JULAS

4.

Se afla acum la doar câțiva centimetrii depărtare de mine. Pupilele mele erau dilatate, mirosul lui specific lăsându-și amprenta în apartamentul meu. Își lua rolul foarte în serios. Mi-a explicat atent replicile pe care trebuia să le spun, dându-mi de altfel și libertatea de a improviza. Cred că asta era șansa mea de a-mi exprima, pe cale liberă dar indirectă, sentimentele.

— Nimeni nu o să ne despartă, Romeo! Nici măcar dorința ta de a mă proteja. Îți promit că te voi căuta chiar și la porțile iadului, a raiului, în cele mai îndepărtate și întunecate locuri posibile dacă asta va înseamnă că îmi voi petrece veacul alături de tine.

— Când suntem împreună, totul capătă sens, continuă el. E prima dată când simt asta. Deși nu suntem apropiați în vârstă, simt că sufletele noastre sunt conectate. Legătura dintre noi este indescifrabilă. Sunt îndrăgostit nebunește de tine, Julieta! Inițial, voiam să-mi dăruiesc iubirea nimeni alteia decât Rosalinei; dar când te-am văzut am realizat...mi-am dat seama că tu ești femeia pe care o vreau lângă mine.

   Era un actor remarcabil. Se uita direct în ochii mei și-mi spunea cuvinte ce aș vrea să le aud, în viitor, din gura lui, din ipostaza și inima lui, nu al lui Romeo.

  — Simt nevoia apăsătoare să te sărut acum, îmi admite.

Respirația mi s-a tăiat, inima mea oprindu-se. Mă panicasem enorm, asta putând să mi se citească pe față. Am înlemnit, neștiind ce să fac sau să spun. Nu voiam să îi spun că simțeam același lucru, nici că nu o făceam. Nu știam niciodată când era serios sau când glumea. Avea o personalitate foarte stranie.

   — Vorbeam cu Julieta, nu cu Julia,  spune el. Poți să respiri acum, continuă răzând. Ce te face să crezi că te-aș săruta pe tine?

Și uite așa o luasem de la capăt. El glumea, eu credeam. Am repetat același lucru de un miliard de ori, cel puțin, dar nu părea să dea semne că ar vrea să se oprească.

   — Am înțeles, ești perfecționist, oftez obosită, dar realizezi că examenul este pentru final de semestru? Avem timp, îi spun calmă.

  Nu eram calmă. Deloc. Eram obosită, însetată, înfometată și nervoasă; dar ca să îi dovedesc că nu eram o copilă așa cum credea el, trebuia să îmi las unele nevoi la o parte, îndreptându-mi toată atenția asupra lui și asupra ceea ce voia să facă.

   — Nu am de gând să-mi mai petrec o zi întreagă cu tine, Madden, îmi răspunde pe un ton zeflemitor.

   — Atunci ești liber să pleci de pe acum! i-o întorc nervoasă.

Bărbatul ăsta mă călca pe nervi. Parcă își folosea toată puterea negativă pe care o avea și o îndrepta către mine, absorbând toată energia pozitivă ce trăia în mine.

— Vrei să plec? mă întreabă calm.

Evident că nu voiam să plece, dar nu cred că aș fi suportat să-l aud plângându-se toată noaptea din cele mai nesemnificative motive. "Nu arăți destulă emoție", " Ți se citește plictiseala pe față", " Ai folosit un ton nepotrivit". Evident, înțelegeam că voia ca totul să iasă perfect și că voia ca eu să fiu perfectă, cel puțin în ochii lui, dar ce nu înțelegea el e că aveam nevoie de o lungă pauză.

— Da, răspund sec.

Uneori mă ia gura pe dinainte. Aș vrea să mă pot controla.
Mă privea cu o față uimită. Nu cred că se aștepta să spun da; nici eu nu mă așteptam. Dă ușor din cap, dând semne că ar vrea să plece.

— E cam târziu, adaug eu.

Să mă oprească cineva acum.

— Poate ar trebui să înnoptezi aici. E cam frig afară!

Un râs înfundat îi scapă, făcându-mă să mă simt tâmp.

— Am venit cu mașina, știi? Frigul nu are nimic de a face cu faptul că vrei să dormi cu mine, Julieta.

Pentru el eram Madden, domnișoară, Julieta, tot ce voia el dar nu Julia. Îngrozitor. Nu știam cum să mai ies din situația în care tocmai m-am băgat. Pentru mine ar fi însemnat ceva, pentru el ar fi simplu, o joacă. Inițial, încercam să îl fac să își salveze puțin din timp, însă gândurile lui zburau în altă parte.

— Atunci pleacă, răspund; și apropo, nu am menționat nimic legat de dormitul împreună, profesor Silas Whitlock!

— E posibil să ai și tu dreptate măcar o dată de când te-am cunoscut, Madden! Aș putea să stau peste noapte dacă tot m-ai rugat așa frumos, mă ia în râs.

Dacă nu mi-ar face plăcere prezența sa, probabil l-aș fi sufocat deja cu o pernă. Îmi dau ochii peste cap iritată, suspinând. Am luat o pernă, aruncând-o către el.

— Tu dormi pe canapea, Whitlock! îi spun.

Mimează o față surprinsă, plasându-și mâna pe piept iar mai apoi în aer, ca semn de pace.

— Care-i faza cu Whitlock? mă întreabă.

— Care-i faza cu Madden? îi răspund.

Tace pentru o fracțiune de secundă, luându-și un scurt moment de gândire.

— Care-i faza cu Langston? mă întreabă pe un ton iritat.

Întrebarea lui m-a lăsat parțial șocată. Cred că întrebarea asta e primul semn de umanitate și atenție pe care mi l-a oferit.

— Care-i faza cu blonda de la cursul tău? îl imit mândră.

Își ridică ușor o sprânceană, părând într-adevăr confuz.

— Cine, Daisy? mă întreabă răzând.

— Deci știi despre cine vorbesc, i-o arunc. Am auzit că ieșiți împreună.

Nu știam dacă e un zvon sau dacă e adevărat, dar mi-ar fi plăcut să știu. Aș fi picat probabil într-o lumină proastă și m-ar fi considerat mai imatură decât o făcea deja dacă aș fi crezut toate lucrurile despre care oamenii vorbesc.

— Poate o fac, îmi răspunde întinzându-se pe canapeaua din sufragerie. Sau te referi la Lucy, Cassandra, Hazel sau poate chiar Molly? Uneori le confund și eu, așa că aș aprecia mai multe detalii decât doar culoarea părului.

Observ că avea glume în program. Tipic lui. Mă întorc cu spatele la el, îndreptându-mă spre camera mea.

— Niciun pupic de noapte bună? strigă după mine.

Dacă aveam să mă întorc la el, pupicii nu aveau să fie singurele semne care aveau să rămână pe el.