Capitolul V "Ești nebun"

664 41 6
                                    

Felix P.O.V
El rupe sărutul, lipindu-și corpul de mine, capul său căzând pe umărul meu. Un sentiment electrizant a trecut prin corpul meu atunci când i-am simțit buzele atingându-mi gâtul. În liniștea dată un gând îmi străbătu imediat mintea... Tocmai m-am sărutat cu un străin... Iar el continuă să își facă plăcerile cu corpul meu... A spus că e Hwang Hyunjin, un om care e mort de sute de ani și a mai început să abereze despre cum sunt născut pentru el... La naiba am fost răpit de un lunatic! Speriat, îl împing.
-Stai departe de mine!
Mă ridic și încerc să fug dar mâna sa mă oprește.
-Știu că e greu de crezut... Dar da-mi o șansă, iti voi arata ca tot ce spun e real...
Nu știam ce sa fac, vroiam sa fug, dar daca fug voi muri în frig si rătăcit în pădure.
-Nu... Nu poti face nimic, esti nebun... Multumesc ca m-ai salvat...dar trebuie să ma intorc.
-Sa te întorci? De ce ai vrea să pleci de aici... Nu realizezi? Yongbok...
Spune el apropiindu-se din nou de mine.
-Ce sa realizez?
Spun făcând câțiva pași în spate...
-Yongbokie... Esti doar o povara pentru prieteni tai, s-au săturat deja de tine, Han Jisung, Seo Changbin si Bang Chan, ei au viețile lor de trăit, nu mai au timp si nici putere sa încerce să te vindece, însă eu am. Doar eu te iubesc în lumea asta! Doar eu te doresc, eu te vreau cu adevărat lângă mine! Curând iti vei recăpăta amintirile, prea iubitul meu... Si atunci... Vom fi din nou doar noi doi...
De unde știe... De unde îmi știe prietenii...sau ce mi s-a întâmplat... Pentru un moment nu am realizat ca mi-am lăsat garda jos, însă el a realizat, o mână rece se strecoară pe spatele meu, lipindu-ma de un corp ce nu dădea niciun semn vital. Ochii săi îi capturează pe ai mei, forțând un contact vizual lung. Nu mai puteam ignora acest gând, persoana din fața mea era o adevărată frumusețe. Ochii săi negri începeau să prindă un roșu aprins, acea hipnoza revenind încet.
-Iubirea mea...
Spune el sarutandu-mi ușor obrazul.
-Nu... Te rog termină... Lasa-ma să plec...
Spun cu greu, printre respirații lungi și adânci.
-Chiar vrei sa pleci? Felix?
Spune el cu un ton apăsat, un ton ce doar Wooyoung știa cum sa il pronunțe.
-Chiar... Nu esti om...
Spun încercând să il împing din nou, însă forta mea nici nu se compara cu a sa.
-Nu sunt om... Însă nici tu nu vei mai fi om, peste două nopti pline, vei deveni mireasa mea, sursa vieții mele...
-Nu! Nu mai pot să îți ascult prostiile! Du-mă acum înapoi la cabană! Nu știu ce vrei de la mine,nu știu de unde mă cunoști, ești doar un dement,un dement care cel mai probabil m-a urmărit până mi-a aflat viața și oameni de lângă mine!
Îl întrerup enervat izbindu-mă din mâinile sale,prin lumina slabă găsesc singura ușa și fug cat de repede pot. În momentul ăsta nu știu ce fac, doar fug. Aerul rece ce intra adânc în pielea mea îmi făcea oasele să încetinească, însă nu mă puteam opri, simțeam că dacă mă opresc, voi fi omorât.
Alergam deja de minute în șir, însă nu mai găseam scăparea, nu mai găseam mirosul proaspăt al zăpezii, nu mai auzeam sunetele pădurii sau scârțâitul zăpezii, doar picioarele mele ce mai aveau puțin și cedau, corpul meu îmi semnala să mă opresc, însă în orice moment în care îmi încetinească ritmul,el apărea și ma privea triumfător, acel chip angelic...acele buze imense și de un roșu intens, un om atât de atractiv...însă nu e om... La un moment dat cedez complet, lasandu-mi corpul să cadă fără niciun sprijin. Două brațe însă mă prind, urmând ca apoi sa fiu așezat încet pe podea, iar capul meu sa fie poziționat pe picioarele acelui bărbat.
-Nu trebuia sa te epuizezi atât de tare, iubirea mea... Îți faci doar rău astfel.
Spune el mangaindu-mi părul.
-Vreau acasă...vreau la Jisung...vreau la Chan și Changbin...nu vreau sa fiu blocat aici.
Spun afundandu-mi mai tare capul în materialul de cașmir a pantalonilor săi.
-De ce? Ei cred ca tu ai murit.
Spune el pe un ton rece.
-Ce vrei sa spui?
Întreb șocat, dar prea amețit de la mirosul propriului sânge ce curgea violent din gâtul meu, după ce colți săi și-au facut aparitia în carnea gatului său.
-Cand ei trei împreună cu pădurari te cautau am amplasat un cadavru mancat de animale în calea lor, iti purta hainele,și avea cumva și același ADN, ce sa vezi...Acum toți cred ca ai murit, deci nu ai unde fugi. Esti doar al meu, Yongbok.
-Hyunjin...
Spun sec, nu știam de ce nu ma simțeam trist, corpul meu ardea, iar mintea îmi era încețoșată, vroiam sa plâng...sa țip, dar ar fi fost în zadar...pana la urma doar pe el îl mai am. Încet amintiri ce nu erau ale mele apăreau, peste câteva minute uitasem deja de oameni care îmi erau prieteni, iar peste alte câteva minute uitasem ce nume aveam pana la acea mușcătură. Tot ce mai știu acum e faptul ca il iubesc pe Hyunjin, singurul om care și-ar fi dat și viata pentru mine.
-Hyunjin...te iubesc...
El se apropie de gâtul meu și lasă un sărut pe mușcături ce se oprise din sângerat.
-Și eu te iubesc,Yongbok...

Monster {BoyxBoy}Where stories live. Discover now