7.

122 26 42
                                    


Gelozia i se putea citii pe chip. Mă privea adânc în ochi și mă ținea strâns de parcă îi era frică să nu mă piardă.

Îi îndepărtez mâinile, pufnind. Acesta mă prinde înapoi iute, nevrând să-mi ofere libertatea pe care o cer.

   — Mă priveai în ochi în timp ce-ți sărutai blonda, ai adus-o pe ea aici în locul meu fără ca măcar să mă anunți, ai buzele mușcate și mai sunt și astea, îi spun, făcând semn către semnele ce le avea pe gât. Și de ce vii tu, mă rog, să faci o scenă? Nu ești în măsură să îmi spui tu ce să fac și cu cine! îi spun, scuipându-i cuvintele în față.

Face un pas în spate, serios. Nu mă lăsa de mână, ținând-o încă captivă în a lui.

— Consider că ar trebui să-mi mulțumești, nu să mă împungi cu vorbe grele, spuse el. Dacă nu ți-aș fi dat eu invitația, nu l-ai fi întâlnit pe Klaus.

Părea dezgustat în timp ce vorbea. De fiecare dată când îi spunea numele, riduri de expresie apărându-i pe frunte. Se auzea din glasul lui că era nervos.

— Klaus? îl întreb confuză. Ce legătură are el cu faptul că nu ești un om de cuvânt și că îți petreci timpul cu studente pe la evenimente fantomă?

— Și tu ești o studentă, nu? Dacă aș fi venit cu tine, cu ce ar fi fost mai corect? mă întreabă arogant.

Eram gata să explodez. Eram plină și încărcată de toate emoțiile negative. Eram enervată, exasperată, dezamăgită și puțin geloasă... sau probabil, mai bine spus, invidioasă. Voiam într-un fel să fiu eu cea care l-a însoțit astăzi, cea care stătea și încă stă în dreapta lui, cea pe care ar săruta-o în fața tuturor, să fiu eu persoana care îl cuprinde și îmbrățișează de la spate; sau poate tot ce voiam era să fiu unică pentru cineva. El mă făcuse să mă simt specială din, sau mai bine spus în, prima seară. Se uita în ochii mei și eu mă uitam în ochii lui și tot ce vedeam era el. Nu mai vedeam pe nimeni în jur. Parcă totul se oprise brusc.

Vedeam cum toate stelele s-au aliniat și s-au adunat să-și facă culcuș în ochii lui. Vedeam valurile mării îndepărtate cum se izbeau unele de altele, vedeam curcubeul mult așteptat de după ploaie. Vedeam viitor.

Cred că ce durea mai tare era faptul că avea dreptate. Deși întâlnirea noastră a fost unică și neașteptată, eram și eu, evident, doar o simplă studentă. Doar pentru că era vorba de mine, nu însemna că era și corect ceea ce făcea sau că o să-și schimbe stilul de viață pentru mine. De ce ar face-o?

   — Atunci lasă-mă să plec! îi spun, încercând să mă îndepărtez de el.

Suspină, dându-și ochii peste cap.

   – Nu înțelegi, Julia! Nu e de parcă o fac intenționat, începe el.

Îl întrerup, nelăsându-l să își termine fraza.

   — Lăsând la o parte faptul că de fapt o faci intenționat... sau o să negi faptul că mă priveai intens cât timp erai ocupat cu ea? îl întreb.

Sunam ca un cuplu. Partea stranie era că nu ne puteam numi nici amici. El avea stilul lui de a trăi, eu îl aveam pe al meu. El avea personalitatea lui de îngâmfat încăpățânat, eu o aveam pe a mea. Eram totuși ca doi picuri de apă, transparenți. Eu îi știam intențiile, el le știa pe ale mele. Tot ce puteam ascunde era dorința de a-l avea chiar acum în brațele mele.

   — Lasă-mă să termin, Madden, îmi spune serios. Când mă faci să simt sentimente pe care nu aș vrea să le simt, ripostez. Încerc să lovesc mai puternic și mai adânc. Nu am timp să mă gândesc la consecințe pe moment, realizez că am greșit doar când îți văd expresiile dezamăgite de pe față; și crede-mă, regret amarnic după.

Tot ce auzeam pe moment erau scuze. Scuze de prost gust pe care, în general, le-aș fi acceptat. Aș aprecia enorm sinceritatea cu care mi se exprimă, cuvintele pe care mi le spune, dar dacă analizezi situația, a făcut unele lucruri și fără să îl provoc eu.

   — Și pentru faptul că m-ai tras pe sfoară ce scuză ai? îl întreb plictisită.

Privirea lui se afla în pământ. Era limpede că îi era rușine.

   — Vreau ca tu să fii specială. Nu vreau să fii cineva care stă lângă mine pentru un interes propriu, nu vreau ca tu sa fii cineva lângă care stau pentru un interes propriu. Nu vreau să mi se arunce priviri stranii și să aud șușoteli sau bârfe despre cum ai fii doar următoarea sau una din mulțime. Nu vreau ca oamenii să se uite diferit la tine din cauza mea. Pe lângă asta, nu vreau ca tu să îți pierzi timpul cu mine. Deși uneori pot să fiu serios și înțelegător, uneori persoana distrusă din mine iese la iveală. Am nevoie de un bandaj, și nu vreau ca acela să fii tu.

Deși eram interesată de el sau ce spunea, nu îmi păsa de lucrurile respective. Atunci când ții la cineva, nu mai contează nimic decât voi. Contează ca voi să fiți fericiți, să prindeți rădăcinile vieții împreună, să înfloriți. Îi înțelegeam, pe de altă parte, punctul de vedere. Nu știam prin ce a trecut sau pentru ce avea nevoie de un bandaj, însă știam că pot să îi vindec inima. Vreau să o fac să bată cu adevărat.

   — Iubitule, vii? vocea blondei se aude din apropierea ușii, sunetul produs de tocurile ei înalte spulberând liniștea creată între noi.

Aveam un moment de sinceritate, tot ce lipsea era tocmai motivul neînțelegerii noastre.

   — Vin! strigă el. Nu vreau ca asta să se mai repete, își intră în rol, prefăcându-se că vorbește despre sacoul lui ud. Scuze, îmi șoptește el.

Pleacă cu pași repezi de lângă mine, fiind iar aproape de blondina lui. Era îmbrăcată într-o rochiță strâmtă și albastră, un lănțișor auriu cu inscripția Daisy pe el ieșind în evidență.

Mă holbam la ea cu nerușinare, fără ca măcar să observ că o făceam. Vocea lui Klaus mă trezește din coșmarul în care eram.

   — S-a întâmplat ceva? mă întreabă îngrijorat.

Răsuflu oarecum ușurată. Faptul că cineva îmi arăta compasiune îmi făcea zâmbetul să apară.

   — Totul e bine, îl asigur eu. Voia doar să se asigure că nu voi repeta incidentul cu șampania, mint eu.

Râde emoționat, oftând de câteva ori.

   — Să nu o pui la suflet! îmi spune glumind. Așa e Silas, nu l-am mai văzut într-o stare acceptabilă de ani buni! râde el.

Eram mirată și nici măcar nu încercam să ascund asta.

   — Îl cunoști pe Silas? întreb confuză.

Mă privește lung, încercând să își aleagă cuvintele cu grijă.

   — E iubitul surorii mele, răspunde el.

JULASUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum