▫️Capitolul 22▫️

2.3K 117 22
                                    

   Femeia din fața mea îmi zâmbește malițios, iar mie îmi vine să îi șterg zâmbetul de pe buze

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Femeia din fața mea îmi zâmbește malițios, iar mie îmi vine să îi șterg zâmbetul de pe buze. Nu știu de unde dețin puterea de a-mi menține zâmbetul pe buze în condițiile astea, deși se vede de la o poștă că este unul fals, mă simt trădată așa cum nu am m-ai fost niciodată. Evit să îl privesc pe Wess, și îmi întorc privirea spre Jade care mă privește fix și îi pot distinge strălucirea din privire dată de lacrimile care nu mai au mult și dau năvală.

Am un gust amar cauzat de trădarea lor. Dacă trădarea lui Wess doare suficient cât să îmi simt inima cum se face bucățele, trădarea lui Jade doare de zece ori mai tare, dacă este posibil.

Nu știu cum este posibil, dar mă doare fizic tot corpul și daca nu ar fi o zi atât de specială pentru tata si Emily, a-și fugi mâncând pământul de aici.

Mă uit în dreapta mea și o văd pe Emily care mă privește ușor îngrijorată iar lângă ea a apărut Ayla, care mă analizează atentă, expresia pe care o are pe chip mă face să cred că este mândră de mine, mă ancorez în privirea ei, respir adânc și îmi adun tot curajul de care dispun în momentul ăsta, apoi o fixez pe Jade cu o privire rece.

-Jade, cum se simte fratele tau, sper că se simte mai bine.

O văd cum tresare și se chinuie să îmi dea un răspuns, răspuns care refuză să mai vina, până la urmă glasul lui Rose se face auzit în tăcerea care s-a lăsat între noi.

- Având în vedere că este aici, nu poate fi altfel decât bine, nu-i așa Jade?

- Voi doua vă cunoașteți?

Nu îmi pot ascunde mirarea din voce, lucru sesizat de blonda din fața mea care imediat își mărește zambetul.

- Da, ne cunoaștem de ceva timp, ne-am întâlnit zilele trecute când eram în vizită la Wess, pot spune că ne-am împrietenit, ne-am m-ai întâlnit de atunci tot la ei în apartament, și spunând asta îi scapă un chicot.

Șoc, asta exprimă chipul meu, în momentul de față. Mă uit la Jade care își mușcă puternic buza de jos, nu îmi susține privirea, iar lucrul asta nu poate decat sa ma dezarmeze total.

Tocmai mi-am auzit inima spărgându-se în mii de bucățele, imaginea mi se încețoșează semn că lacrimile vor să de-a năvală pe obrajii mei, dar să fiu a naiba, nu le dau drumul, nu vreau să îi dau satisfacția asta blondei.

Mă mai uit odată la Jade și nu pot să nu mă întreb dacă într-adevăr ea este persoana în care am avut încredere atâția ani, persoana cu care împărtășeam fiecare moment de bucurie și tristețe, persoana care îmi promitea că va fi mereu lângă mine și că nimeni nu ne poate distruge prietenia. Și tocmai acum, realizez că de fapt nu o cunosc pe Jade așa cum credeam că o fac. Jade pe care o știu eu nu m-ar trăda în halul ăsta, nu mi-ar fi ascuns un lucru atât de important, ar fi venit și mi-ar fi spus despre această trădare a așa zisului meu iubit. Prietena mea m-ar fi sprijinit pe mine, nu pe el.

Îngerul cu aripile frânte Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum