Probabil se meritau unul pe altul. Ceea ce făcuse Frida pentru el era catalogat de cei normali ca fiind un lucru revoltător. Nu se putea percepe o astfel de dovadă pentru a-și arăta iubirea.
Pentru Cairo era un gest drăguț, poate puțin exagerat, dar plăcut. Știa că ea îl iubește și putea avea încredere. Orice amenințare era sfârșită din timp pentru a se bucura cât mai mult de dragostea ce o purta pentru el.
-----------------------------------------------------------------------------------
- Noii vecini tocmai au ajuns. O să-i zărești pe geam dacă te uiți. Ai treabă?
- Nu știu cum au cumpărat casa asta, este aproape dărăpănată. Probabil vor să o reconstruiască, ce crezi?
- Nu aș arunca banii pe ea. Ți-am adus un ceai. Îl pun pe birou?
- Ai grijă să nu cadă peste foile mele de la facultate. Este oribil în perioada asta. Prea multe examene.
- Ea este frumoasă. El pare mai tânăr. L-ai văzut?
Frida se ridică de pe canapea și își aruncă privirea curioasă pe fereastră. Dă de-o parte draperiile pentru a vedea noi vecinii, dar nu prea mult fiindcă nu voia să fie văzută de jos.
El, înalt și brunet. Pielea destul de albă pentru cineva care venise din California, dar cu un zâmbet pe față ce transmitea doar bucurie. Căra câteva cutii de la dubița ce o închiriase de la Bill. Era singura firmă care închiria mașini în orășel și chiar a avut noroc de una bună.
Ea, probabil cu câțiva ani mai în tânără față de el, înainta pe aleea pavată cu pietre albe. Strângea la piept o oglindă și câteva ghivece cu flori. La fel de înaltă, blondă și subțirică. Era frumoasă, dar avea o figură acră. Nu părea a fi cea mai perfectă soție.
- Cine știe. Poate le va fi doar casă de vacanță. Eu mă întorc la cartea mea. Mersi pentru ceai, mama.
- Klaus mai vine în seara asta?
- Da, vom ieși în oraș împreună cu Anne și Lucas. Tata când se întoarce?
- Vineri.
Frida se aruncă pe locul ei, își caută telefonul prin teancul de pagini scrise, în timp ce Cindy o lasă să învețe pentru examene. Chiar dacă era o studentă eminentă, relația cu Klaus o făcea să nu mai fie atât de concentrată pe cât trebuia.
Se întâlniseră pentru prima dată în urmă cu 8 luni, pe holurile facultății. El, student în al doilea an de masterat pe o specializare ce i se potrivea mănușă. Frida era studentă mai mult din obligație. În timp ce Klaus învăța cum să gestioneze afacerea cu imobiliare a tatălui său, fiica cea mare a lui Cindy încerca să termine ultimul an de licență la arhitectură.
Îi tastează câteva mesaje rapide, își face o poză pentru a-i stârni interesul băiatului și aruncă, mai apoi, telefonul pe fotoliul de lângă. Nu voia să mai fie distrasă până la întâlnire.
Așadar, a stat afundată în notițe până la ora 19, când a sosit moment pentru relaxarea binemeritată.
- Când ai ajuns? Îl întreabă speriată odată ce îl zărește în cameră.
- Am fost să îl ajut pe tata cu câteva acte la firmă. Am trecut pe la Lucas, dar m-a anunțat că nu mai vine. Anne s-a supărat iar și nu mai avea dispoziția necesară.
- Cred că va fi mai fericit dacă o lasă. Și el, dar și noi. M-am săturat de ea. Ție îți place?
- E mai acceptabilă decât celelalte. Nu crezi? Râde scurt și merge spre ea pentru a o îmbrățișa.
- Mhm, nu știu ce să zic. Eu nu sunt gata, am pierdut noțiunea timpului. Ai ajuns și mai devreme. Mai aveam la dispoziție 20 de minute.
- Mă gândeam, putem să rămânem aici. Mi-a plăcut prea mult poza pe care mi-ai trimis-o mai devreme. Sau putem merge la mine, la apartament. Nu prea am chef să merg acasă.
- Am vorbit să ieșim, Klaus. Am stat toată săptămână acasă. Voiam să iau aer.
- Uite, iubito, mergem la ce restaurant vrei tu, mâncam ce vrei tu, apoi ... rămâi la mine. E mai bine așa?
- Oare chiar nu a vrut Lucas să mai iasă cu noi sau l-ai obligat tu să rămână acasă? Râde bruneta și se apleacă pentru a-l săruta.
Klaus nu pierde nicio șansă din ce îi oferă Universul și o trage mai aproape pe Frida. Își trece mâna pe sub tricoul ei, îi apucă sânii și cu cealaltă mână își face loc prin pantalonii săi de pijama. Capul ei era lăsat pe marginea canapelei și încerca din răsputeri să nu facă prea mult zgomot.
- Hei, mama e jos. Tony e în camera alăturată și se joacă. Ușa nici nu e încuiată!
- Nu facem nimic, doar relaxează-te. Ne distrăm puțin înainte de ieșire. Tu ai spus că ai nevoie de puțină relaxare după toată săptămâna asta grea.
Îi trage pantalonii în jos până la genunchi și începe să-i sărute abdomenul în timp ce mâinile sale se jucau cu sânii ei dezgoliți. Își trece capul ușor peste zona ei intimă și îi apucă lenjeria cu dinții pentru a o lăsa mai jos.
Frida îi strânge părul în pumn și începe să tremure ușor. Pielea sa tânjea după atingerile lui, iar inima îi bătea nebunește. I-a oferit tot ce avea nevoie pentru moment cu gura.
- Hai să mergem. Îi șoptește odată ce își atinge scopul. Acum și-ar fi dorit mai mult, dar îi plăcea să se joace cu mintea ei.
- Cred că glumești. Zâmbește trist și se ridică proptindu-se în brațe. Uneori mă înnebunești, mă duci pe culmile fericirii și apoi mă lași jos brusc.
- Dacă îți place să mă necăjești. Îi răspunde fără resentiment și pornește spre balcon. Deschide ușa, își aprinde o țigară și privește cerul din prag.
- Închide ușa, e ianuarie totuși. E frig.
- A cumpărat cineva casa? Văd luminile aprinse după mult timp.
- E o nebunie, nu? Astăzi s-a instalat un cuplu tânăr. I-am privit de la fereastră.
- Tot am urmărit-o, știi? Voiam să o cumpăr, dar mi-au luat-o înainte.
- Serios? Nu mi-ai spus niciodată de asta.
- Voiam să îți fac o surpriză, iubito. Voiam să o restaurez după cum îți place ție. Cumpărasem câteva articole vintage când am fost în Viena.
- Atunci îmi pare și mai rău. Mereu mi-a plăcut casa aia.
- Știu, tocmai din cauza asta. Mă gândeam, voiam să îți propun să ne mutăm împreună. M-am săturat să vin mereu aici, nu putem avea intimitate niciodată.
- Putem aranja apartamentul tău. Nu ar fi o idee bună?
- Nu știu ce să zic. Voiam o casă, poate și un copil. Am planuri mari cu tine, Frida. Am și eu o vârstă, trebuie să-mi fac familia mea. Nu ai vreau un copil? Să semene cu tine, ești mai drăguță.
- Ești prea nebun uneori. Râde ea scurt în timp ce își pudra nasul. Abia împlinesc 22 ani. Nu vreau asta acum.
- Eu am 25. Vreau să mă pun la casa mea. Ai mei deja mă bat la cap cu o nuntă, un nepot. Ar fi timpul.
- Vreau o carieră, Klaus. Nu am timp de copii.
- Credeam că împărțim aceleași obiective. Oricum nu îți place arhitectura. Putem trăi foarte bine, am destui bani pentru noi, pentru un bebe.
- Nu vreau să fiu o întreținută. Și eu credeam că știi ce îmi doresc.
