În amintire...

Lumina inocenței

Zboară gândul printre pagini,
Se descoperă-n povești.
Regăsind copilul fraged
Sărac în patimi sufletești.
Privea spre ulița umbrită
Care ducea spre casa lui.
Grădina-i toată înflorită!
Încununată cu mireasma bujorului.

Nucul, stăpânul cerului,
Îl odihnea la umbra lui
Lăsându-l în stația visării
Unde copil mare și matur,
Abia de se vedea crescând.

Se înălța cu bucurie
Spre norii cerului senin,
Ei îl purtau pe-ntreaga glie.
Îi arătau satul, vechiul său cămin...

El cugeta spre dealuri fine
Ce își înalță vârfu-n cer.
Nu cuteza să se afirme,
Însă știa acel mister.

L-a cunoscut dintr-o joacă,
La acea vârstă prinzi ușor.
Alături de-o bătrânică
În curtea casei tuturor,
Și asculta cu luare-aminte
Istorisirea unei vieți.
Iar el a înțeles cuminte
Dreapta cale să înveți.

Și să-I urmezi cu bună știință,
În livada cu minuni.
Iar dacă ai să ai voință,
Ai să cunoști doar ce-i mai bun.

Acum cu toții aleargă
Bunăstare căutând
Bucuria ce-i aproape
Ei nu o găsesc uitând
De copilul ce odată
Nu mai căuta nimic
Și zâmbea mereu, de parcă
Era-ntruna fericit!❤🌼