătâ.
- Nu este soțul meu.
Și-a încrețit fruntea nedumerit, încercând mai apoi să-și corecteze greșeala.
-Iertați-mă, o să mă ocup de cazul iub...
Nu răbdasem să-și termine propoziția încât mi-am ridicat capul revoltată și am spus "Nu!", nu spusesem un cuvânt atăt de apăsat.
-Nu e nici soțul și nici iubitul meu. Am ezitat câteva momente, găndindu-mă la consecințe, la ce s-ar întămpla dacă vorbesc. În cel mai rău caz muream, lafel ca restul familiei. Este tatăl meu-vocea îmi era atăt de stinsă și pierdută printre celălalte deși îmi provoca o durere imensă în piept.

Mi-am șters nasul cu dosul palmei, concentrăndu-mă pe un punct fix încat să nu-mi dau drumul la lacrimi. Mi-a înfășurat spatele cu bratele, trăgandu-mi trupul alături de pieptul lui, mangăindu-mi peticele de piele ca și cum ar fi încercat să mă distragă de la toata nebunia asta, să-mi dăruie iubirea de care am nevoie.

Trecuseră cele două zile iar acum toți șarlatanii, toți care se dădeau mari prieteni de familie vor ajunge la înmormăntare.
Toți își lipiseră pe față un chip de "doliu" și își cărau mesajele mincinoase lăngă ei pe cănd toată lumea știa că în momentul acela cănd vor ajunge își vor arunca măștile la gunoi și va sărbatori moartea lui Don Perez ca pe o sărbătoare creștină.

Și uite-mi dedectiful cu măini ca de soare. În noaptea aceea nu-i puteam distinge trăsăturile, decăt vocea care-i suna așa impunător și hotărât, ce-ți oferea un sentiment de siguranța.
Avea părul brunet, ochii colorați cu ciocolată, buzele roșiatici parcă adineaori fuseseră mușcate.

- Condoleanțe domnișoara Lee.
- Mulțumesc domnule Roy.

Ochii îi erau roșii, cearcănele evidente sub ochii inghetați de durere, buzele mușcate de suferință iar vocea îi era ca acum două seri. Încă catifelată.
- El este partenerul meu, Carter Moore.
Amăndoi dăduseră măna, Carter lafel de îndoielnic iar ea cu acelaș zămbet palid pe buze.
- Încăntată de cunoștință domnule Moore, sunt Caroline Lee.
Își pusese aceași îndoială din nou pe practică, întorcăndu-și privirea spre mine, aruncănd cu priviri întrebătoare.
- Este fiica domnului Perez.
- Dar...
Dăndu-și seama de confuzie se strecurase în conversația noastra cu gesturile fine din măini.
- Sunt fiica ei, dar nimeni nu știe asta, și nici nu aș vrea. Dar dacă doriți vă pot explica situația.

Își impreunase măinile, capătănd o poziție dreaptă, rochia neagră căzandu-i perfect pe toate formele ei, părul brunet fiind ascuns sub baticul negru, ieșindu-i in evidență doar doi ochi de gheață și buzele mușcate.
- Vă invit la ceai englezesc, nu îmi permit să vorbesc despre probleme familiare aici, printre acești mincinoși bolnavi, spuseră ea aruncănd priviri de dezgust celor din jur.