JULAS

14.

Încercasem din răsputeri să îl calmez pe Braydon și să-i explic, cum puteam, situația. Evitasem unele părți mai personale dar menționasem micul meu conflict cu Silas, fapt ce l-a făcut să fie probabil mult mai enervat decât era înainte.

Procedasem corect? Nu știu. Am fost nevoită să o fac? Probabil.

Ceea ce învățasem despre el în timpul scurt petrecut împreună este că e o persoană foarte impulsivă. N-aveai niciodată de unde să știi ce avea să facă, să spună sau să gândească. Puteai încerca, dar nu aveai niciodată garanția că vei avea dreptate.

Un bun exemplu ar fi situația în care mă aflam acum.

Stăteam cu capul pe banca rece din clasa goală în care mă aflam. Soarele abia răsărise, oboseala spunându-și cuvântul. Tastam întruna de jumătate de oră în speranța că voi primii un mesaj înapoi.

Trecuseă cinci minute, nimic.
Zece minute, nimic.
Cincisprezece minute, nimic.
Treizeci de minute, nimic.

Încetișor îmi pierdeam speranța în umanitate.
Mă simțeam blestemată.

Băteam enervată cu piciorul în podea, provocând un zgomot puternic pe care oricum nimeni nu avea să îl audă. Era puțin după răsărit și îmi pierdeam timpul sperând la ceva ce era clar că va întârzia să vină.

" Braydon, răspunde-mi! "
" Te aștept în sală, o să reușim "
" Răspunde-mi, te rog! "
" Braydon!!! "

Aș fi preferat să dispar în momentul de față.

   — Pari cam obosită!

Îmi ridic privirea din telefon pentru prima oară de când ajunsesem. Silas era rezemat de tocul ușii, privindu-mă răzând.

   — Să știi că e numai vina ta! Dacă nu erai tu...

Mă oprește din a vorbi subtil, ducându-și direct degetul în dreptul buzelor.

— Calmează-te, o să vină, mă liniștește el.

Starea lui de calmitate mă enerva la culme. Modul în care vorbea cu lejeritate îmi făcea sângele să-mi fiarbă în vene. El nu avea decât de câștigat, în schimb eu nu aveam decât de pierdut.

Precum eram convinsă că se va întampla, Braydon întârziase din a-și face apariția. Diferite persoane pe care nu le mai întâlnisem intrau pe rând în sală, fiecare dându-mi speranța că următorul va fi Braydon.

Era prea târziu. Așteptasem prea mult.

— Amelie Jefferson si Ben M. Kenider, în față vă rog! strigă Silas.

Era interesant să îl privesc cum se concerta asupra unui lucru, să-i văd ochii sclipind de fiecare dată când auzea un lucru ce-i plăcea. Eram atât de fascinată de el, de modul în care acționa uneori și de simplul mod în care rostea cuvintele. Era ceva la el ce mă făcea să vreau să trăiesc.

Era totuși bizar să-l vad atât de serios și interesat de ceea ce auzea, ținând cont că amintirea ce-mi bântuia mintea cu el era cea în care se afla, în fața mea, la bustul gol. Silas profesor și Silas în timpul liber erau totali diferiți. Doua persoane pe care le adoram și admiram în același timp dar într-un mod diferit.

Ce n-aș da să retrăiesc acele clipe.

— Julia Madden și...

— Știți...încep eu timidă chiar înainte de a-l lăsa să își termine propoziția, partenerul meu încă nu e aici, spun eu.

Se uită la mine răzând, lucru ce mă face să vreau să-l caftesc rău de tot. Aici și acum.

— Sunt aici, Madden, continuă Silas. Vino în față!

Mă apropii buimacă de el, neînțelegând ce avea de gând să facă.

— Ce faci? îi șoptesc enervată odată ce ajung în dreptul lui. Dacă vrei să mă faci de rușine și să mă pici, din nou, doar fă-o.

— Ți-am promis că o să fiu mereu aici pentru tine.

Mă privea atât de frumos de parcă toate stelele străluceau în ochii mei. Mă atingea delicat și ușor de parcă eram sticlă. Respira atât de greu pe lângă mine de parcă îi luam aerul.

— Până la tine nu am văzut adevărată frumusețe, Julieta! începe el.

Romeo și Julieta.

De ce mă ajuta?

— Recompensa mea este la fel de nemărginită ca marea, dragostea mea la fel de adâncă. Cu cât îți dau mai mult, cu atât am mai mult, căci amândouă sunt infinite, îi răspund eu.

Sunt unele lucruri pe care nu le-am recunoscut niciodată. Deși încercam să-mi găsesc liniștea în Klaus, în Braydon sau chiar și în singurătate, în realitate tot ce voiam era el.

Voiam cu ardoare să-i spun lucrurile acestea lui. Voiam să uit că suntem din lumi diferite. Voiam ca el să fie Romeo al meu și eu voiam să fiu Julieta lui.

— N-ai idee cât aș vrea să te sărut acum, îi șoptesc subtil.

Eram înconjurați de atâta lume și eu mă simțeam de parcă eram doar eu cu el. Era cel mai frumos sentiment pe care l-am experimentat până acum. Din atâția oameni, bărbatul acesta mă făcea să mă simt unică.

Tot ce lipsea acum era sărutul pe care îl așteptam cu ardoare din prima clipă în care îl văzusem.

— Aș încerca să îți explic cât de mult te doresc, dar nu am cuvintele necesare pentru a face asta...Dar dacă aș găsi cuvintele potrivite pentru a descrie în detaliu sentimentele pe care le am pentru tine, ți le-aș fi spus încă de când ne-am întâlnit pentru prima dată, dar mă tem că în acel moment nu am știu cât de mult însemni tu pentru mine. Te-am întâlnit într-o zi ce îmi vine tare greu să o uit. O zi care a început cât se poate de normal dar s-a terminat cu tine în brațele mele. Din acea clipă am știu că trebuie să lupt pentru tine. Pe parcurs am început să mă îndrăgostesc de zâmbetul tău, de ochii tăi magici, sunetul vocii tale. Iubesc atingerea ta delicată și căldura pe care o simt când mă aflu în preajma ta. Mă gândesc în fiecare clipă la tine când nu suntem unul lângă celălalt deoarece, crede-mă, nu există nimic pe lumea aceasta ce mi-aș dori mai tare decât să-ți văd chipul în fiecare dimineață, spuse el.

Simțeam fiori în tot corpul în timp ce-mi vorbea. Îi priveam atentă buzele și nu voiam nimic mai mult decât să le sărut. Mă emoționase teribil și ce durea mai tare era faptul că-mi vorbea mie, nu Julietei.

   — Nu pot să te sărut, continuă el. Nu acum, nu aici. Vreau să-ți dorești din tot sufletul să o fac, vreau să fii atât de sigură pe tine încât să simți că emoțiile sunt prea mult și te copleșește dorința de a o face. Vreau să te sărut atunci când n-o să mai ai răbdarea necesară să îmi ceri voia.

Deși sentimentul de tristețe mă copleșise de-a dreptul, îi înțelegeam cuvintele. Îi zâmbisem scurt preț de o secundă iar apoi mă întorsesem cu spatele la el, speriată.

Nu voiam să-l las să vadă ce impact avea asupra mea. Nu pe el.

   — Vreau tot ceea ce ține de tine, Julia. Te vreau cu rău, te vreau cu bine. Aș putea trece prin toate alături de tine, îmi șoptise el chiar înainte să părăsească încăperea în care ne aflam cu toții.