In your shadow

Primește-mă în visul cu licurici.

Oprise motorul mașinii, deschizând ușa, coborând elegant de pe scaunul șoferului, ca o doamnă ce numai ea putea fi.
În timp ce își mișca picioarele într-un ritm domol spre ușa metalică a casei, își dăduse mânușile din piele neagră jos, aruncând o privire amabilă celor doi domni din spatele ei. Bătuse la ușă, așteptând cu mâinile împreunate, iar spatele drept cu privirea direct în față.

Ușa fusese deschisă, în spatele său aflându-se o doamnă de vârstă medie, îmbracată într-o fustă neagră până la genunchi și o cămașă albă formală.
- Bine ați venit, domnișoară Caroline.
- Bună, Marta, spusese domnișoara cea cu ochi de gheață în timp ce își întindea haina neagră. Aș vrea să ne servești cu ceaiul pe care l-am adus din Anglia, mulțumesc.
- Cum doriți.

Îi zâmbi amabilă, așezându-și mai apoi poalele rochiei negre făcute dintr-un material greoi ce îi cădea perfect pe formele ei. Deschise ușa sufrageriei hotărâtă, pășind pe parchetul din lemn maroniu.
- Așezați-vă, vă rog.
Cei doi dedectivi luaseră loc pe canapelele de culoarea unui albastru ceresc, unul dintre ei, mai exact Carter, examina sufrageria luxoasă a acestei domnișoare orfane.

Își împreunase mâinile, așezându-se picior peste picior, gata să-și povestească viața, ce ar fi fost o idee de carte ce ar fi putut debuta.

- Presupun că doriți să-mi auziți viața de orfană clișeică, nu-i așa? spuse ea cu o tentă de amuzament în voce.
- Presupun că domnul Perez nu vă era tatăl biologic, aici spune că ați fost adoptată la 14 ani, spuse Carter.
Își luase o poziție serioasă, îndreptându-și coloana moleșită, în timp ce doamna Marta sosi cu ceaiurile.
- Este adevărat. Tocmai din acest motiv numele meu este Lee, iar al tatălui Perez. Deși se spune că nu am fost adoptată în totalitate, deoarece nu am acceptat schimbarea numei de familie, dar cei drept că mulți nu știiu că sunt trecutã ca și "Caroline Perez Lee" în arborele familiei, deci pot spune că în lege sunt fiica lui.

Domnul cu accent francez își împreunase măinile, așezându-le sub bărbie, încercănd să adune toate piesele la un loc.
- Așa-i că nici o rudă nu vă cunoaște?
Îi zămbise ușor involuntar, fiind magnetizată de inteligența lui.
- Așa este, nimeni nu mă cunoaște.

Și dintr-un colț al camerei răsărise vocea curiosului dedectiv.
- De ce? Aveți secrete de ascuns?
Caroline pufnise ușor amuzată, așezându-și mâinile pe genunchi.
- Nu domnule, Moore, tata m-a învățat că nu trebuie să am încredere în neamul lui, așa că m-a ținut departe, foarte departe de ei.

Bărbatul cel cu păr castaniu se ridicase în picioare, așezăndu-și paltonul de culoarea unei cafele cu lapte, aruncănd săgeți de nervi asupra colegului de muncă.
-Mulțumim ca ne-ați ajutat, domnișoară Lee.
- Cu mare plăcere, dedectiv Roy.

Trecuseră câteva zile bune în care Caroline nu ieșise afară, cu excepția dății în care trecuse la coafor pentru mici schimbări, și a vizitei la cimitir pe care o plănuia azi dimineață.

Era ora 19: 23, iar această domnișoară cu părul făcut din lapte cu praf de cafea, ochii făcuți dintr-un ghețar pierdut stătea la capătul unui mormânt împopoțonat cu flori.
- Sunt atât de fricoasă, în loc să fiu aici să-ți promit că o să găsesc pe cei care ți-au facut asta, sunt aici doar ca să-ți cer iertare pentru fricile mele, tată.
Avea ochii roșii, iar lacrimile făcute din cristale nude i se prelingeau pe obrajii făcuți din spuma laptelui, mâzgăliți de monștrii interiori de prea multe ori.
Îi lăsase un sarut pe mormânt și se ridicase în picioare, ștergându-și obrajii rapid, așezându-și fusta și părăsind cimitirul cu o durere imensă în piept.

Afară era din ce în ce mai rece, iar ea avea doar un fular pe care și-l înfășura pe cap și o umbrelă cu care să se protejeze. Ploaia începuse să se revolte, așa că o luă pe scurtătura unei străzi nepopulate. Totul era okay, până când acea tensiune îi străbătea corpul. Aruncase o privire în spate, iar când și-o întorsese, un bărbat de înălțime medie o aștepta cu un zâmbet șmecheresc.
-Ce doamnă frumoasă.
Nu îl băgase în seamă, își strângea din ce în ce mai tare umbrela, încercând să treacă pe lângă omul libidinos.
Totul a decurs în felul ăsta, până când îndrăzni să o atingă, și atunci Caroline își scosese monștrii din naftalină, lovindu-l în cap cu umbrela pe care acum căteva minute o strângea cu putere. Nu se oprise pâna nu îl văzuse la picioarele ei, leșinat. Iar când îl văzuse, îi dădu cu un picior în stomac, fiind sigură că nu e treaz.

Îngrozită, și-a aruncat umbrela acolo jos fugind spre stradă, fără să privească atentă pe cei din jur, iar asta o costase, pentru că se izbise de dedectivul cu părul din smoală.
Pentru un moment nu o recunoscuse cu părul cafeniu și cu machiaj, iar când o făcu o prinse de umeri încăt să o privească în ochi.

-Ce s-a întâmplat?
Își stersese lacrimile rapid, aruncându-i priviri implorătoare.
-O să-ți spun dar întăi să plecăm, te rog.
Dădu din cap aprobător și îi înfășură umerii protector.

-Acum o să-mi spui ce s-a întâmplat?
Îi aruncă o privire serioasă, încercând să nu plângă.
-Era să-mi fure fecioria din mână.
-Cine, zi-mi.
Dădu din cap negativ, privindu-l în ochi dezamăgită de sine.
- Nu știu, nu-mi pasă. L-am lovit așa tare încât a leșinat.
O privi îngrijorat, apucând-o mai apoi de mână drăgăstos.
- Hai la mine, nu cred că vrei să te vadă Marta așa.
Rămase tăcută și îi strânsese ușor mâna, urmându-l până la mașină.

Și-a deschis timid ușa apartamentului, aprinzând becul holului imens, în timp ce ea pășea retrasă înauntru.
-Nu-ti fie rușine, e okay.
Își plimbase privirea peste tot în holul care se unea cu sufrageria, încercând să-și dea și paltonul jos în același timp.
- Dă-mi paltonul te rog, spuse el ușor amuzat.
Își revenise în fire rușinată, ascunzându-și fața involuntar.
- Baia este în partea dreaptă, a doua ușă. Dacă vrei, spală-te pe măini și pe față până îți aduc ceva de îmbrăcat.
- Dar nu am nimic de îmbrăcat.
James își asezase măinile amuzat pe șolduri, privind-o în rochia ei murdară.
- Dacă nu te deranjează, o rezolvăm cu un tricou de al meu.
Îl privi cu fruntea ușor încrețită în timp ce își dădea pantofii jos.
- Și pantaloni, nu uita de ei.
Amândoi chichotiră, după care James mersese să-i aducă unul din tricourile lui albe.