— Ce planuri ai pentru astăzi? Întreabă Frida ghemuită în fotoliul din livingul lui Klaus. Poți să-mi pui și mie o ceașcă de cafea?
— Nu mai am cafea de vreo 2 zile. Tot uit să cumpăr, la dracu! Și chiar voiam o cafea.
— Putem lua de la facultate.
— Nici nu aș merge după seara ce tocmai am avut-o. Răspunde și o săruta pe gât. Diseară trebuie să mergem la strângerea de fonduri organizată de mama lui Lucas.
— Oh, am uitat complet. La ce oră era?
— 20. Ți-ai luat ceva frumos?
— Crezi că am avut timp? Îmi petrec timpul liber doar cu tine. Nici cu Luisa nu am mai stat de multă vreme.
— Atunci ia-o și pe ea diseară. Poate o să-i placă lui Lucas. Este mai întreagă la minte decât Anne.
— O să-i propun. Oricum, ce facem cu rochia mea? Nu am timp de asta azi. Am cursuri până la 18.
— Uită-te prin dulapul mamei. Și-a mai lăsat niște haine pe aici. Când se întoarce din Franța nu stă să își aducă în bagaj de toate.
Frida s-a ridicat și a pornit în căutarea rochiei perfecte. Se simțea fericită datorită gusturilor mamei lui în ceea ce privea moda. Puteai găsi orice îți doreai printre hainele înghesuite pe umerașe. Ea s-a oprit asupra unei rochii roșii, până la glezne. Un corset strâmt îi contura frumos talia, pe când, volumul mare de material din partea de jos o făcea să se simtă ca o prințesă.
— Ce părere ai? În întrebă pe Klaus în timp ce făcea o piruetă. Este de-a dreptul superbă. E prea mult? Sau prea puțin?
— Ai arăta bine și cu un sac de cartofi. Ești frumoasă, iubito. Și rochia este frumoasă, dar tu o faci să strălucească.
— Atunci s-a făcut. Ne vedem diseară. Poți să vii să mă iei de la facultate? Se bucură ea apoi îl sărută lung.
— Voi încerca, iubito. Dacă nu pot, o să-l pun pe Lucas, bine?
— Bine.
Restul zilei a fost anostă pentru amândoi. Ea s-a pierdut printre foile de la facultate, în timp ce, el, printre cele de la birou.
Seara a venit cu o serie de probleme. Cindy era chemată de urgență la spitalul unde lucra pentru o operație, iar Tony trebuia lăsat în grija Fridei. Prin urmare, a fost nevoită să își ia în serios titlul de soră mai mare și i-a călcat costumul bun pe care băiatul îl avea. Urmau să meargă împreună la strângerea de fonduri.
— Nu crezi că era destul de mare pentru a rămâne acasă? Eu la 12 ani avem 3 iubite. Deodată.
— Klaus, te rog. Mama nu a apucat să gătească și eu nu mai aveam timp de asta. O să ne întoarcem după acasă, nu o să ne deranjeze. Îl pun la somn imediat. Îi zâmbește și Îl cuprinde de braț.
— Voi dona și eu anul acesta. Am vorbit cu tata și mi-a spus că voi câștiga câțiva investitori la firmă dacă particip. O să fiu văzut mai bine în lumea asta a afacerilor.
— Ar trebui să o faci pentru cazuri, nu pentru faimă. Eu anul ăsta nu voi participa, nu mai stăm chiar așa bine cu banii. Tata a pierdut câteva proiecte importante.
— Propune-i să investească în firma mea. Va avea destule de primit de pe urma mea. Așa ne-am apropia și familiile.
— Niciodată nu și-a băgat familia sau prietenii în afaceri. Nu va fi de acord.
S-au așezat la masa pregătită pentru familiile lor și au început să mănânce. Pe fundal se auzea discursul prezentatorului deoarece urmau să înceapă donațiile. Cu puțin timp înaintea deschiderii și-au făcut apariția și cei doi vecini noi. Aveau masa chiar sub privirea Fridei.
— Ia uite, Klaus! Ei sunt! Ce nesuferită este! Avem aceeași rochie.
— Calmează-te. De unde ar fi știut că vei purta aceeași rochie? O simplă coincidență.
Într-o fracțiune de secundă, dorind să își gesticuleaze nemulțumirea, Frida își varsă tot paharul cu vin pe rochie. Tresare nervoasă și se ridică imediat de pe scaun. Klaus o privește confuz și încercă să o liniștească, dar fără niciun rezultat. Fata își face loc printre mese până la baie pentru a remedia problema.
— Ce s-a întâmplat? Întreabă Tony speriat. Unde s-a dus Frida?
— Uneori sora ta e mai nebună decât de obicei. Nu îți face griji, se întoarce repede. Continuă să mănânci, bine?
Între timp, la baie, Frida încerca să scoată pata de vin roșu de pe frumoasa rochie a mamei lui Klaus. Părul i se deranjase, rimelul îi cazuse puțin sub ochi, rochia era mai toată udă și pata nu ieșea deloc. S-a aruncat exasperată într-un colț al băii și a încercat să se liniștească. Hotărâse că tot ce mai putea face era să iasă afară pentru a fuma o țigară.
— Katerina?! Credeam că ești la masă. Se aude o voce în spatele Fridei pe coridorul din baie. Becul pâlpâia slab și nu putea distinge cine i se adresase.
— Hm? Se întoarce și pășește câțiva pași mai în față.
— Ah, îmi pare rău. Credeam că ești soția mea. Aveți aceeași rochie în seara asta, se pare. Râde bărbatul când își dă seama de încurcătură.
— Sunteți noul vecin, nu-i așa? Nu-i nicio problemă. Frida, încântată.
— Cairo. Răspunde și îi cuprinde mâna fetei pentru a face cunoștință.
— Fumați? Voiam să ies puțin afară, dacă vreți să mă însoțiți.
— Chiar urma să merg afară pentru o țigară. Nu am avut deloc timp înainte. Am fost pe fugă încă de dimineață.
— Bricheta mea este pe masă, puteți să mă ajutați să-mi aprind țigara? Nu mai vreau să intru încă o dată.
Cairo dă din cap în semn de aprobare și se apropiere de fața Fridei. Ea îl privește și nuanța de verde a ochilor săi îi provoacă un fior în tot corpul. Fumul îi invadează plămânii și începe să se relaxeze. S-au așezat împreună pe o bancă din spatele clădirii și au început să piardă noțiunea timpului.
— De ce ați ales casa asta? M-am întrebat încă de când v-am văzut în prima zi. Este de vacanță?
— Am cumpărat-o doar pentru o scurtă perioadă. Vom locui aici încă vreo 2 ani. Atât eu, cât și Katerina nu suntem americani. Am venit aici pentru un job, dar ne vom întoarce în Europa.
— Mă gândeam eu că nu aveați trăsături de California. De unde sunteți?
— Eu vin din Franța, ea din Germania. Ne-am întâlnit la compania pentru care lucram în Califorina. Ea a demisionat între timp, eu am promovat și am fost trimis aici.
— Păreți foarte fericiți, mă bucur pentru voi.
— Ne știm de 5 ani, a început să fie obositor. Am început să mă plictisesc, parcă nu mai e ca la început.
— E normal să apară monotonia odată și odată, dar dacă vă iubiți..
— Ne-am căsătorit acum 1 an și de atunci, parcă s-a schimbat cu totul. E mereu obosită, ne certăm și nu are chef de mine sau orice altceva. Îi povestește în timp ce își mai aprinde o țigară. Era vizibil stresat de subiectul ăsta, dar totuși se relaxa odată ce povestea mai multe.
— Nu cred că este atât de rău, pare o femeie drăguță. Răspunde Frida deși gândurile sale spuneau contrariul. Nu o plăcea și se bucura când auzea că nici el nu e prea mulțumim.
— Luna trecută am împlinit 31 de ani, îți vine să crezi? 31. Eu la vârsta asta nu-mi doresc vreun copil, dar ea, ea la 24 își dorește. Doar nu am înnebunit. Îmi place să ies, Frida, îmi place să mă distrez, să beau și să fumez, nu să schimb scutece. Pentru Dumnezeu! Vom avea timp și pentru astea.
— Sunt într-o situație asemănătoare. Sunt împreună cu cineva de 8 luni și deja își dorește căsătorie și un moștenitor. Câți ani îmi dai?
— Să vedem ... 20 și puțin. Ești și tu destul de tânără, dar mai întreagă la minte.
— 22.
