— Ce a durat atât? Întreabă Klaus imediat ce Frida apare la masă. Cred că ai plecat de jumătate de oră și nici nu ai scos pata aia.
— Am fumat câteva țigări. Am stat puțin de vorbă cu vecinul cel nou. Am vrut să-l cunosc cât de cât.
— Pf, nu te mai băga așa mult în viața lor. Lasă-i să se bucure de noua viață.
— Frida, când mergem acasă? M-am plictisit groaznic. Intervine și Tony. Băiatul voia să se întoarcă la jocurile sale video.
— Klaus, putem merge? Lași banii în cutie și ne scuzăm politicos. Nu mai am dispoziția necesară.
— Ok, fie. Nu mai trebuia să venim deloc mai bine, nu?
— Nu te supăra, te rog.
— Așteptă-mă la mașină. Merg să las banii și să vorbesc cu câțiva oameni.
— Bine, haide Tony.
Frida a ieșit din restaurant împreună cu Tony, în timp ce, iubitul său a rămas înăuntru pentru a vorbi cu câțiva potențiali parteneri de afaceri.
Și-a aruncat privirea prin peretele de sticlă pentru a-l zări pe Cairo. Vorbea plictisit cu soția lui și gusta vinul pe care tocmai ce îl pusese ospătarul în pahar. Era un tip bine, avea o eleganță și o prezență total altfel decat ce era Klaus. Îl examina cu totul, voia să-i observe orice mic detaliu. Purta un costum gri și o cravată roșie pentru a se asorta cu Katerina. Părul negru îi era aranjat ușor pe spate, dar mâna îi ajungea cu orice ocazie prin firele rebele pentru a le mai aranja.
— Hei, iar te uiți la ei? Ești obsedată.
Klaus tocmai ce îi stricase un moment prea intes. S-a uitat confuză la el și a revenit la realitate. Și-a dat ochii peste cap când el a intrat la volan. O obsestie prea periculoasă și-a ales Frida. Nu era tocmai ce avea nevoie, dar tot îi umbla prin minte.
— Rămâi peste noapte? Îi zâmbește și îl privește lung.
— Mă gandeam să merg la apartament.
— Haide, iubitule. Îmi pare rău pentru seara asta. Nu știu ce a fost cu mine.
— Știu și eu ... te-ai comparat foarte ciudat.
— Mă revanșez acasă, promit. Îi șoptește fiindcă nu era cazul ca restul detaliilor să ajungă și la urechile fratelui său care stătea pe bancheta din spate.
— Mbine. Poate așa să mai scap de stresul ăsta provocat.
Odată ajunși acasă, Tony a urcat imediat în camera lui pentru a se juca. Frida și Klaus s-au făcut comozi în dormitor fetei. El, încă puțin căzut pe gânduri, iese pe balcon. Frida își scoate rochia, rămânând doar în lenjerie. Se așază pe pat și îl fixează cu privirea pe iubitul ei. Semăna puțin cu Cairo, dar nu erau de comparat.
— Chiar ar fi fost o seară atât de bună, Frida. Mă enervează așa tare ieșirile tale nervoase. Pot pierde multe din cauza ta. Am mai vorbit despre asta.
— De câte ori să îți mai spun că îmi pare rău?
— Nu am nevoie de scuze sau de explicații. Vreau doar să înțelegi. Odată ce te prezint ca fiind iubita mea, nu poți să mă faci de râs. Cum să mă scot eu după criza ta? Pentru o rochie?! Dumnezeule!
— Bine, am înțeles. Haide, nu vrei să ne relaxăm? Să uităm de toate astea? Am scăpat de nenorocita aia de rochie.
Klaus intră în cameră, închide ușa la balcon și se întorce spre Frida. Deși îl supăra de multe ori, privind-o așa, uita mereu toate lucrurile negative. O iubea mult, dar uneori se gândea că nu se potrivesc deloc. Totuși, asta nu era o seară pentru regrete.
— Trebuia să îți fi spus că nu îți stă bine în rochia aia. Acum am fi evitat toată discuția asta. Râde el și o cuprinde în brațe. Își duce mâna până la sutienul ei și îl dă jos într-o fracțiune de secundă.
— Nu am mai fi ajuns așa repede acasă pentru asta dacă nu cauzam eu probleme. Îi răspunde și îl împinge ușor pe spate pentru a ajunge deasupra lui.
Îl potolește cu câteva săruturi și coboară încet până la pantaloni. Îi desface fără prea mare greutate apoi își face loc în boxerii lui. Strânge puțin și el geme, lăsând-i un zâmbet pe față Fridei. Îi lasă câteva săruturi pe abdomen apoi îi dă jos lenjeria. Coboară încet pentru a continua momentul de relaxare pentru Klaus.
— Nu ai idee cât te iubesc când mă înnebunești așa. Șoptește el, în timp ce se bucura de toată plăcerea pe cate i-o oferea iubita lui.
Îi apucă părul brunet în toată palma și își coboară privirea la ea. Zâmbește satisfacut și o ajută să ajungă lângă el. Îi cuprinde sânii și îi suge ușor sfârcurile întărite. O scapă și pe ea de lenjerie, o ia în brațe și se ridică până la canapea. O lasă jos, pe burtă la marginea canapelei și îi mușcă fundul. Primește un țipăt scurt din partea ei apoi intră puternic. Îi strânge părul iar pentru a reuși să aibă un contact cât mai bun între ei.
— Klaus ... reușește să-i spună numele printre gemete. Adora când îi spunea numele. Mai repede, te rog!
Încă puțin efort și amândoi au primit ce și-au dorit. Frida cade pe restul canapelei, iar Klaus se lasă pe spate în pat.
— Ce planuri ai mâine? Sparge tăcere Frida care încă nu se ridicase. Stătea goală în fața lui și se bucura de seara care tocmai ce se terminase mult mai bine decât ar fi crezut.
— Nu știu. O să fiu pe la birou, cred.
Frida tăcu fiindcă o idee îi trecu repede prin minte. Ce ar fi fost dacă le-ar fi făcut o vizită noilor vecini. Doar pentru a-l mai vedea pe Cairo. Așa putea să își dea seama și cum este Katerina.
— Da. De ce nu chemi vreun investitor de astăzi? Poate mai poți salva ceva, nu?
— Chiar cred că e o idee bună. O să ieșim la cină cu unul din ei.
— Ieșim? Nu vreau să fac iar ceva greșit. Mai bine mergi doar tu. Te aștept după.
— Sigur nu vrei să vii? Nu știu cât va dura. Să nu stai toată ziua singură.
— Sigur, iubitule. Nu îți face griji.
